Se zice că pisica are 9 vieți și cade mereu în picioare. Așa e și Raed Arafat. Grămadă de situații delicate, cu „suspiciuni rezonabile” prin dosarele procurorilor, nimic nu l-a dărâmat pe creatorul serviciului de stat SMURD și al fundației cu același nume, pe persoană fizică. Și, dintr-odată, au descins procurorii europeni ai lui Kovesi!
Ieri am publicat știrea că procurorii Parchetului European au descins dimineața la sediul Inspectoratului General pentru Aviație al Ministerului de Interne. Anchetatorii au avut misiunea de a ridica toate documentele legate de achiziția a două avioane-ambulanță pentru SMURD.
Raed Arafat era, la acel moment, prezent la inaugurarea noii stații de pompieri din Sectorul 4, prima unitate de acest fel construită de la zero în ultimii 33 de ani în România. Era acolo și premierul Marcel Ciolacu. Nu pentru că Arafat e șeful IGSU și are în subordine pompierii!
A venit din respect pentru acțiunile pompierilor, unele cu risc maxim ca la Crevedia și în Grecia, dar și pentru primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, pe care-l consideră unul din „cei mai buni primari din țară”. Premierul a tranșat astfel, abil, și susținerea suspendatei Gabriela Firea la alegerile pentru Primăria Capitalei din partea PSD.
La tragedia de la Crevedia s-a referit și Raed Arafat, căci sub ochii lui au ars oameni, zeci de pompieri. Se așteaptă relaxat la întâlnirea cu procurorii. „Dacă sunt vinovat, nu va stabili nici presa, nici eu, nici procurori, ci instanța. La orice accident de muncă procurorii deschid dosar. Sunt convins că voi fi chemat să discutăm cu procurorii. Este o situație de normalitate”, a declarat șeful IGSU.
Are dreptate Raed Arafat, este obișnuit cu astfel de situații de normalitate. De vreo 24 de ani tot trece prin ele, iar efectul discuțiilor cu procurorii a fost că a tot urcat pe scara puterii. Așa că, de ce să nu fie relaxat!
Noianul de dosare penale
Întotdeauna i-au plăcut achizițiile. În 1999, când încă era la Târgu Mureș, a fost implicat într-o achiziție de elicoptere pentru SMURD împreună cu un medic din București, ajuns secretar de stat din partea țărăniștilor. Încercau să convingă guvernul să cumpere două aparate din Germania. N-a ținut.
De la începutul anilor 2000, odată cu extinderea SMURD la nivel de țară, achizițiile care i-au creat lui Arafat probleme cu procurorii au fost cele cu ambulanțele de la firma Delta Med din Cluj. S-a făcut dosar, ani de zile procurorii au anchetat, însă totul s-a sfârșit cu bine. Licitațiile au fost legale, dovezile presei – exagerate.
În 2015, șeful pompierilor care au intervenit la Colectiv, deși a fost la fața locului și a coordonat operațiunea de salvare, a scăpat de responsabilitate intervenției defectuoase și a faptului că majoritatea locurilor publice funcționau fără autorizație de la ISU București. A fost găsit țapul ispășitor, primarul Piedone, ca să fie potolită furia societății.
În 2018 a urmat o altă licitație cu cântec. Tot cu Delta Med. Era vorba de 600 de milioane de euro pentru autospeciale. În prima fază a licitației, șefii IGSU au declarat, în august 2018, o firmă poloneză drept câștigătoare. Dar au anulat licitația rapid, în septembrie 2018. A intrat pe fir DNA. Câțiva ofițeri au început să povestească procurorilor cine i-a pus să întocmească favorabil pentru anumite firme caietele de sarcini și cum s-a anulat câștigătorul unei licitații pentru autospeciale, după ce n-a luat contractul cine trebuia.
Nu s-a întâmplat nimic rău nici în acest dosar, iar licitația de 600 de milioane de euro n-a mai fost finalizată niciodată. Procurorul a ridicat calculatoarele ofițerilor în decembrie 2019 și le-a returnat, după percheziții, în februarie 2020. Numai că, imediat, a venit pandemia COVID, iar Raed Arafat a devenit pionul principal al coordonării. Cercetările din perioada pandemiei cu privire la achiziții de tot felul sunt încă în derulare.
Au urmat întâlniri cu procurorii și în 2022. La începutul lunii noiembrie, DNA a descins la IGSU, de unde anchetatorii au ridicat documente privitoare la achiziția barocamerelor din bani europeni.
Achiziția a costat aproximativ cinci milioane de euro, în total, și a fost realizată la indicațiile lui Raed Arafat. Cele patru barocamere nu au tratat niciodată pacienții, au stat nefolosite patru ani, deși au fost prezentate la paradele de 1 Decembrie, încă din anul 2019. Aceste barocamere achiziționate sunt de dimensiunea unor TIR-uri și au costat 1,2 milioane de euro fiecare.
Ultimele percheziții. După procurorii români au venit cei ai lui Kovesi
Ultima încercare a procurorilor militari DNA a venit în urmă cu trei luni. Atunci au făcut 30 de percheziții în București și Ilfov, din care 14 la sediile a trei instituţii publice. Ne-au informat că sunt vizate infracțiuni de corupție săvârșite de militari în perioada 2019-2023, „în legătură cu efectuarea şi decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale SMURD, prejudiciul cauzat fiind estimat, la acest moment, la suma de aproximativ 23.200.000 lei”. Instituția vizată era Inspectoratul General de Aviație.
Nu s-a mai aflat nimic despre această investigație, dacă Raed Arafat a avut vreo întâlnire cu procurorii pentru explicații legate de mentenanța aeronavelor SMURD. Au venit exploziile și nenorocirile produse la Crevedia în seara de 26 august, s-a început ancheta, s-au arestat patronii Flagas. Așa cum singur a spus ieri, Arafat așteaptă să fie chemat și audiat de procurori. Să vedem însă care procurori îl vor vrea la întâlnire! Fiindcă tot ieri au apărut la București procurorii Parchetului European, din subordinea Laurei Codruța Kovesi. Aceștia au descins dimineața la sediul Inspectoratului General pentru Aviație al Ministerului de Interne, minister unde secretar de stat cu responsabilități în domeniu este fix Raed Arafat.
Este vorba de o cercetare privind o afacere încheiată cu o companie americană, de 30 de milioane de euro. Statul român a acoperit doar 15% din preț, restul fiind din fonduri europene. Anchetatorii au ridicat toate documentele legate de achiziția a două avioane-ambulanță pentru SMURD.
Cele două aparate de zbor, Bombardier Learjet 75 au fost recepționate în urmă cu două săptămâni. La eveniment a participat şi ambasadorul SUA la București. Acum, Parchetul European verifică dacă producătorul american a livrat direct avioanele sau au existat și intermediari care au crescut prețul de achiziție nejustificat. Se spune că ar fi primit informații că în această afacere Uniunea Europeană ar fi fost prejudiciată cu patru milioane și jumătate de euro. Noua acțiune nu poate fi chiar întâmplătoare, după ce procurorii români au demarat ancheta la Inspectoratul General de Aviație la sfârșitul lunii iunie.
Înșiruirea asta de anchete penale derulate în jurul activității lui Raed Arafat arată un fapt fără precedent. Niciun demnitar român nu a reușit să-și păstreze funcțiile într-un vârtej de asemenea amploare. Va reuși Kovesi și procurorii ei să-l dovedească pe Raed Arafat responsabil? Sau e doar un joc de imagine, dacă ținem cont de „informațiile pe surse” că fosta șefă a DNA ar viza o candidatură la Cotroceni? Să avem răbdare deci, și vom vedea dacă spunem „Să ne trăiască Pisica!” sau nu.