sfant

Un sfânt este o persoană recunoscută de o comunitate religioasă, în special în creștinism (catolicism și ortodoxie), ca fiind excepțional de pioasă, virtuoasă, având o sfințenie deosebită, sau care a atins un grad înalt de comuniune cu divinitatea în timpul vieții și după moarte. Statutul de sfânt implică, de obicei, că persoana respectivă se află acum în prezența lui Dumnezeu și poate mijloci (intercede) pentru cei vii prin rugăciune.

Calendar Ortodox, 2 iulie. Pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, apărător al creștinătății și purtător de biruință

Calendar Ortodox, 2 iulie. Pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, apărător al creștinătății și purtător de biruință

Pe 2 iulie, credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, apărătorul creștinătății. Născut pe pâmânturile Moldovei, Voievodul Ștefan cel Mare a făcut fapte de milostenie,...

Calendar Ortodox, 29 mai. Pomenirea sfintei muceniţe Teodosia, fecioara din Cezareea, care s-a jertfit pentru credința sa în Hristos

Calendar Ortodox, 29 mai. Pomenirea sfintei muceniţe Teodosia, fecioara din Cezareea, care s-a jertfit pentru credința sa în Hristos

În ziua de 29 a lunii mai, în Calendarul Ortodox este prăznuită Sfânta Muceniţă Teodosia, născută în oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea...

Calendar Ortodox, 5 mai. Cuviosul Mucenic Efrem cel Nou, sfântul care se arată în vis

Calendar Ortodox, 5 mai. Cuviosul Mucenic Efrem cel Nou, sfântul care se arată în vis

Pe data de 5 mai, credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Cuviosul Mucenic Efrem cel Nou, născut pe 14 septembrie 1384, de Ziua Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia. În...

Calendar ortodox, 28 martie. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, sub prigoana ereticilor

Calendar ortodox, 28 martie. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, sub prigoana ereticilor

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a trăit în secolul al IX-lea și s-a călugărit din tinereţe la Mănăstirea Pelichit de lângă Helespont, Asia Mică. Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit...

Un nou sfânt va apărea în Calendarul Ortodox. Va avea hramul pe 28 octombrie

Un nou sfânt va apărea în Calendarul Ortodox. Va avea hramul pe 28 octombrie

Cuvioasa Teofana Basarab urmează să fie canonizată. A trecut la cele veșnice în 1396 în urma atacului turcesc asupra Vidinului. A fost înmormântată în mănăstirea stâncoasă Albotina de lângă cetatea...

Calendar Ortodox, 27 ianuarie. Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gura de Aur

Calendar Ortodox, 27 ianuarie. Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gura de Aur

Importantă sărbătoare creștină. Biserica Ortodoxă face pomenirea Aducerii moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur în fiecare an la data de 27 ianuarie. În această zi biserica amintește credincioșilor că Ioan...

Calendar ortodox, 26 ianuarie. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv

Calendar ortodox, 26 ianuarie. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv

Pe 25 ianuarie este o sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Iosif cel Milostiv. Acesta a fost un exemplu de credință și milostenie,...

Calendar Ortodox sâmbătă 22 ianuarie. Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Anastasie Persul

Calendar Ortodox sâmbătă 22 ianuarie. Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Anastasie Persul

Pe 21 ianuarie este o sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Timotei și pe Sfântul Anastasie Persul. Sfântul Apostol Timotei s-a născut...

Calendar Ortodox, 2 ianuarie. Sfântul Serafim de Sarov; Sfântul Silvestru, episcopul Romei

Calendar Ortodox, 2 ianuarie. Sfântul Serafim de Sarov; Sfântul Silvestru, episcopul Romei

Pe 2 ianuarie este o sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfantul Serafim de Sarov și pe Sfantul Silvestru, episcopul Romei. Sfântul Serafim de...

Calendar Ortodox, 31 decembrie. Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Calendar Ortodox, 31 decembrie. Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Pe 31 decembrie, în ultima zi a anului, este o sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox. Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Melania Romana. Sfânta Cuvioasă Melania Romana...

Calendar Ortodox, 15 decembrie. Sfântul Mucenic Elefterie; Sfânta Muceniță Antia; Sfânta Muceniță Suzana; Sfântul Cuvios Pavel

Calendar Ortodox, 15 decembrie. Sfântul Mucenic Elefterie; Sfânta Muceniță Antia; Sfânta Muceniță Suzana; Sfântul Cuvios Pavel

Credincioșii ortodocși celebrează miercuri 15 decembrie, o zi mare de sărbătoare. Conform Calendarului Ortodox, credincioșii prăznuiesc în această zi patru sfinți importanți. Sfântul Elefterie s-a născut în Roma într-o familie...

Calendar creștin ortodox, 26 noiembrie. Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor

Calendar creștin ortodox, 26 noiembrie. Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor

Pe 26 noiembrie este prăznuit Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor și al familiei creștine. Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică...

Calendar Creștin Ortodox, 24 noiembrie. Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei

Calendar Creștin Ortodox, 24 noiembrie. Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei

Pe data de 24 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei. Sfântul Clement s-a născut la Roma și a fost contemporan cu Sfinții Apostoli. Își pierde mama...

Calendar creștin ortodox, 19 noiembrie. Sfântul Proroc Avdie

Calendar creștin ortodox, 19 noiembrie. Sfântul Proroc Avdie

Sfântul Proroc Avdie era din pământul Sihem, din țărâna lui Vitaharam. A trăit cu opt sute de ani înainte de nașterea lui Hristos. Numele Avdie se tâlcuiește (n.r. traduce) „robul...

Calendar creștin ortodox, 17 noiembrie. Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul și Zaharia

Calendar creștin ortodox, 17 noiembrie. Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul și Zaharia

Sfântul Grigorie Taumaturgul s-a născut într-o familie păgâna din Nicsar (în Turcia de azi). A trăit în vremea împăratului Aurelian (270-275). Studiază retorică, latină și dreptul în orașul natal. Ajunge...

Sfântul zilei de 4 noiembrie. Cuvios Gheorghe, Mărturisitorul din Drama

Sfântul zilei de 4 noiembrie. Cuvios Gheorghe, Mărturisitorul din Drama

În ziua de 4 noiembrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Gheorghe, Mărturisitorul din Drama. Acesta s-a născut la 1901, în orașul Arghiropolis din ținutul Pontului (astăzi Gümüșhane, Turcia),...

Calendar ortodox 31 octombrie 2021. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

Calendar ortodox 31 octombrie 2021. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

Pe 31 octombrie 2021, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește Sfintii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul si Narcis. Cine au fost Sfintii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul si Narcis? Sfantul Stahie...

Calendar creștin ortodox, vineri 29 octombrie. Sfinții Mucenici Zenovie episcopul și Zenovia, sora sa; Moșii de toamna

Calendar creștin ortodox, vineri 29 octombrie. Sfinții Mucenici Zenovie episcopul și Zenovia, sora sa; Moșii de toamna

Sfinții Mucenici Zenovie episcopul și Zenovia, sora sa și Moșii de toamna. Anul acesta, Moșii de toamna sau pomenirea generală a celor adormiți, are loc pe 30 octombrie. Termenul „moși"...

Calendar creștin ortodox, joi 28 octombrie. Sfântul Iachint de Vicina

Calendar creștin ortodox, joi 28 octombrie. Sfântul Iachint de Vicina

Sfântul Iachint de Vicina este praznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a Sfântului Iachint a fost înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de Mitropolia Munteniei și Dobrogei, pe...

Calendar creștin ortodox, miercuri 27 octombrie. Sfântul Dimitrie Basarabov - ocrotitorul Bucureștilor

Calendar creștin ortodox, miercuri 27 octombrie. Sfântul Dimitrie Basarabov - ocrotitorul Bucureștilor

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov este sărbătorit pe 27 octombrie. S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre (în Bulgaria). A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului" vlaho-bulgar...