Calendar Ortodox, 24 septembrie. Sfânta Muceniță Tecla, prima femeie martiră pentru Hristos. A primit darul vindecării celor bolnavi

Calendar Ortodox, 24 septembrie. Sfânta Muceniță Tecla, prima femeie martiră pentru Hristos. A primit darul vindecării celor bolnavi Sursa:doxologia

Calendar Ortodox 24 septembrie. Sfânta Muceniță Tecla a decis să-și urmeze credința, dar a fost chinuită de mama ei pentru că nu a vrut să se căsătorească. S-a retras într-o peșteră și a primit darul vindecării bolnavilor. Tot astăzi este sărbătorit și Sfântul Siluan Athonitul care s-a călugărit după ce a fost mustrat de Maica Domnului.

Sfânta Muceniță Tecla este prima femeie martiră pentru Hristos. În Sinaxarele Bisericii este socotita intocmai ca și Apostolii. S-a născut în cetatea Iconiu, din părinți păgâni. S-a logodit cu Tamir, un tânar de neam bun. În acele timpuri, la Iconiu sosise Sfântul Apostol Pavel ca să predice Evanghelia.

Chinuită de propria mamă

Ascultând timp de trei zile și trei nopți cuvântările acestuia, Tecla s-a convertit la creștinism și s-a hotărât să îmbrățișeze viața monahală. Auzind că nu mai dorește să se căsătorească, mama sa a bătut-o, a torturat-o și a înfometat-o. Pentru că nici după aceste chinuri nu a făcut-o să lepede credința în Hristos, mama sa a dat-o pe mâna judecătorului cetății și i-a cerut acestuia să o ardă în foc, invocând că ea nu este fiica ei, ci este o odraslă blestemată.

Sfânta Muceniță Tecla a fost atuncată în foc, dar a scăpat nevătămată. L-a urmat pe Apostolul Pavel la Antiohia, iar acolo un alt tânăr și-a dorit-o soție. Pentru că l-a refuzat, acesta a acuzat-o în fața conducătorului cetății că este creștină. A fost aruncată într-o cușcă cu animale sălbatice, dar acestea nu s-au atins de trupul ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Darul vindecării

Sfânta Muceniță Tecla a primit binecuvântarea Sfântului Apostol Pavel și s-a retras într-un loc pustiu, la Maloula, oraș situat la 70 km vest de Damasc, în Siria. Pentru credința ei, Dumnezeu i-a dat darul vindecării bolnavilor, iar toți cei care ajungeau la peștera sa, se însănătoșeau.

Vracii din Maloula i-au ridicat pe localnici împotriva ei. Dorind să scape de răutatea acestora, Tecla s-a rugat și în urma rugăciunilor ei, stânca s-a despicat și i-a devenit mormânt.

Sfântul Siluan Athonitul

Tot pe 24 septembrie este sărbătorit și Sfântul Siluan Athonitul. S-a născut în 1866, la Tambov în Rusia, dintr-o familie de creștini. Datorită mustrării primite de la Maica Domnului pentru viața sa desfrânată din tinerețe, a decis să se călugărească. S-a retras la Mănăstirea Sfântul Patelimon și și-a dedicat viața credinței.

Tot în data de 23 septembrie mai sunt pomeniți:

Sfantul Cuvios Coprie; Sfaântul Petru Aleutul; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din pomul de mirt Myrtidiotissa.