scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Noul regulament școlar: Elevii se pot transfera în clasa a IX-a după primul semestru și pot contesta notele la teze

Noul regulament școlar: Elevii se pot transfera în clasa a IX-a după primul semestru și pot contesta notele la teze

Noul regulament școlar a fost publicat în Monitorul Oficial din 13 ianuarie 2014. Printre nouățile prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ preuniversitar se numără și...

CULMEA TUPEULUI! Trei elevi din România au făcut SEX ÎN FAŢA ŞCOLII. Totul a fost ÎNREGISTRAT!

CULMEA TUPEULUI! Trei elevi din România au făcut SEX ÎN FAŢA ŞCOLII. Totul a fost ÎNREGISTRAT!

Trei elevi din clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic Special “Ion Pillat” din Dorohoi le-au oferit colegilor una devărat spectacol erotic.  Arată TRĂSNET cu uniformă, iar ROMÂNCELE sunt CAMPIOANE!...

Ministrul Educației: "Peste 2.500 de școli nu au autorizație sanitară de funcționare"

Ministrul Educației: "Peste 2.500 de școli nu au autorizație sanitară de funcționare"

Aflat într-o vizită la Sibiu Sorin Cîmpeanu a mai spus că până în martie vor fi distribuite încă 467 de microbuze școlare, iar până la finalul acestui an încă 1.016...

Un lider judeţean al romilor este de acord cu stoparea ajutoarelor sociale pentru cei care nu trimit copiii la şcoală. "Să nu fim ipocriți!

Un lider judeţean al romilor este de acord cu stoparea ajutoarelor sociale pentru cei care nu trimit copiii la şcoală. "Să nu fim ipocriți!

Preşedintele Partidei Romilor Bistriţa-Năsăud, Emil Neia Lăcătuş, care este în acelaşi timp consilier judeţean ales pe listele PDL, este de acord cu diminuarea sau chiar stoparea ajutoarelor sociale către familiile...

Cum m-am apropiat de colegul meu Klaus Iohannis și ce am aflat

Cum m-am apropiat de colegul meu Klaus Iohannis și ce am aflat

Am mai aflat unde va preda Doamna Carmen, în București și ce măsură spectaculoasă va lua Klaus Iohannis în legătură cu familia sa, din Germania.   Știu că sunt citit...

Regulamentul școlar. Comisii pentru combaterea violenței în școală. Elevii, obligați să porte semne distinctive

Regulamentul școlar. Comisii pentru combaterea violenței în școală. Elevii, obligați să porte semne distinctive

Comisiile din școli ar urma să colaboreze cu autoritățile locale și poliție pentru a crește gradul de siguranță în școli. Noul regulament școlar mai prfevede condiții speciale de acces pentru...

Nu mai e o fetita cuminte! Cum arata de la spate fata cea mare a lui Gigi Becali

Nu mai e o fetita cuminte! Cum arata de la spate fata cea mare a lui Gigi Becali

In timp ce tatal ei sufera ca un caine la Poarta Alba, cele 3 fete ale lui Gigi Becali incearca sa isi vada de viata lor. Doua dintre ele au...

Caz ȘOCANT în Iași. Elevă de 12 ani, STRANGULATĂ de un coleg la școală

Caz ȘOCANT în Iași. Elevă de 12 ani, STRANGULATĂ de un coleg la școală

O fată de 12 ani din localitatea Ciorteşti, județul Iași a fost la un pas de moarte după ce un coleg a strangulat-o cu un fular. Incidentul care îi putea...

Sfaturi pentru educația sportivă a copilului tău

Sfaturi pentru educația sportivă a copilului tău

V-aţi întrebat vreodată dacă e bine pentru copilul tău să facă sport de la o vârstă fragedă? Aflaţi că specialiştii în domeniu recomandă activitatea fizică încă din copilărie. Sportul practicat...

Nereguli la Tulcea în derularea programului "Cornul şi laptele"

Nereguli la Tulcea în derularea programului "Cornul şi laptele"

Spațiile destinate păstrării alimentelor pentru elevii scolilor din șase sate tulcene sunt necorespunzătoare Din nou apar probleme în derularea programului guvernamental "Cornul şi laptele". De această dată inspectorii Direcției de...

Marţi 13, zi “fără ghinion” pentru pompierii din Constanţa

Marţi 13, zi “fără ghinion” pentru pompierii din Constanţa

Ziua de Marţi 13 este considerată de unele persoane superstiţioase o zi cu ghinion, dar nu şi pentru pompieri. Astfel că, ori de câte ori 13 pică într-o zi de...

Charlie Hebdo: „Anumiți elevi au refuzat să păstreze un minut de reculegere”

Charlie Hebdo: „Anumiți elevi au refuzat să păstreze un minut de reculegere”

„Sint pentru cei care au omorât Charlie"..."Au căutat-o îndelung". "Nu putem să ne lăsăm insultați de un desen cu profetul, e normal să ne răzbunăm.”, "De ce au continuat dacă...

TUPEU INCREDIBIL! Ce i-a cerut un student profesoarei sale şi ce răspuns a primit

TUPEU INCREDIBIL! Ce i-a cerut un student profesoarei sale şi ce răspuns a primit

Un student din România i-a cerut profesoarei să nu-l pice la examen, deşi a recunoscut în scris că nu ştie să răspundă la subiectele care i-au picat la test. Tanarul...

Primăria Capitalei a cumpărat 12.000 de paturi de campanie pentru Arena Națională

Primăria Capitalei a cumpărat 12.000 de paturi de campanie pentru Arena Națională

Primăria municipiliuluii București a achiționat 12.600 de paturi de campanie pentru a fi folosite, în caz de necesitate, pe Arena Națională și în 12 școli. Potrivit portalului guvernamental al achizițiilor...

Posibili germeni de terorism prin unele școli. SRI trebuie să-și bage nasul.

Posibili germeni de terorism prin unele școli. SRI trebuie să-și bage nasul.

Se pornește de la un simbol din religia noastră care este terfelit și asociat cu tot felul de prostii. Pentru elevii aflați la pubertate și cu un discernământ firav, subiectul...

Patru adolescenţi au incediat un depozit unde se strângeau donaţii pentru săraci

Patru adolescenţi au incediat un depozit unde se strângeau donaţii pentru săraci

Ei au filmat şi au postat imaginile pe Twiter. Anchetatorii i-au găsit foarte repede. Imediat după sărbători o scoală, din nordul Franţei, unde se depozitau obiecte donate de cetăţeni pentru...

Mai multe școli din județele Alba și Cluj sunt închise din cauza condițiilor meteo

Mai multe școli din județele Alba și Cluj sunt închise din cauza condițiilor meteo

Şapte şcoli din judeţele Alba şi Cluj sunt în continuare închise din cauza viscolului, după ce la alte 21 de unităţi şcolare din nouă judeţe elevii au fost nevoiţi să...

Frig extrem în nordul SUA și în Canada

Frig extrem în nordul SUA și în Canada

Meteorologii au lansat un avertisment de iarnă severă. Aeroporturi închise, datorate unei unai mase de aer artic. În aceste zile nordul SUA și canada sunt afectate de frig extrem, meteorologii...

Şcoli şi grădiniţe închise în judeţul Suceava din cauza viscolului

Şcoli şi grădiniţe închise în judeţul Suceava din cauza viscolului

Şcolile şi grădiniţele din localităţile Băineţ şi Văşcăuţi, comuna Muşeniţa, unde învaţă 134 de copii, au fost închise temporar, luni, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a declarat prefectul de Suceava,...

Clopoțelul îi adună pe elevi la clasă. Următoarea vacanță, peste o lună

Clopoțelul îi adună pe elevi la clasă. Următoarea vacanță, peste o lună

Cursurile care reîncep astăzi vor fi urmate de o nouă vacanță, cea între semestre, programată între 31 ianuarie și 8 februarie, conform calendarului Ministerului Educației. Clopoțelul sună astăzi pentru elevii...