scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Sechestraţi la 1,5 kilometri de asfalt. Cum l-a amăgit Statul pe Darius, un copil bolnav de astm, că-i face drumul către școală

Sechestraţi la 1,5 kilometri de asfalt. Cum l-a amăgit Statul pe Darius, un copil bolnav de astm, că-i face drumul către școală

Sechestraţi la 1,5 kilometri de asfalt Fondator: Ion Cristoiu www.evz.ro special În primăvara anului trecut, „Evenimentul zilei” prezenta, în premieră, cazul lui Darius, un copil dintr-un cătun cu doar patru...

Un elev găsit inconştient în toaleta şcolii. Acesta era în comă alcoolică!

Un elev găsit inconştient în toaleta şcolii. Acesta era în comă alcoolică!

Un elev de la Colegiul 'Nicolae Bălcescu' din Brăila a fost găsit, luni, în timpul orei de matematică, în comă alcoolică, în toaletă liceului și a fost transportat cu o...

Programul “Cornul şi laptele” în şcoli se extinde cu MORCOVI, ardei graşi sau castraveţi

Programul “Cornul şi laptele” în şcoli se extinde cu MORCOVI, ardei graşi sau castraveţi

Începând cu anul şcolar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi de distribuire a laptelui în şcoli vor fi unificate într-un singur program cu finanţare europeană, denumit...

O școală din Marea Britanie a ELIMINAT temele pentru acasă. Ce li s-a cerut elevilor, în schimb

O școală din Marea Britanie a ELIMINAT temele pentru acasă. Ce li s-a cerut elevilor, în schimb

O școală de ciclu primar din Marea Britanie a eliminat temele pentru acasă ale elevilor în urma unui sondaj în care și-au exprimat punctul de vedere atât părinții cât și...

Situaţie uimitoare! Într-un judeţ din România, aproape jumătate din posturile de director sunt vacante !

Situaţie uimitoare! Într-un judeţ din România, aproape jumătate din posturile de director sunt vacante !

În Sălaj, aproape jumătate din posturile de director de şcoală scoase la concurs au rămas vacante. Din cele 137 de locuri existente la nivel judeţean, 46 au rămas libere.  "S-au...

Şi-au împărţit PUMNI şi PALME printre BĂNCILE ŞCOLII! Cum îşi fac dreptate elevii de generală în timpul PAUZEI dintre ORE | VIDEO

Şi-au împărţit PUMNI şi PALME printre BĂNCILE ŞCOLII! Cum îşi fac dreptate elevii de generală în timpul PAUZEI dintre ORE | VIDEO

Un alt caz de violenţă în şcoli iese la iveală, după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini în care o elevă este bătută cu sălbăticie de o colegă,...

Un director a demisionat după ce una din elevele lui a murit!

Un director a demisionat după ce una din elevele lui a murit!

Pe 21 octombrie, trei eleve de la Liceul Tehnologic din Săvârşin, două de 17 ani şi una în vârstă de 16 ani, au fost acroşate de o autotilitară, pe DN7,...

Manualele școlare de istorie pline de omisiuni! Iată ce informații lipsesc din ele

Manualele școlare de istorie pline de omisiuni! Iată ce informații lipsesc din ele

La această concluzie s-a ajuns după ce CRJ a analizat 13 manuale de Istorie a României de clasele a VII-a, a XI-a și a XII-a.    Potrivit unui comunicat al CRJ...

Precum sub pămînt, așa și pe pămînt...

Precum sub pămînt, așa și pe pămînt...

Căutînd zilele acestea o explicație pentru șirul de cutremure din Italia, am dat de un articol mai vechi pe nationalgeographic.com, intitulat „Începe Europa să se scufunde sub Africa?”.  Ca oricine,...

BAC 2017! De interes pentru toţi candidaţii. Aşa vor arăta subiectele de examen!

BAC 2017! De interes pentru toţi candidaţii. Aşa vor arăta subiectele de examen!

Liceenii care susţin examenul maturităţii trebuie să înceapă pregătirea pentru BAC. Ministerul Educaţiei a publicat subictele orientative cu care se vor confrunta tinerii în lunile iunie şi iulie. Modelele orientative de...

In atentia tuturor elevilor! Aşa vor arăta subiectele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ!

In atentia tuturor elevilor! Aşa vor arăta subiectele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ!

Emoţii mari pentru elevii care dau examene în acest an. Cei care ţintesc spre liceele de top au început deja pregătirea. Profesorii recomandă o pregătire constantă şi temeinică deoarece un...

Şcoala de BONE scoate MILIONARI pe bandă rulantă!

Şcoala de BONE scoate MILIONARI pe bandă rulantă!

Şcoala de bone s-a deschis în China, iar cursanţii cei mai buni pot avea salarii mai mari decât managerii de companii, deşi e nevoie de efort. China a abolit legea...

Americanii construiesc o CREŞĂ lângă SCUTUL de la DEVESELU. Ce spune viceprimarul din CARACAL

Americanii construiesc o CREŞĂ lângă SCUTUL de la DEVESELU. Ce spune viceprimarul din CARACAL

Ambasada SUA va construieşte o creşă în Caracal, în condiţiile în care militarii americani care lucrează la Scutul de la Deveselu sunt tot mai prezenţi în viaţa oraşului. "Noi le-am...

Liceean umilit în Olt! Colegii l-au închis în dulap şi apoi l-au bătut! Inspectoratul a intervenit

Liceean umilit în Olt! Colegii l-au închis în dulap şi apoi l-au bătut! Inspectoratul a intervenit

Imagini scandaloase arată, din nou, criza din învăţământul românesc. Elevii unui liceu din Slatina şi-au umilit colegul de clasă, chiar înainte ca profesorul să intre. Victima a fost mai întâi...

Dictatura primarului! Un director a picat concursul, dar pe lista finală a fost declarat admis

Dictatura primarului! Un director a picat concursul, dar pe lista finală a fost declarat admis

Concursul de directori de şcoli generează situaţii absurde. Metodologia permite abuzuri din partea primarilor şi a consilierilor, membri ai unor partide politice, care fac parte din comisiile de evaluare. Din...

Controverse la şcoala de gimnastică de la Deva, în urma unei presupuse epidemii de păduchi!

Controverse la şcoala de gimnastică de la Deva, în urma unei presupuse epidemii de păduchi!

Gimnastele de la Colegiul Național Sportiv Cetate Deva au fost depistate pline de păduchi. Situaţia durează de ceva timp. Gimnastele de la Colegiul Național Sportiv Cetate Deva au fost depistate...

Cum ar putea încasa școlarii 500 de euro

Cum ar putea încasa școlarii 500 de euro

Toți copiii născuți după 2011 ar fi trebuit să primească 500 de euro de la stat. Pentru că legea nu a intrat în vigoare nici până acum, deputatul Daniel Fenechiu...

ȘCOLARUL CUȚITAR din Râmnicul Vâlcea a fost arestat după ce și-a înjunghiat UN COLEG. Detalii de ultimă oră despre CAZUL ȘOCANT

ȘCOLARUL CUȚITAR din Râmnicul Vâlcea a fost arestat după ce și-a înjunghiat UN COLEG. Detalii de ultimă oră despre CAZUL ȘOCANT

Elevul cuțitar care și-a înjunghiat, miercuri dimineță, un coleg, pe holul Liceului Tehnologic ”General Magheru” din Românicu Vâlcea, a fost arestat pentru 30 de zile pentru tentativă de omor. Decizia...

Victor Ponta la școală. Cum voia să COPIEZE cel ce avea să fie PREMIERL ROMÂNIEI | Râzi cu lacrimi la BANCUL ZILEI

Victor Ponta la școală. Cum voia să COPIEZE cel ce avea să fie PREMIERL ROMÂNIEI | Râzi cu lacrimi la BANCUL ZILEI

Vi l-ați imaginat vreodată pe Victor Ponta la școală, încercând să copieze? Unii oameni, foarte creativi, da. Fostul premier a fost pus într-o situație inedită chiar de profesoară. Citiți și...

Elevii din 50 de școli vor primi o masă caldă

Elevii din 50 de școli vor primi o masă caldă

Guvernul a aprobat, ieri, o ordonanță de urgență prin care a fost un introdus un program ce prevede acordarea unei mese calde în 50 de școli. Suma necesară implementării programului-pilot...