Peter Szijjártó critică UE că n-a vrut „pace” în Ucraina
Peter Szijjártó critică UE că n-a vrut „pace” în Ucraina. Ministrul de Externe din Ungaria a avut vorbe grele și cu privire la atitudinea UE față de China. Peter Szijjártó...
Schengen se referă la Spațiul Schengen, o zonă formată din 29 de țări europene care au eliminat controalele la frontierele interne, permițând libera circulație între ele.
Este numit după un sat din Luxemburg unde a fost semnat acordul inițial în 1985. Pentru a călători în interiorul zonei, persoanele trebuie să aibă documente valabile, iar oricine intră sau iese din zonă trebuie să treacă prin controale la frontieră.
Peter Szijjártó critică UE că n-a vrut „pace” în Ucraina. Ministrul de Externe din Ungaria a avut vorbe grele și cu privire la atitudinea UE față de China. Peter Szijjártó...
În decembrie trecut, votul Consiliului European în vederea primirii Bulgariei, Croației și României în Spațiul Schengen de liberă circulație ar fi urmat să devină un moment victorios pentru organizație. Evenimentul...
Principalul indicator privind numărul persoanelor care au cetățenie austriacă a crescut substanțial, în ultimii ani. Astfel, Austria speră ca până în anul 2026 să numere zece milioane de cetățeni. România...
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu s-a întâlnit miercuri, la Viena, cu omologul austriac Gerhard Karner, opozant al admiterii României în Spaţiul Schengen. Oficialul austriac a spus-o în faţa lui Predoiu....
Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre progresul în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și angajamentul Guvernului...
Karl Nehammer, cancelarul Austriei, dă semnale că încă se opune aderării României la Spațiul Schengen. Totuși, oficialul de la Viena recunoaște că cei mai mulți migranți ilegali vin din altă...
Lipsă de atenție sau un gest politic cu înțelesuri ascunse? Cancelarul Olaf Scholz nu a dat mâna cu Karl Nehammer, la prima sa vizită în Austria, dând impresia că nu...
Viktor Orbán se va confrunta cu mari probleme dacă programul președinției maghiare a UE în 2024 are într-adevăr ca „obiectiv prioritar aderarea României la Schengen”. Presa maghiară a dat în...
Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a confirmat poziția Austriei împotriva intrării Bulgariei și României în Schengen. Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a reiterat poziția țării sale față de intrarea României și Bulgariei...
Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a confirmat poziția Austriei împotriva intrării Bulgariei și României în Schengen. Karner a anunțat că în prima jumătate a acestui an, 5.900 de străini...
Guvernul condus de cancelarul austriac Karl Nehammer păstrează cu hotărâre poziția sa anterioară și refuză să accepte aderarea României în spațiul Schengen, după refuzul din luna decembrie a anului trecut....
Viktor Orban a ținut un discurs la Băile Tușnad, unde este organizată Școala de Vară. Premierul maghiar a ironizat Ministerul Afacerilor Externe spunând că i s-a transmis ce subiecte poate...
O scrisoare trimisă de un un comisar european pe adresa europarlamentarului de la Partidul Mișcarea Populară, Eugen Tomac, arată că aderarea României la Spațiul Schengen este o chestiune prioritară. În...
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a anunțat vizita bilaterală a cancelarului german Olaf Scholz. Cei doi oficiali vor aborda mai multe subiecte, printre care și extinderea spațiului Schengen, unde Berlinul și...
Premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orban au avut, miercuri, o întâlnire privată la București. Printre temele abordate s-a numărat susținerea pe care Ungaria o oferă României în...
Fostul președinte Traian Băsescu a fost surprins zilele trecute într-un avion, o cursă București - Strasbourg. Ales europarlamentar pe listele PMP, fostul șef al statului își respctă obligațiile politice și...
Dincolo de negocierile politice sau diplomatice și de declarațiile demnitarilor, un român, ajuns celebru în toată lumea, a decis să ajute la îndeplinirea acestui deziderat. Bibliotecarul Avram Iancu a luat...
Perioada concediilor a început de ceva vreme, iar mulți români și-au planificat vacanța. În schimb, alții încă nu au ales o destinație turistică. În ce state este nevoie de pașaport...
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri, 14 iulie, cu omologul său din Bulgaria, Nikolai Denkov. Oficialii au abordat mai multe subiecte, printre care extinderea spațiului Schengen, implementarea proiectului european Dunărea...
Parlamentul European a votat miercuri contestarea vetoului Austriei pentru intrarea României în Schengen. Europarlamentarul Rareș Bogdan a cerut compensații financiare pentru țara noastră. Rezoluția, bazată pe petiţia depusă de societatea...