rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Putin a BĂTUT palma cu Obama. Alianță ISTORICĂ între Rusia și SUA împotriva ISIS

Putin a BĂTUT palma cu Obama. Alianță ISTORICĂ între Rusia și SUA împotriva ISIS

Secretarul de Stat anerican, John Kerry a spus, în urma unei întrevederi pe care a avut-o cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și cu omologul său de la Kremlin, Serghei...

SUA și Rusia s-au ÎNȚELES. SEMNAL puternic pentru ISIS

SUA și Rusia s-au ÎNȚELES. SEMNAL puternic pentru ISIS

Statele Unite şi Rusia au o "bază comună" privind soluţionarea conflictului din Siria, a declarat secretarul de Stat american, John Kerry, după întrevederile cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu...

MISTERUL Triunghiului Bermudelor a fost ELUCIDAT. E HALUCINANT ce s-a întâmplat cu VASELE dispărute fără urmă

MISTERUL Triunghiului Bermudelor a fost ELUCIDAT. E HALUCINANT ce s-a întâmplat cu VASELE dispărute fără urmă

Misterul Triunghiului Bermudelor a fost elucidat. Oamenii de ştiinţă ruşi susţin că au descoperit cauza dispariţiilor misterioase a vapoarelor, ambarcaţiunilor şi chiar avioanelor în adâncurile Oceanului Atlantic. Aceştia susţin că...

Întâlnire la nivel înalt. Vladimir Putin discută cu John Kerry

Întâlnire la nivel înalt. Vladimir Putin discută cu John Kerry

Preşedintele rus Vladimir Putin şi secretarul de stat american John Kerry au început marţi seara, la Kremlin, convorbiri pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria. "Ştiţi că noi...

Putin a promulgat legea prin care Rusia poate IGNORA deciziile CEDO. Ce se ASCUNDE în spatele acestei măsuri?

Putin a promulgat legea prin care Rusia poate IGNORA deciziile CEDO. Ce se ASCUNDE în spatele acestei măsuri?

Președintele rus a semnat legea care permite Curții Constituționale a Rusiei să decidă dacă să se supună sau nu deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Actul normativ a fost adoptat...

DERBEDEUL PLANETEI e acuzat că MINTE. Turcii susțin că vaporul lor nu s-a apropiat mai mult de 1,8 kilometri de DISTRUGĂTORUL rusesc. Ce susțin oamenii lui Putin

DERBEDEUL PLANETEI e acuzat că MINTE. Turcii susțin că vaporul lor nu s-a apropiat mai mult de 1,8 kilometri de DISTRUGĂTORUL rusesc. Ce susțin oamenii lui Putin

Pescarii turci implicați în incidentul care a avut loc în Marea Egee, duminică, cu un distrugător rus, susțin că nava lor nu a venit mai aproape de 1,8 kilometri de...

De ce dă Putin cu BOMBE după muște în Siria

De ce dă Putin cu BOMBE după muște în Siria

Forțele militare ruse lansează rachete de croazieră de pe submarine și aruncă bombe din cele mai moderne bombardiere strategice de care dispune. Împotriva unor ținte cu mult inferioare militar. Până...

Vladimir Putin, băiatul de zahar. Cea mai DULCE apariţie a DERBEDEULUI de la Kremlin

Vladimir Putin, băiatul de zahar. Cea mai DULCE apariţie a DERBEDEULUI de la Kremlin

O statuie din ciocolată a preşedintelui rus Vladimir Putin, realizată în mărime naturală, va fi expusă, sâmbătă, la Festivalul Ciocolatei organizat în oraşul Sankt Petersburg, informează bbc.com. Pentru realizarea acestei...

Naționala de handbal a pierdut trei meciuri la Campionatul Mondial, selecționerul e optimist: „Jucătoarele au avut evoluții din ce în ce mai bune”

Naționala de handbal a pierdut trei meciuri la Campionatul Mondial, selecționerul e optimist: „Jucătoarele au avut evoluții din ce în ce mai bune”

Tomas Ryde este optimist și spune că vede progresul în jocul naționalei feminine de handbal, chiar dacă româncele au pierdut trei jocuri la Mondialul din Danemarca. România a adunat trei...

IVAN CEL GROAZNIC s-a reîncărcat. PUTIN tocmai a LANSAT INVITAŢIA LA RĂZBOI MONDIAL: “Orice ţintă care reprezintă o AMENIŢARE va fi DISTRUSĂ IMEDIAT.”

IVAN CEL GROAZNIC s-a reîncărcat. PUTIN tocmai a LANSAT INVITAŢIA LA RĂZBOI MONDIAL: “Orice ţintă care reprezintă o AMENIŢARE va fi DISTRUSĂ IMEDIAT.”

Ultima declaraţie a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, arată că la Kremlin există o senzaţie că Rusia a pierdut un tempo în războiul psihologic cu ţările occidentale odată cu doborârea bomardierului...

Președintele Federației Române de Handbal: „Asta ne este valoare în momentul acesta”

Președintele Federației Române de Handbal: „Asta ne este valoare în momentul acesta”

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a fost dezamăgit după înfrângerea cu Rusia și a spus că, deocamdată asta este valoarea primei reprezentative. Alexandru Dedu a vorbit despre evoluția...

CM de HANDBAL. România a pierdut cel de-al treilea meci consecutiv și a aflat peste ce adversar va da în „optimi”

CM de HANDBAL. România a pierdut cel de-al treilea meci consecutiv și a aflat peste ce adversar va da în „optimi”

Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă, în această seară, de Rusia, scor 27-30, în ultima partidă susținută în Grupa D a Campionatului Mondial. România a înregistrat, vineri,...

DERBEDEUL PLANETEI se joacă cu FOCUL. Un elicopter rusesc de LUPTĂ a intrat în spațiul aerian al GEORGIEI. Putin NEAGĂ INCIDENTUL

DERBEDEUL PLANETEI se joacă cu FOCUL. Un elicopter rusesc de LUPTĂ a intrat în spațiul aerian al GEORGIEI. Putin NEAGĂ INCIDENTUL

Ministerul georgian de Externe a anunţat joi într-un comunicat postat pe site că un elicopter rusesc de luptă, de tip Mi-8, a intrat în spaţiul aerian georgian într-o zonă din...

Protest al tătarilor la Consulatul Rusiei din Constanţa: „Cerem eliberarea Crimeei !"

Protest al tătarilor la Consulatul Rusiei din Constanţa: „Cerem eliberarea Crimeei !"

Zeci de membri ai comunităţii tătare din România au pichetat, în această după amiază, Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, cerând eliberarea Crimeei şi revenire la Ucraina. Acțiunea este...

Cât tupeu să ai? Vladimir Putin, SUSPECT DE INFRACŢIUNI într-o ţară vecină cu Rusia

Cât tupeu să ai? Vladimir Putin, SUSPECT DE INFRACŢIUNI într-o ţară vecină cu Rusia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost inclus pe o listă neagră dedicată suspecţilor căutaţi pentru diferite infracţiuni. A fost vorba de o eroare a unor ofițeri de poliție din Finlanda,...

DERBEDEUL PLANETEI, pe o listă cu SUSPECŢI căutaţi pentru INFRACŢIUNI. Vladimir Putin se va ÎNFURIA cumplit la GAFA acestei ţări

DERBEDEUL PLANETEI, pe o listă cu SUSPECŢI căutaţi pentru INFRACŢIUNI. Vladimir Putin se va ÎNFURIA cumplit la GAFA acestei ţări

Procesul a trei ofiţeri de poliţie din Finlanda, acuzaţi de neglijenţă după ce numele preşedintelui rus Vladimir Putin a fost inclus pe o listă naţională cu suspecţi căutaţi pentru diverse...

Rusia ATACĂ jihadiştii de pe SUBMARIN. Ţintele au fost “două mari poziții teroriste în provincia Raqqa”

Rusia ATACĂ jihadiştii de pe SUBMARIN. Ţintele au fost “două mari poziții teroriste în provincia Raqqa”

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat marți că Rusia a lovit pentru prima dată ținte ale grupării jihadiste Statul Islamic în Siria cu rachete lansate de pe un...

RĂZBOIUL pare doar o CHESTIUNE DE TIMP. Rusia PRESEAZĂ, Turcia NU CEDEAZĂ. Kremlinul consideră “INACCEPTABILĂ” o MĂSURĂ MILITARĂ avizată de la Ankara

RĂZBOIUL pare doar o CHESTIUNE DE TIMP. Rusia PRESEAZĂ, Turcia NU CEDEAZĂ. Kremlinul consideră “INACCEPTABILĂ” o MĂSURĂ MILITARĂ avizată de la Ankara

Rusia consideră că prezenţa militarilor turci într-un anumit teritoriu este “inacceptabilă”, iar autorităţile de la Ankara au transmis că soldaţii săi nu se vor retrage de pe acele poziţii. Subiectul...

Victoria Frontului Naţional în alegerile regionale este VICTORIA lui Vladimir Putin. Cum finanţează liderul de la Kremlin partidele EXTREMISTE şi care este INTERESUL ascuns

Victoria Frontului Naţional în alegerile regionale este VICTORIA lui Vladimir Putin. Cum finanţează liderul de la Kremlin partidele EXTREMISTE şi care este INTERESUL ascuns

Când Frontul Naţional al Marinei Le Pen a reuşit o victorie neaşteptată în primul tur al alegerilor regionale din Franţa, duminică, a existat încă un grup de oameni, în afara...

MONSTRUL tăcut din ADÂNCURI. Cea mai DISTRUGĂTOARE armă creată VREODATĂ poate distruge un CONTINENT întreg | VIDEO

MONSTRUL tăcut din ADÂNCURI. Cea mai DISTRUGĂTOARE armă creată VREODATĂ poate distruge un CONTINENT întreg | VIDEO

Pe cât e de ascuns, pe atât e de fioros. Numit de către National Geografic drept “arma cea mai distrugătoare creată vreodată,” submarinul USS Pennsylvania este “o maşinărie apocaliptică ce...