rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Chitaristul Bi-2, despre solicitarea cetățeniei moldovenești: Nu aveam alte opțiuni, i-am scris Maiei Sandu

Chitaristul Bi-2, despre solicitarea cetățeniei moldovenești: Nu aveam alte opțiuni, i-am scris Maiei Sandu

Bi-2 este una dintre cele mai de succes trupe de rock de limbă rusă, formată în 1988, și este cunoscută pentru condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina. Pe 27 mai, președintele...

Planul „Fortăreața Polonia” pentru granița de est; câmpurile minate luate în considerare

Planul „Fortăreața Polonia” pentru granița de est; câmpurile minate luate în considerare

Polonia a anunțat detalii despre un plan de 2,5 miliarde de euro pentru a-și fortifica granița de est pentru a preveni și a descuraja potențiala agresiune rusă și belarusă. Oficialii...

Italia nu este de acord ca Ucraina să atace Rusia cu arme italiene

Italia nu este de acord ca Ucraina să atace Rusia cu arme italiene

Antonio Tajani, Ministrul italian de Externe  a reafirmat sâmbătă opoziţia țării sale ca Ucraina să utilizeze arme din Italia pentru a lovi Rusia, informează AFP, citată de Agerpres. Italia nu...

Georgia îi scapă printre degete lui Vladimir Putin, după o mișcare disperată

Georgia îi scapă printre degete lui Vladimir Putin, după o mișcare disperată

Georgia. În pofida dreptului de veto al președintelui, aleșii partidului Visul Georgian și aliații lor au avut ultimul cuvânt pentru a include în lege textul extrem de contestat care vizează...

Un post de televiziune rus, interzis în Armenia. Motivul pentru care a intervenit cenzura

Un post de televiziune rus, interzis în Armenia. Motivul pentru care a intervenit cenzura

Interzicerea postului TV rus „Pervîi Kanal” în Armenia pentru o perioadă scurtă de timp a stârnit întrebări legate de relațiile dintre cele două țări. Asta după ce asemenea decizii au...

Libia, noul refugiu al Companiilor Militare Private Rusești

Libia, noul refugiu al Companiilor Militare Private Rusești

Influența Rusiei a câștigat teren în Africa în ultimii ani, plasând continentul în centrul concurenței geopolitice în creștere dintre Kremlin și Casa Albă. Eforturile Rusiei de a dezvolta o ordine...

Jurnaliști și activiști opozanți ai lui Vladimir Putin, atacați cu celebrul Pegasus

Jurnaliști și activiști opozanți ai lui Vladimir Putin, atacați cu celebrul Pegasus

Jurnaliști atacați. În luna septembrie a anului trecut, siteul meduza.io a anunțat cănd hackeri necunoscuți au folosit programe spion Pegasus pentru a infecta iPhone-ul co-fondatorului și editorului Galina Timchenko. De...

Tensiuni între Kiev și Washington. Zelenski acuză șovăiala lui Biden în privința folosirii armelor americane în Rusia

Tensiuni între Kiev și Washington. Zelenski acuză șovăiala lui Biden în privința folosirii armelor americane în Rusia

Volodimir Zelenski susține că lipsa de fermitat a președintelui american Joe Biden a permis Rusiei să-i vâneze pe ucraineni. Președintele ucrainean îl îndeamnă pe omologul său să aprobe folosirea armelor...

O nouă manipulare putinistă în Republica Moldova: Antrenamente militare pentru copii

O nouă manipulare putinistă în Republica Moldova: Antrenamente militare pentru copii

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a anunțat că, pe rețelele de socializare, circulă o nouă dezinformare cu privire la activități ale autorităților din Republica Moldova. Rusia, înfuriată de...

Zaharova, atac mahalagesc la Republica Moldova

Zaharova, atac mahalagesc la Republica Moldova

Celebră deja pentru atacuri abjecte sau suburbane la adresa tuturor celor pe care-i consideră „dușmani” ai Rusiei, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, s-a...

Nicolae Ciucă, despre folosirea armelor americane împotriva Rusiei: Nu știam. Este o decizie unilaterală

Nicolae Ciucă, despre folosirea armelor americane împotriva Rusiei: Nu știam. Este o decizie unilaterală

Președintele Joe Biden ar fi permis Ucrainei să folosească armele armele americane împotriva Rusiei. Acestea ar reprezenta un pilon important în ceea ce privește întărirea puterii în zona Harkov, grav...

Ucraina primește undă verde din partea Germaniei și Franței, pentru a ataca în Rusia

Ucraina primește undă verde din partea Germaniei și Franței, pentru a ataca în Rusia

Ucraina a primit vineri o veste foarte importantă din partea autorităților germane. Acestea din urmă au anunțat că armata Ucrainei are aprobarea de a folosi armele primite din partea Occidentului...

Întâlnire între șefii apărării din SUA şi China. Problemele militare au încins cele două țări

Întâlnire între șefii apărării din SUA şi China. Problemele militare au încins cele două țări

Vineri a avut loc o rară întrevedere între șefii apărării din SUA şi China. Aceasta s-a produs pe fondul tensiunilor dintre cele două puteri în contextul securităţii în Asia-Pacific, relatează...

Fost director CIA, predicţii despre războaiele actuale. Care e cel mai mare pericol pentru omenire

Fost director CIA, predicţii despre războaiele actuale. Care e cel mai mare pericol pentru omenire

Generalul David Petraeus, fost comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan și fost director CIA, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, a făcut mai multe predicții despre conflictele majore...

Coreea de Nord a început să lanseze rachete. Și Rusia ar putea fi implicată

Coreea de Nord a început să lanseze rachete. Și Rusia ar putea fi implicată

Coreea de Nord a realizat testări de rachete pe o insulă-țintă. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat testele de tir ale unui sistem lansator multiplu de rachete, conform fotografiilor...

Țările NATO, nepregătite pentru un război cu Rusia. Ce capacitate de apărare au

Țările NATO, nepregătite pentru un război cu Rusia. Ce capacitate de apărare au

În eventualitatea izbucnirii unui conflict cu Rusia, țările NATO nu sunt suficient pregătite din punct de vedere al capacității de apărare aeriană pentru a se apăra. Publicația Financial Times a...

Decizia care poate schimba fața războiului din Ucraina. Joe Biden a dat aprobarea

Decizia care poate schimba fața războiului din Ucraina. Joe Biden a dat aprobarea

Ucraina este încurajată de Joe Biden să atace în interiorul Rusiei cu arme americane. Conform unui oficial american, președintele Statelor Unite a dat permisiunea Kievului să lanseze aceste lovituri în...

Vaticanul avertizează: Armele NATO în Rusia înseamnă o „escaladare incontrolabilă”

Vaticanul avertizează: Armele NATO în Rusia înseamnă o „escaladare incontrolabilă”

Vaticanul lansează un avertisment după declarația lui Jens Stoltenberg, care a afirmat că „a venit timpul” ca membrii NATO să reconsidere unele dintre restricţiile legate de utilizarea armelor pe care...

Război în Ucraina, ziua 828. Forțele ruse bombardează ținte civile lângă Harkov

Război în Ucraina, ziua 828. Forțele ruse bombardează ținte civile lângă Harkov

Război în Ucraina, ziua 828. Forțele ruse au folosit o bombă aeriană ghidată pentru a ataca ținte civile în satul Ruska Lozova, situat în apropiere de Harkov. Informația a fost...

Serviciile secrete din Europa sunt în alertă maximă. Rusia pregătește ce e mai rău

Serviciile secrete din Europa sunt în alertă maximă. Rusia pregătește ce e mai rău

Rusia este bănuită că ar fi pus la cale mai multe acțiuni de sabotaj în statele europene, membre NATO. Serviciile de securitate au intrat în alertă după ce au fost...