Urmează alegerile din SUA. În Europa, după alegerile europarlamentare forța extremei drepte a crescut. Ea a fost mult timp înțeleasă în primul rând – chiar exclusiv – ca naționalistă. Pentru mulți care cred în proiectul european, de fapt, acest naționalism este tocmai ceea ce este în neregulă cu extrema dreaptă. Dar acest argument simplifică gândirea extremei drepte.

Pe lângă faptul că este naționalist, este și civilizaționalist – adică caută să vorbească nu numai în numele unei țări împotriva Europei, ci și în numele Europei împotriva restului lumii. În special, vorbește în numele unei civilizații europene pe care o consideră amenințată de imigranții despre care consideră că înlocuiesc populația nativă a Europei.

Imediat după alegerile parlamentare europene, premierul ungar Viktor Orban a înființat în parlament un nou grup numit Patrioții Europei, nume care surprinde perfect această tensiune dintre naționalism și civilizaționalism în imaginația extremei drepte. Membrii extremei drepte se consideră atât naționaliști, cât și europeni.

Ei nu se opun în mod automat ideii de unitate europeană. Ei tind să fie sceptici cu privire la integrarea ulterioară și preferă ceea ce ei numesc o Europă a statelor suverane, dar aceasta nu este o poziție extremă sau exclusivă pentru ei. Până la urmă, a fost și viziunea președintelui francez Charles de Gaulle. Discutăm de Europa în contextul în care la Est este război iar în Sud avem alt război, continentul fiind legat de amândouă conflictele. Politica Uniunii Europene în Orientul Mijlociu este caracterizată de un aparent paradox.

Europa, aproape irelevantă pentru monarhiile din Golf

UE (împreună cu statele sale membre) este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor în regiune, după SUA; cel mai mare partener comercial al Orientului Mijlociu; și actorul cel mai puternic și direct afectat de crizele regionale (cum ar fi în Liban, Libia și Siria). Cu toate acestea, vocea sa cu privire la problemele majore din Orientul Mijlociu este rareori auzită. UE are politici intenționat ambigue ale unor state membre majore, care preferă imaginea unei Europe „paralizate”.

Un rezultat este că, de prea multe ori, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) este un constructor de consens între cele 27 de state membre, mai degrabă decât un executor al politicii externe. Acest lucru tinde să reducă politica externă a UE la acordarea de ajutor ale cărui termeni și condiții suferă, la rândul lor, de lipsa unei strategii politice pe termen mediu și lung.

Pentru țările neinteresate să culeagă profitul economic al ajutorului european, cum ar fi monarhiile din Golf, UE este, prin urmare, aproape irelevantă. Chiar și cu o Europă absorbită de războiul din Ucraina, ea nu își poate neglija responsabilitățile în Orientul Mijlociu. Instabilitatea din regiune afectează direct Europa. Nu poate pretinde că problema este prea mare pentru umerii ei fragili sau că Ucraina este o problemă suficientă.

Cuiul lui Pepelea din ”camera Europei”: alegerile din SUA

Alegerile din SUA sunt departe de a fi decise, dar amploarea schimbării pe care ar putea-o aduce o victorie a lui Trump este mult prea mare pentru ca Europa să stea deoparte și să spere că fostul președinte va pierde la urne. Atât Trump cât și Vince au avertizat că vor tăia imediat tot ajutorul SUA pentru Kiev și vor cere încetarea rapidă a războiului.

Ce se va întâmpla cu ajutorul SUA pentru Europa? S-ar putea ca Trump să lase apărarea Europei în seama europenilor iar sprijinul american să fie unul logistic ca o ultimă soluție. Dar mai este un scenariu posibil: cel al președintelui francez Charles de Gaulle. Trump poate scoate SUA de la comanda militară a NATO (dar nu și alianța în sine) așa cum a făcut Charles de Gaulle în 1966 când a scos Franța din comanda militară a NATO. În consecință, Europa ar fi nevoită să se confrunte cu o criză de securitate la o scară cu care nu s-a confruntat de la al Doilea Război Mondial.

Fără ca Statele Unite să ofere conducere și capacitate militară, capitalele europene s-ar putea întoarce rapid una împotriva celeilalte în privința Ucrainei. Țările din Europa Centrală și de Est, de exemplu, își pot dubla angajamentul față de supraviețuirea unei Ucraine puternice, temându-se că o victorie a Rusiei. Occidentul s-ar putea să ceară Ucrainei să facă concesii extinse Rusiei. O alianță europeană de securitate s-ar putea prăbuși sub greutatea unor astfel de perspective incompatibile.

Ce ar trebui să facă Europa?

Europa trebui să răspundă la câteva întrebări după care trebuie să înceapă planificare politicilor și a resurselor. Cele mai urgente dintre ele se încadrează în trei categorii: cum se structurează securitatea europeană, cine ar trebui să conducă efortul și ce capacități trebuie să dobândească Europa. Dacă Statele Unite s-ar deconecta cu adevărat de Europa, țările europene și-ar putea menține alianțele de securitate printr-una dintre instituțiile pe care Washington le-ar lăsa în urmă.

Una din structuri este Consiliului Atlanticului de Nord, autoritatea decizională din cadrul NATO. Aici avem Canada, Marea Britanie și Norvegia țări non- UE a căror contribuție la securitatea Europei este importantă. Spre exemplu  forțele aeriene și maritime britanice protejează în special o mare parte din flancul de nord-vest al NATO.

În viitor, Europa va avea nevoie de aceste capacități, precum și de descurajarea nucleară a Londrei. Lucrul împreună prin NAC poate fi cel mai bun mod posibil de a consolida această relație.

Cine ar putea lua locul Washingtonului

De asemenea Comunitatea Politică Europeană, care a fost înființată după invazia Rusiei din 2022 și numără printre membrii săi mai multe țări non-NATO, ar juca un rol important ca forum pentru discutarea securității și a chestiunilor care afectează regiunea în ansamblu. Ca o concluzie putem spune că țările europene au externalizat, în esență, conducerea geopolitică către Statele Unite în ultimii 75 de ani.

Decizia cine ar putea lua locul Washingtonului într-o structură de securitate europeană este, prin urmare, o propunere provocatoare. Nicio țară europeană nu are experiență în acest loc de muncă și nu există un lider firesc spre care să converge restul. Europa a investit adesea fondurile limitate în construirea unui număr mic de echipamente sclipitoare și exorbitant de scumpe.

În cele zece categorii principale de sisteme de arme majore, cum ar fi avioanele de luptă sau distrugătoarele, Statele Unite dețin 33 de tipuri de sisteme iar Europa menține 174.

Europa s-a bazat pe Five Eyes

Acest lucru a limitat interoperabilitatea armatelor europene și a creat un coșmar logistic. Cel mai rău Europa stă la capitolul culegerea de informații. De zeci de ani, Europa s-a bazat pe Five Eyes – rețeaua de informații care include Australia, Canada, Noua Zeelandă, Regatul Unit și Statele Unite – pentru a-și desfășura o mare parte din activitatea de informații. Stabilirea arhitecturii pentru a partaja informații între membrii europeni NATO va fi o provocare în absența conducerii SUA.

Acceleratorul NATO de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord, cu sediul la Londra, care a devenit operațional anul trecut, a început să extragă lecții din războiul din Ucraina, în special în ceea ce privește tehnologiile cu dublă utilizare care își au originea în sfera civilă. Concluzia este ca avem nevoie de un cadru comun de cercetare și dezvoltare la nivel european.

Europa nu are capacități logistice de proiectare rapidă a forțelor. Și nu în ultimul rând va lipsi umbrela nucleară a SUA. Timpul este o marfă prețioasă în război. Și astăzi, cu un război la ușă și cu Statele Unite amenințând că vor împinge securitatea europeană la punctul cel mai precar din ultimele decenii, această marfă (timpul), continentul o irosește. Probabil că puteam să ne apucăm de treabă acum un an când elementele revenirii lui Trump erau deja conturate.

Numai Orientul poate stabiliza Orientul!

Dacă un război se declanșează între Hezbollah și Israel atunci acesta va afecta inclusiv Europa. Dacă pentru venirea lui Trump nu suntem pregătiți pentru un conflict în Orientul Mijlociu suntem? Nu, nu suntem nici pentru acesta pregătiți.

Desigur, Statele Unite vor continua să fie implicate în Orientul Mijlociu. Dar așteptarea ca Statele Unite să preia conducerea în gestionarea eficientă a Gazei și în asigurarea unei păci durabile în Orientul Mijlociu ar fi ca și cum l-ai aștepta pe Godot: dinamica regională și globală actuală pur și simplu îngreunează Washingtonul să joace acest rol dominant.

Asta nu înseamnă că alte puteri globale vor înlocui Statele Unite. Nici liderii europeni, nici liderii chinezi nu au demonstrat prea mult interes sau capacitate de a prelua postul, chiar dacă influența SUA scade. Având în vedere această realitate emergentă, puterile regionale – în special vecinii arabi imediați ai Israelului, Egiptul și Iordania, împreună cu Qatar, Arabia Saudită, Turcia și Emiratele Arabe Unite (EAU), care s-au coordonat de la începutul războiului – trebuie urgent să definească o cale colectivă de urmat. Jucătorii importanți din Golf vor SUA înapoi, implicată în stabilitatea din Orient.

Washingtonul n-a reușit oprească atacurile teroriștilor Houthi

Între timp, Statele Unite s-au străduit să țină sub control presiunea militară din partea reprezentanților iranieni din Irak, Siria și Yemen. De la începutul războiului, forțele americane din Irak și Siria s-au confruntat cu peste 150 de atacuri din partea acestor grupuri. Și în ciuda unei serii de lovituri de răzbunare ale Statelor Unite și ale Regatului Unit, Washingtonul nu a reușit să pună capăt atacurilor necruțătoare cu rachete și drone ale Houthi în Marea Roșie.

Deja, Houthii au reușit să provoace perturbări semnificative comerțului internațional, forțând marile companii maritime să evite Canalul Suez. În special, încercările SUA de a forma o forță maritimă multinațională pentru a contracara amenințarea nu a reușit să atragă parteneri regionali precum Egiptul, Iordania și Arabia Saudită, care rămân precauți. Statele Unite vor continua să fie un jucător important în regiune datorită activelor sale militare și a relației sale fără egal cu Israelul.

Dar orice așteptare că Washingtonul va putea ajunge la un mare târg care ar putea pune capăt definitiv conflictului israeliano-palestinian este desprinsă de realitățile Orientului Mijlociu de astăzi. În cele din urmă, mișcările diplomatice majore sunt cel mai probabil să vină din însăși regiune și să depindă de aceasta.

Confruntarea Israel-Hezbollah

Ultimele zile ne-au devoalat două direcții diferite ale celor doi competitori. Uciderea lui Akil, un comandant senior al forței de elită al grupului șiit Forța Al-Radwan, a fost un alt semnal că guvernul israelian a decis acum să încerce să schimbe regulile acestui joc riscant de represalii și contra-represalii. Este clar că, mai degrabă decât status quo-ul neliniștit care a definit acest război de uzură timp de aproape un an, intenția Israelului este acum să preseze Hezbollah să cedeze.

Nasrallah a ținut un discurs sumbru și sfidător în urma atacului pagerelor şi walkie-talkie-urilor aparţinând membrilor grupării teroriste Hezbollah. Deși a recunoscut că Hezbollah a fost grav subminat de această operațiune, el a definit atacul israelian ca o continuare a „multelor alte masacre comise de inamic de-a lungul deceniilor”. Făcând acest lucru, el a încadrat-o într-o narațiune istorică populară printre mulți libanezi și palestinieni care consideră Israelul ca pe o entitate criminală care efectuează în mod regulat masacre împotriva civililor nevinovați.

De altfel s-a schimbat și modul de lovire a țintelor din Israel. S-a trecut la un nou timp de rachete și la alegerea cu atenție a țintelor. Hezbollah a declarat că a lansat zeci de rachete Fadi 1 şi Fadi 2 - un nou tip de armă pe care grupul nu l-a mai folosit până acum ca răspuns la atacurile israeliene repetate care au vizat diferite regiuni libaneze. Fadi 1 este descrisă ca o rachetă cu un calibru de 220 mm și o rază de acțiune de 80 km-100km.

Ce este Fadi 2

Racheta se lansează dintr-un MLRS (Multiple Launch Rocket System) și are o încărcătura de 150 kg explozibil. Este copia rachetei siriene Khaibar 1. Fadi 2 este descrisă ca o rachetă cu un calibru de 302 mm cu o rază de acțiune de 105 km. Este copia modelului M302 Tishreen sirian. Potrivit grupului, ambele rachete nu sunt ghidate cu sisteme de precizie.

Citând surse de pe teren, rețeaua de știri libaneză Al-Mayadeen a raportat că aceste rachete provin de la una dintre instalațiile Imad (subterane), dintre care multe rămân nevătămate de atacurile aeriene israeliene. Se pare că această rețea de baze subterane găzduiește mai multe lansatoare de rachete și forțe Hezbollah, așa cum este dezvăluit într-un videoclip care prezintă baza Imad 4.

Hezbollah a vizat compania Rafael care produce Sistemul Avansat de Apărare al Israelului – unul dintre dezvoltatorii sistemului Iron Dome – ca parte a răspunsului inițial al grupului la explozia a mii de dispozitive de comunicație, un atac atribuit Israelului care a ucis peste 30 de persoane, inclusiv un număr de civili. Compania este situată în apropiere de Haifa, la aproximativ 24 km  de granița Israel-Liban. Gruparea militantă din Liban a mai spus că a vizat baza aeriană Ramat David din Israel, tot lângă Haifa, cu rachete pe care le-a făcut în Siria.

Teroriștii Hezbollah se pregătesc din 2006

Armata israeliană nu a confirmat țintele atacurilor, dar a spus că Hezbollah a lovit mai adânc decât de obicei teritoriul israelian. La rândul său Israelul a lovit 290 de ținte și zeci de lansatoare în teritoriu libanez. Israelienii spun că Hezbollah a transformat mai multe case din sudul Libanului în locuri de depozitare pentru arme, inclusiv o casă în care ar fi ascuns o rachetă de croazieră de fabricație rusă înainte ca aceasta să fie aruncată în aer într-un atac israelian în urmă cu câteva săptămâni.

Reuters descrie atacurile ca fiind cele mai intense de la sfârșitul războiului civil din Liban în 1990. Orice atac în zona de graniță Liban-Israel riscă să cufunde Israelul, Libanul și o mare parte din regiune într-un război la scară largă. Peste 10 luni de conflict transfrontalier cu Israelul, Hezbollah a lansat ceea ce sunt cunoscute sub denumirea de atacuri de saturație – testarea lacunelor în apărarea aeriană a Israelului – și a dezvăluit noi arme ca răspuns la uciderea comandanților superiori în Liban.

Hezbollah, o miliție și un partid politic care a apărut în urma războiului civil din Liban pentru a deveni unul dintre cei mai puternici actori nestatali din Orientul Mijlociu, se pregătește pentru acest moment din 2006, când forțele israeliene au invadat ultima dată țara. Arsenalul grupului include rachete ghidate și nedirijate, artilerie antitanc și rachete balistice și antinavă, precum și drone încărcate cu explozivi - permițându-i să ajungă departe pe teritoriul israelian.

Hezbollah are între 130.000 şi 150.000 de rachete

Analiștii estimează că Hezbollah are între 130.000 şi 150.000 de rachete, de peste patru ori mai multe decât se credea că aliatul său Hamas ar fi stocat înainte de războiul din Gaza. Cele mai multe dintre armele Hezbollah sunt muniții de calitate inferioară, nedirijate, care ar putea amenința sistemele de apărare aeriană ale Israelului dacă sunt dezlănțuite în număr mare. Și mai îngrijorătoare pentru Israel sunt munițiile de precizie pe care grupul a spus că le deține.

Rachetele balistice ghidate, cum ar fi Fateh 110, prezintă o amenințare mai mare, cu o rază de acțiune de până la 300 km, punând ca ținte potențiale Tel Aviv și chiar Ierusalimul. Nasrallah a declarat în 2018 că Hezbollah deține muniții ghidate de precizie (PGM), dar grupul nu le-a testat sau prezentat niciodată în public. Mai recent, în 2022, el a susținut că Hezbollah are capacitatea de a „transforma rachetele noastre... în rachete de precizie” cu ajutorul experților iranieni. Hezbollah este secretos cu privire la arsenalul său. A fost nevoie de 13 ani pentru ca grupul să dezvăluie că a folosit o rachetă C-802 pentru a scufunda o navă israeliană în 2006.

Pagerele, Iranul și comunicațiile

Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran a încetat să mai folosească dispozitive de comunicație după exploziile pagerelor și walkie-talkie tactice ale Hezbollah de săptămâna trecută. Cu o zi înainte, Teheranul a susținut că a arestat 12 persoane despre care a susținut că au colaborat cu Israelul. Filiala de elită a forțelor armate iraniene a ordonat tuturor membrilor săi să nu mai folosească orice tip de dispozitiv de comunicare după explozii, a informat Reuters, citând oficiali iranieni de securitate.

Se face un efort pentru a inspecta toate dispozitivele, dintre care majoritatea sunt de casă sau importate din China și Rusia. Într-o demonstrație de solidaritate, Republica Islamică a transportat cu avionul zeci de libanezi răniți în exploziile dispozitivelor de săptămâna trecută în Iran pentru tratament medical. Președintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a vizitat sâmbătă unii dintre pacienții dintr-un spital din Teheran, a informat agenția oficială de presă a Republicii Islamice.

Într-o demonstrație de forța la parada care face parte din Săptămâna anuală a Apărării Sacre, care comemorează războiul Iran-Irak din 1980-1988 Forțele armate iraniene au dezvăluit două noi arme. Drona Shahed 136B este cea mai nouă dronă fabricată la nivel intern din Iran și este o versiune îmbunătățită a lui Shahed 136 și racheta Jihad care a fost proiectată și fabricată de divizia aerospațială a IRGC și care are o rază de acțiune de 1.000 de kilometri.

Axa China-Rusia-Iran în Orientul Mijlociu

Spectrul unei axe China-Rusia-Iran continuă să-i bântuie pe experți și factorii de decizie politică de la Washington la Westminster, de la Tel Aviv și chiar de la Tokyo. Cele trei sunt conduse de un resentiment comun față de ordinea mondială centrată pe Occident. În aprilie, președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Mike Johnson, a declarat că „Xi, Putin și Iranul sunt cu adevărat axa răului” și „își coordonează acțiunile”.

Alți membri ai instituției americane au făcut ecou de atunci sentimentele vorbitorului. Temerile legate de cooperarea crescândă între aceste țări și potențialul lor de a schimba status quo-ul nu sunt cu siguranță neîntemeiate. În 2021, China a semnat un acord de parteneriat strategic pe 25 de ani cu Iranul, care a inclus un angajament de investiții de 400 de miliarde de dolari, acorduri de partajare cibernetică și de informații și acces la porturi strategice.

La începutul lunii februarie 2022, secretarul general Xi Jinping și președintele Vladimir Putin au declarat un parteneriat „fără limite” cu zone de cooperare lipsite de interdicții. La scurt timp, Rusia a invadat Ucraina. Analiștii cred că forțele ruse au desfășurat peste 3.700 de drone proiectate de Iran împotriva Ucrainei (în aprilie 2024), inclusiv Shahed-136 și Mohajer-6.

Iran, China și Rusia ignoră Europa

Cu ajutorul Teheranului, Moscova intenționează să producă 6.000 dintre aceste UAV-uri pe plan intern până în 2025. Chiar săptămâna trecută, Statele Unite și Marea Britanie au acuzat oficial Iranul că furnizează Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune. Coreea de Nord a fost, de asemenea, implicată în trimiterea de arme letale similare pentru a ajuta mașina de război a Rusiei.

Între timp, sfidând sancțiunile paralizante occidentale, Beijingul a ajutat atât Teheranul, cât și Moscova în dezvoltarea unui sistem petrolier și comercial care ocolește instituțiile financiare și rețelele logistice occidentale. Această piață paralelă este completată cu companii-fantomă, flote din umbră care tranzitează Malaiezia și bănci care facilitează tranzacțiile în yuani chinezești.

Companiile chineze au profitat, de asemenea, de oportunitatea pentru a intensifica exporturile de bunuri de larg consum în Rusia, împreună cu automobile, produse agricole și tehnologii cu dublă utilizare, inclusiv microcipuri, ajutând complexul industrial de apărare rus să-și accelereze eforturile de renovare și modernizare. Până la sfârșitul anului 2023, comerțul bilateral ruso-chinez a atins un nivel record de 240,1 miliarde de dolari, cu 26,3% mai mult decât în ​​2022.

Sensul giratoriu eurasiatic

Cum încă mai curg mărfurile occidentale sancționate în Rusia? Clusterul de foste republici sovietice este hub-ul pentru transporturile de bunuri cu dublă utilizare din SUA și Europa către Rusia. Exporturile din SUA și din Uniunea Europenă de bunuri sensibile, așa-numite cu dublă utilizare, către țările din vecinătatea Rusiei, au crescut brusc în 2022. La fel și transporturile acestor produse către Rusia arată o analiză a datelor comerciale făcută de Națiunile Unite.

Datele sugerează că Moscova continuă să achiziționeze bunuri occidentale esențiale - a căror vânzare este în mare parte restricționată de sancțiunile americane și europene - deoarece încearcă să-și mențină economia pe linia de plutire și să facă să funcționeze mașina de război. În total, exporturile de mărfuri din SUA și UE către Armenia, Georgia, Kârgâzstan, Uzbekistan și Kazahstan au crescut la 24,3 miliarde de dolari anul trecut, de la 14,6 miliarde de dolari în 2021.

Aceste țări și-au majorat colectiv exporturile către Rusia cu aproape 50% anul trecut, până la aproximativ 15 miliarde de dolari. Acest proces de achiziționare de bunuri de către Rusia prin hub-ul fostelor republici sovietice se cheamă: ”sensul giratoriu eurasiatic”. În timp ce volumul comerțului dintre fostele republici sovietice și Rusia este mic în comparație cu comerțul Rusiei cu China, care a devenit principalul furnizor și suport economic al Rusiei, noua rută comercială îi permite Moscovei să pună mâna pe tehnologia occidentală pentru care întâmpină probleme în achiziționarea ei în altă parte.

Cum pune mâna Rusia pe tehnologie din Europa și SUA

Astfel de tehnologii sunt critice pentru războiul Rusiei în Ucraina. Rusia are capacitatea limitată de a înlocui componentele occidentale cu propriile sale produse. Electronica este necesară peste tot, de la fabricarea de avioane și rachete de croazieră până la sistemele de comandă, control și comunicații în vehicule blindate și în tancuri.

Au crescut, de asemenea, exporturile de articole de uz casnic, prin fostele state sovietice, articole fabricate în Occident. Oficialii occidentali au spus că Rusia dezmembrează unele aparate pentru cipurile lor. Anul trecut, după ce importurile sale de mașini de spălat rufe din UE au crescut, exporturile Uzbekistanului de astfel de aparate către Rusia au crescut la 10,6 milioane de dolari de la aproximativ 90.000 de dolari. URSS cumpăra mașini de spălat din Anglia pentru tiristoare (GAP), acum Federația Rusă cumpăr mașini de spălat și le canibalizează pentru semiconductori.

Mașinile de spălat moderne pot conține mai multe cipuri care permit funcționarea afișajelor cu ecran tactil, conexiunea Wi-fi, senzori de greutate a sarcinii și detectoare de defecte. Creștere bruscă și surprinzătoare a exporturilor europene de mașini de spălat, frigidere și chiar pompe de sân electrice către vecinii Rusiei stârnește îngrijorări în rândul oficialilor europeni și ucraineni că toate acestea ajută mașina de război a lui Vladimir Putin.

Cipuri din Europa și America, în armele lui Putin

Evaluarea destinației finale și a utilizării bunurilor de uz casnic este complicată. Armenia, Kazahstanul și Rusia sunt toate în Uniunea Economică Eurasiatică, ceea ce înseamnă că nu există granițe vamale între ele.  Kazahstanul este  un exportator cheie de electrocasnice pentru Rusia post-invazie. Oficialii din Europa au spus deja public că au văzut piese de la frigidere și mașini de spălat rufe apărând lor în echipamentele militare rusești, cum ar fi tancuri.

Oamenii familiari cu evaluările au spus că este foarte posibil ca componentele și microcipurile de la alte bunuri de uz casnic să fie folosite și în scopuri militare, chiar dacă aceste echipamente au o calitate scăzută. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luna trecută că armata rusă folosește cipuri de la mașini de spălat vase și frigidere în hardware-ul său militar, deoarece a rămas fără semiconductori de ultimă generație.

Cipuri din Europa și SUA, descoperite de RUSI

Administrația Biden a făcut o afirmație similară la începutul acestui an, citând rapoarte despre piese care au fost găsite în tancurile rusești capturate în Ucraina. Nu este clar ce componente ar putea fi recuperate din bunurile de uz casnic, deși, în general, toate conțin microcipuri.

Un studiu al RUSI un think-tank din UK,  din august 2024, asupra a 27 de sisteme de arme avansate rusești a găsit 450 de componente unice fabricate în străinătate, dintre care majoritatea au fost fabricate în SUA și restul în Europa și alte țări care au impus sancțiuni Rusiei.

Cert este că războiul lui Putin a văzut Rusia lovită de sancțiuni în aproape fiecare sector al economiei sale, privând-o de importuri, inclusiv cipuri și alte componente pe care s-a bazat de mult timp pentru echipamente militare cum ar fi radiouri și tancuri sau nave, până la arme mai sofisticate, inclusiv sisteme de rachete, avioane de luptă și submarine.

Post scriptum:

Donald Trump a acceptat până la urmă o întâlnire cu Zelenski la Trump Tower. Trump și rivalul său democrat Kamala Harris se îndreaptă spre o confruntare a alegerilor din 5 noiembrie, iar poziția lor față de invazia Ucrainei de către Rusia este una dintre cele mai importante linii de demarcație. Candidatul republican a reaprins cele mai mari temeri ale Europei cu privire la sprijinul SUA pentru Ucraina într-o conferință de presă la New York, joi 26 septembrie 2024. „Statele Unite plătesc pentru cea mai mare parte, iar Europa nu intervine... Este foarte nedrept pentru Statele Unite”, a spus Trump.

Întâlnirea Trump-Zelenski are loc, în ciuda faptului că republicanii au reacționat furioși la decizia liderului ucrainean de a vizita o fabrică de muniție din Pennsylvania la începutul călătoriei sale în SUA, însoțit de politicieni democrați. Într-o scrisoare către Zelenski, președintele Camerei, Mike Johnson, a condamnat vizita în statul crucial pentru alegerile din SUA, ca fiind o cascadorie politică, cerându-i lui Zelenski să-și concedieze ambasadorul în Statele Unite.

Întâlnirea vine după ce Zelenski a avut o zi de întâlniri la Washington, inclusiv cu președintele Joe Biden, vicepreședintele Harris și un grup bipartizan de membri ai Congresului, în timp ce încearcă să susțină sprijin militar și financiar pentru Ucraina înainte de alegerile din noiembrie. Dar Kievul este îngrijorat de faptul că angajamentele SUA față de Ucraina scad pe măsură ce războiul se prelungește, în special în rândul republicanilor. Chiar dacă Harris câștigă alegerile, Congresul joacă totuși un rol crucial în declanșarea banilor pentru Ucraina.