rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Un general NATO a spus ce se va întâmpla cu Rusia. „Războiul cu Ucraina este un aperitiv, va urma meniul principal, prăbușirea”.

Un general NATO a spus ce se va întâmpla cu Rusia. „Războiul cu Ucraina este un aperitiv, va urma meniul principal, prăbușirea”.

Generalul francez Michel Yakovleff, fost comandant adjunct al forțelor NATO în Europa, a declarat că Rusia se va dezintegra în următoare perioadă, iar acest lucru a fost sesizabil chiar înainte...

Bahmut devine un război în cadrul unui război. Rusia încredințează totul grupului Wagner, iar Ucraina vrea să își asigure sosirea ajutorului

Bahmut devine un război în cadrul unui război. Rusia încredințează totul grupului Wagner, iar Ucraina vrea să își asigure sosirea ajutorului

- Invazia rusă a Ucrainei a adăpostit mici războaie în cadrul celui mare. Astfel, Bahmutul este acum cel care concentrează toată atenția și pare stagnant, chiar dacă balanța începe să...

Președintele Chinei Xi Jinping ar putea merge săptămâna viitoare în Rusia, pentru a se întâlni cu Vladimir Putin

Președintele Chinei Xi Jinping ar putea merge săptămâna viitoare în Rusia, pentru a se întâlni cu Vladimir Putin

Liderul chinez Xi Jinping plănuiește o vizită în Rusia pentru a se întâlni cu Vladimir Putin, în contextul în care China s-a oferit să poarte negocieri cu Volodimir Zelenski pentru...

Șeful serviciului secret al armatei Ucrainei, cel care a prezis războiul, noi dezvăluiri despre boala lui Vladimir Putin

Șeful serviciului secret al armatei Ucrainei, cel care a prezis războiul, noi dezvăluiri despre boala lui Vladimir Putin

Kirilo Budanov, șeful serviciului secret al armatei Ucrainei, este cel care a prezis cu o noapte înainte ca Rusia va declanșa războiul împotriva Ucrainei. Majoritatea celorlalți oficiali militari și guvernamentali...

Alexei Navalnîi, victorie din închisoare. Filmul „Navalny”, Oscarul pentru cel mai bun documentar

Alexei Navalnîi, victorie din închisoare. Filmul „Navalny”, Oscarul pentru cel mai bun documentar

Documentarul regizorului canadian Daniel Roher analizează ascensiunea politică a lui Navalnîi, cel mai proeminent adversar al președintelui rus Vladimir Putin, otrăvirea acestuia cu novichok într-o călătorie în Siberia în 2020 și...

Fostul ambasador SUA la Moscova, despre temerile lui Vladimir Putin. Nu sunt legate de război, ci de viața sa

Fostul ambasador SUA la Moscova, despre temerile lui Vladimir Putin. Nu sunt legate de război, ci de viața sa

Fostul ambasador al SUA în Rusia, John Sullivan, a declarat că președintele rus Vladimir Putin este îngrijorat de propria sa siguranță, deoarece stilul său de viață este afectat de războiul...

Ministrul de Externe al Cehiei: Cum să evităm un nou război după victoria Ucrainei

Ministrul de Externe al Cehiei: Cum să evităm un nou război după victoria Ucrainei

Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a semnat un material pe tema războiului în publicaţia ucraineană Evropeiska Pravda, în care subliniază că războiul lui Putin împotriva Ucrainei durează deja de...

Piedică de la Est, salvare de la Vest

Piedică de la Est, salvare de la Vest

Acum s-a uitat deja complet cum în 2008–2009 Moscova le cerea europenilor și americanilor să creeze în sfârșit un nou sistem unit de securitate europeană. Nimeni, inclusiv membrii Tratatului Unit...

Război în Ucraina, ziua 382. Volodimir Zelenski l-a decorat pe soldatul executat de ruși. Un general francez prevestește dezintegrarea Rusiei lui Putin

Război în Ucraina, ziua 382. Volodimir Zelenski l-a decorat pe soldatul executat de ruși. Un general francez prevestește dezintegrarea Rusiei lui Putin

Forțele militare ruse au suferit pierderi uriașe pe frontul din estul Ucrainei, în condițiile în care luptătorii de la Kiev rezistă atacurilor repetate. Pe de altă parte, ministerul Apărării de...

O notă dezvăluie ordinele primite de soldaţii ruşi în Ucraina: „Unele puncte sunt surprinzătoare”

O notă dezvăluie ordinele primite de soldaţii ruşi în Ucraina: „Unele puncte sunt surprinzătoare”

Potrivit unei note găsite asupa unui miliar rus, comandamentul armatei le-a dat o serie de indicaţii oamenilor săi. Una dintre ele este îndreptată împotriva miliţiei Wagner. Nu mai există nicio...

Sute de trupe rusești ar fost ucise în ultimele 24 de ore în lupta pentru Bahmut, potrivit ucrainenilor

Sute de trupe rusești ar fost ucise în ultimele 24 de ore în lupta pentru Bahmut, potrivit ucrainenilor

Principalele informații despre războiul din Ucraina, duminică. Atât Ucraina, cât și Rusia afirmă că sute de trupe inamice au fost ucise în ultimele 24 de ore în lupta pentru Bahmut,...

Protestul de la Chișinău este atent supravegheat de forțele de ordine. Mesaj transmis pentru cei cu „fețele acoperite”

Protestul de la Chișinău este atent supravegheat de forțele de ordine. Mesaj transmis pentru cei cu „fețele acoperite”

În cursul zilei de duminică, la Chișinău va avea loc o manifestație organizată de Partidul ”Șor”, care susține instaurarea unui regim pro rus la Chișinău. Ministerul de Interne din Republica...

Oamenii lui Vladimir Putin organizează noi demonstrații în Moldova. Casa Albă acuză Moscova că urmărește răsturnarea guvernului de la Chișinău

Oamenii lui Vladimir Putin organizează noi demonstrații în Moldova. Casa Albă acuză Moscova că urmărește răsturnarea guvernului de la Chișinău

Partidul pro-rus ȘOR pregătește o nouă demonstrația, le Chișinău, împotriva guvernării pro-europene conduse de Maia Sandu. Demonstrația a fost anunțată pentru duminică, 12 martie, în ciuda avertismentelor venite de la...

Război în Ucraina, ziua 382. Rusia suferă pierderi grele la Bahmut. Papa Francisc și-a propus să viziteze Kievul și Moscova

Război în Ucraina, ziua 382. Rusia suferă pierderi grele la Bahmut. Papa Francisc și-a propus să viziteze Kievul și Moscova

Războiul din Ucraina a intrat în ziua cu numărul 382, iar luptele continuă cu înverșunare, cu precădere în zona orașului Bahmut. Armata ucraineană a transmis că a provocat pierderi grele...

Volodimir Zelenski vrea să umilească Rusia. Cum are de gând să schimbe numele țării agresoare

Volodimir Zelenski vrea să umilească Rusia. Cum are de gând să schimbe numele țării agresoare

Războiul dintre Rusia și Ucraina se extinde în domeniul științelor istorice și toponimice. Guvernul de la Kiev ia în considerare să schimbe numele țării agresoare, din documentele sale oficiale. Propunerea...

Propagandista lui Putin, o nouă declarație la adresa armatei ucrainene. Kievul pregătește o „armată de rusofobi”

Propagandista lui Putin, o nouă declarație la adresa armatei ucrainene. Kievul pregătește o „armată de rusofobi”

Olga Skabeieva, propagandista lui Vladimir Putin, a făcut o nouă afirmație la adresa soldaților ucraineni. Prezentatoarea de televiziune din Rusia a spus că războiul nu se va termina niciodată din...

„Imperiul malefic” și noua armată din Zhijiang 

„Imperiul malefic” și noua armată din Zhijiang 

Ronald Reagan a câștigat Războiul Rece fără să tragă nici măcar un foc. Cel de-al 40-lea președinte al Americii a aplicat necruțător presiuni economice, militare și morale asupra imperiului sovietic,...

Războiul din Ucraina, Ziua 381. Ucrainenii au anunțat că au distrus toată forța ofensivă a mercenarilor Wagner

Războiul din Ucraina, Ziua 381. Ucrainenii au anunțat că au distrus toată forța ofensivă a mercenarilor Wagner

Patronul mercenarilor de la Wagner vrea ca, după ce trupele sale vor cuceri orașul Bahmut, să-și transforme mișcarea militară într-una cu o idelogie, asemănătoare SS-ului german, din timpul celui de-al...

O tentativă de lovitură de stat, farse cu bombă, apeluri false la recrutare, proteste în masă: Moldova spune că le-a avut pe toate în ultimul an

O tentativă de lovitură de stat, farse cu bombă, apeluri false la recrutare, proteste în masă: Moldova spune că le-a avut pe toate în ultimul an

Republica Moldova esta ținta unui război informațional dus de Rusia, care are menirea de a impune un nou regim politic la Chișinău, dar și de a obosi populația din punct...

Vladimir Putin continuă să creadă că va câștiga războiul. „Ucraina contează mai mult pentru Rusia decât pentru Occident”

Vladimir Putin continuă să creadă că va câștiga războiul. „Ucraina contează mai mult pentru Rusia decât pentru Occident”

Între pierderile de pe câmpul de luptă și sancțiunile economice paralizante, războiul din Ucraina a fost dezastruos pentru Rusia. Directorul CIA, Bill Burns, a spus că președintele rus, Vladimir Putin,...