rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

FBI i-a oferit bani unui ofițer de informații britanic pentru a verifica legătura dintre Donald Trump și Rusia

FBI i-a oferit bani unui ofițer de informații britanic pentru a verifica legătura dintre Donald Trump și Rusia

FBI i-a oferit fostului spion britanic Christopher Steele până la 1 milion de dolari pentru a verifica acuzațiile din dosarul despre legăturile fostului președinte Donald Trump cu Rusia. Banii nu...

Prohodul Imperiului

Prohodul Imperiului

Utilitatea fiarelor. Astă-vară am vizitat Sarmisegetuza. Contururile vechii așezări romane abia mai pot fi ghicite printre livezi și tarlale. Numai amfiteatrul este aproape intact: solid construit, secolele au trecut peste...

Nervozitate tot mai mare la Kremlin. Greii regimului nu mai au răbdare cu Putin

Nervozitate tot mai mare la Kremlin. Greii regimului nu mai au răbdare cu Putin

Dacă escaladarea militară a lui Vladimir Putin a avut ca scop parțial să pună capăt tulburărilor care s-au iscat din cauza gestionării defectuoase a războiului, atunci impactul său poate fi...

Război în Ucraina, ziua 235. Musk continuă să finanțeze Starlink în Ucraina. Referendum privind anexarea ambasadei Rusiei în Polonia

Război în Ucraina, ziua 235. Musk continuă să finanțeze Starlink în Ucraina. Referendum privind anexarea ambasadei Rusiei în Polonia

Musk a scris pe Twitter că SpaceX va continua să finanțeze internetul Starlink în Ucraina. Polonezii organizează un referendum privind anexarea ambasadei Rusiei... la Varșovia, iar Iranul neagă din nou...

Lukașenko, intervievat de televiziunea americană: Principalul susținător al armelor nucleare este Polonia

Lukașenko, intervievat de televiziunea americană: Principalul susținător al armelor nucleare este Polonia

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a acordat un interviu postului de televiziune american NBC la Astana, unde a participat la summitul CSI. Aleksandr Lukașenko a declarat că unii lideri ai statelor...

Un copilot a fost dat jos din avion pentru că era mobilizat la război. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

Un copilot a fost dat jos din avion pentru că era mobilizat la război. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

Copilotul zborului Ufa-Antalya a fost dat jos din avion și trimis la războil. Zborul a fost întârziat nouă ore, iar pasagerii nu înțelegeau de ce există aceste probleme. Pe aeroportul...

Viktor Orban cere sprijinul cetățenilor maghiari pentru a împiedica sancțiunile împotriva Rusiei

Viktor Orban cere sprijinul cetățenilor maghiari pentru a împiedica sancțiunile împotriva Rusiei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a început să trimită chestionare către cetățeni pentru a obține sprijinul populației. Scopul este acela de a se opună politicilor de sancțiuni împotriva Rusiei. În chestionarul...

Frauda referendumului organizat de Putin. Ucrainenii din regiunile anexate au votat sub amenințarea armelor

Frauda referendumului organizat de Putin. Ucrainenii din regiunile anexate au votat sub amenințarea armelor

În imaginile de pe rețelele de socializare se puteau observa „civili” ruși însoțiți de doi bărbați înarmați, care băteau la uși pentru a-i determina pe localnici să vină să participe...

O universitate din Rusia, fabrică de false adeverințe de student: „Au vrut să obțină o amânare de la mobilizarea parțială”

O universitate din Rusia, fabrică de false adeverințe de student: „Au vrut să obțină o amânare de la mobilizarea parțială”

Poliția și Procuratura Moscovei au descoperit că Universitatea Sinergy pentru Industrie și Finanțe, de altfel una dintre cele mai cunoscute din Rusia, a emis circa 800 de adeverințe de student...

Noua decizie a lui Vladimir Putin. Rutele comerciale din Marea Neagră ar putea fi închise: Nu tolerăm terorismul

Noua decizie a lui Vladimir Putin. Rutele comerciale din Marea Neagră ar putea fi închise: Nu tolerăm terorismul

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să închidă coridoarele comerciale din Marea Neagră, spunând că unele dintre acestea ar fi folosite în scop de terorism. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin,...

Arma unui oligarh rus împotriva ONU. A găsit soluția ideală pentru a scăpa

Arma unui oligarh rus împotriva ONU. A găsit soluția ideală pentru a scăpa

Un oligarh rus, Dmitri Mazepin, 54 de ani, a fost printre primii sancţionaţi de UE, dar a găsit o modalitate de a scăpa basma curată și de a rămâne cu...

Vladimir Putin acceptă să negocieze. „Trebuie să folosim această bunăvoinţă la maximum.” Ce condiții a pus

Vladimir Putin acceptă să negocieze. „Trebuie să folosim această bunăvoinţă la maximum.” Ce condiții a pus

Anunțul lui Vladimir Putin că este dispus să negocieze cu Ucraina ascunde, de fapt, adevăratele sale intenții. Dar s-a aflat, deja, care este următorul obiectiv al Kremlinului și în ce...

Sondaj. Sancțiunile UE nu sunt benefice. Ce consideră ungurii

Sondaj. Sancțiunile UE nu sunt benefice. Ce consideră ungurii

Un sondaj de opinie publică realizat de Institutul Nézőpont a arătat că ungurii consideră că sancțiunile UE împotriva lui Putin distrug Europa și că situația trebuie rezolvată prin alte modalități....

Ar fi reușit Uniunea Sovietică să cucerească Europa de Vest?

Ar fi reușit Uniunea Sovietică să cucerească Europa de Vest?

Timp de aproape 50 de ani, o întrebare a dominat politica Războiului Rece: ar putea Uniunea Sovietică să cucerească Europa de Vest? Teama de tancurile sovietice care traversau Rinul a...

Scandal de spionaj Norvegia - Rusia. Un agent a fost reținut. Ce tehnică sofisticată folosea spionul și care era ținta

Scandal de spionaj Norvegia - Rusia. Un agent a fost reținut. Ce tehnică sofisticată folosea spionul și care era ținta

Un bărbat rus de 50 de ani a fost reținut în Norvegia cu două drone și este suspectat că a ghidat vehiculele aeriene fără pilot în jurul platformelor offshore de...

Economia Rusiei vs. economia Europei. Ce are de câștigat Vladimir Putin

Economia Rusiei vs. economia Europei. Ce are de câștigat Vladimir Putin

Economia europeană a ajuns în pragul recesiunii, iar economia Rusiei crește de la o zi la alta. Cu toate că liderii altor state l-au sancționat pe Putin, asta nu a...

România vrea ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru războiul din Ucraina. Anunțul făcut de ministrul de Externe

România vrea ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru războiul din Ucraina. Anunțul făcut de ministrul de Externe

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a anunțat că țara noastră va susține fondarea unui tribunal special care să analizeze „crima de agresiune din Ucraina” Bogdan Aurescu, șeful MAE,...

Volodimir Zelenski, mesaj pentru poporul său. „Trebuie să restabilim pacea. Şi hai să o facem”

Volodimir Zelenski, mesaj pentru poporul său. „Trebuie să restabilim pacea. Şi hai să o facem”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că poporul său va aduce pacea și că nu se va da bătut. El a mai precizat că țara sa va câștiga războiul cu...

Rusia a construit o navă de patrulare la câteva săptămâni după atacul conductelor Nord Stream

Rusia a construit o navă de patrulare la câteva săptămâni după atacul conductelor Nord Stream

O „nouă eră” a început după introducerea unei nave de patrulare rusă, la câteva săptămâni după un atac semnificativ asupra conductelor Nord Stream, care a dus la speculații globale masive....

Va continua războiul în Ucraina fără Putin?

Va continua războiul în Ucraina fără Putin?

Va continua războiul Rusiei în Ucraina dacă președintele rus Vladimir Putin va părăsi mandatul din indiferent ce motive? De la invazia rusă din februarie au curs scenariile privitoare la viitorul...