rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

MĂSURI de FORȚĂ MAJORĂ în Rusia, pe fondul crizei

MĂSURI de FORȚĂ MAJORĂ în Rusia, pe fondul crizei

Ministerul rus al Energiei ar putea lua în considerare o scădere a producţiei de petrol pe fondul actualelor dificultăţi economice, a declarat ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, pentru cotidianul...

OBAMA: Putin nu este un „maestru la şah”

OBAMA: Putin nu este un „maestru la şah”

Preşedintele american Barack Obama a respins ideea că ar fi fost păcălit de Vladimir Putin în timpul crizei ucrainene, ironizând asupra faptului că preşedintele rus nu este un „maestru la...

Rusia a convins Facebook să blocheze o pagină care îl susținea pe disidentul Aleksei Navalnîi

Rusia a convins Facebook să blocheze o pagină care îl susținea pe disidentul Aleksei Navalnîi

Autorităţile ruse au reuşit să convingă Facebook să închidă o pagină prin care se făcea apel la organizarea unui protest de susţinere a principalului opozant rus la adresa Kremlinului Aleksei...

Un bebeluș a murit (la -10 grade Celsius) căutând-o pe mami, care chefuia

Un bebeluș a murit (la -10 grade Celsius) căutând-o pe mami, care chefuia

S-a petrecut într-un sătuc din centrul Rusiei S-a trezit singur în mijlocul nopții și s-a speriat. A pornit în căutarea mamei sale, de care era obișnuit să se lipească în...

Putin amenință și atacă

Putin amenință și atacă

Sâmbătă el a ținut un discurs prilejuit de ziua celor care veghează la securitatea statului. Încolțit din toate părțile și într-o situație financiară tensionată, Vladimir Putin a ținut un discurs...

O treime dintre ruşi vor ca nepoţii şi copiii lor să fie spioni, cu gândul la bani și la "caracterul nobil al acestei meserii"

O treime dintre ruşi vor ca nepoţii şi copiii lor să fie spioni, cu gândul la bani și la "caracterul nobil al acestei meserii"

O treime din populația Rusiei își dorește ca nepoţii şi copiii să lucreze pentru serviciile de securitate ale statului, arată un sondaj publicat vineri de Centrul pentru studierea opiniei publice...

Divinitatea are simţul umorului. După ce au jefuit o biserică, maşina hoţilor a fost lovită de un fulger VIDEO

Divinitatea are simţul umorului. După ce au jefuit o biserică, maşina hoţilor a fost lovită de un fulger VIDEO

Un automobil în care se aflau mai mulţi hoţi care tocmai jefuiseră o biserica a explodat pe o şosea din Rusia după ce, potrivit martorilor, a fost lovită de un...

MESAJUL lui Vladimir Putin către SERVICIILE secrete RUSE

MESAJUL lui Vladimir Putin către SERVICIILE secrete RUSE

Preşedintele Rusiei le-a cerut serviciilor speciale să crească "eficiența, în contextul actualelor provocări și amenințări", apelul fiind făcut cu ocazia "Zilei cekistului", ce marchează ziua când a fost creată CEKA,...

Strâns cu ușa, Putin cere diversificarea economiei ruse. România, printre țările care pot profita de criza economică din Rusia

Strâns cu ușa, Putin cere diversificarea economiei ruse. România, printre țările care pot profita de criza economică din Rusia

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit ieri cu cei mai influenți oligarhi ai Rusiei, inclusiv cu Oleg Deripaska, Roman Abramovici și Vladimir Evtușenkov (recent eliberat din arest la domiciliu), cărora...

O rusoaică geloasă urmărește mașina în care fostul iubit  era cu o femeie și face nenorociri pe autostradă.VIDEO

O rusoaică geloasă urmărește mașina în care fostul iubit era cu o femeie și face nenorociri pe autostradă.VIDEO

O scenă desprinsă din filme s-a întâmplat la începutul săptămânii în regiunea Volgograd, din Rusia O rusoaică focoasă, din regiunea Volgogtad, Rusia a observa că fostul ei iubit se găsea...

Rusia-China, o alianță de care NATO trebuie să se teamă

Rusia-China, o alianță de care NATO trebuie să se teamă

Criza ucraineană a împins Moscova în brațele Beijingului, iar noua alianță, între două țări care vorbesc aceeași limbă din punct de vedere geostrategic, poate ridica grave probleme de securitate pentru...

BELARUS. Deponenții încep să-și schimbe rublele în dolari, de frica recesiunii din Rusia

BELARUS. Deponenții încep să-și schimbe rublele în dolari, de frica recesiunii din Rusia

Deși încă nu a devenit un fenomen îngrijorător, tot mai mulți cetățeni din Belarus se pare că încep să-și schimbe rublele în dolari, speriați de perspectiva devalorizării monedei lor naționale....

Președintele ales, Klaus Iohannis: Sancțiunile economice împotriva statului rus trebuie la rândul lor menținute atât timp cât suveranitatea Ucrainei este amenințată

Președintele ales, Klaus Iohannis: Sancțiunile economice împotriva statului rus trebuie la rândul lor menținute atât timp cât suveranitatea Ucrainei este amenințată

Președintele ales, Klaus Iohannis, a afirmat că susține, alături de șefii de stat europeni, nevoia menținerii unui dialog cu Federația Rusă, dar că sancțiunile economice împotriva statului rus trebuie menținute...

RUSIA. Justiția prelungește ARESTUL la domiciliu pentru opozantul ALEKSEI NAVALNÎI

RUSIA. Justiția prelungește ARESTUL la domiciliu pentru opozantul ALEKSEI NAVALNÎI

Justiţia rusă a prelungit, azi, cu alte aproape două luni, arestul la domiciliu pentru opozantul numărul 1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, acuzat în cadrul mai multor dosare judiciare, dintre care...

NISSAN şi RENAULT nu vor mai ACCEPTA comenzi din RUSIA

NISSAN şi RENAULT nu vor mai ACCEPTA comenzi din RUSIA

Constructorul auto japonez Nissan şi partenerul francez Renault au decis că nu vor mai accepta comenzi pentru o parte din modele în Rusia. Există posibilitatea ca cei doi constructuroi chiar...

Doar RUȘII se puteau gândi la așa ceva. Cum arată vehiculul BLINDAT transformat în TAXI | GALERIE FOTO

Doar RUȘII se puteau gândi la așa ceva. Cum arată vehiculul BLINDAT transformat în TAXI | GALERIE FOTO

O companie de taximetre din Sankt Petersburg a revoluționat acest tip de transport public introducând în circulație câteva transportoare amfibii blindate, utilizate de către armata rusă. Potrivit English Russia, compania...

Un oraş rusesc este ÎNGROPAT în zăpadă! Cum arată o iarnă APOCALIPTICĂ | VIDEO şi GALERIE FOTO

Un oraş rusesc este ÎNGROPAT în zăpadă! Cum arată o iarnă APOCALIPTICĂ | VIDEO şi GALERIE FOTO

Iarna şi-a intrat în drepturi în anumite regiuni ale lumii. Cu toate acestea, oraşul rusesc Vladivostok a fost lovit de viscol şi zăpadă mai mult decât se aşteptau autorităţile ruse....

GRANDOMANIA lui Putin. Un opozant al preşedintelui RUSIEI este un INAMIC al ţării

GRANDOMANIA lui Putin. Un opozant al preşedintelui RUSIEI este un INAMIC al ţării

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că diferenţa între un popzant al său şi un inamic al Rusiei este minimă. Declaraţia a fost făcută joi, în cadrul conferinţei anuale de...

SE SCUMPEȘTE PÂINEA din cauza Rusiei. Iată cu cât cresc prețurile

SE SCUMPEȘTE PÂINEA din cauza Rusiei. Iată cu cât cresc prețurile

Cotația grâului a atins ieri cea mai ridicată valoare din luna mai încoace, pe fondul îngrijorărilor că livrările din Rusia vor fi restricționate, scrie Bloomberg, citată de Agerpres. Numai ieri...

MERKEL: Penalizarea lui PUTIN, INEVITABILĂ. VEZI ce spune despre o INTERVENȚIE ARMATĂ

MERKEL: Penalizarea lui PUTIN, INEVITABILĂ. VEZI ce spune despre o INTERVENȚIE ARMATĂ

Într-un discurs susținut în Bundestag, cancelarul german Angela Merkel, a declarat ieri că luarea unor sancțiuni împotriva Rusiei este inevitabilă. Aceasta a reamintit că unul din obiectivele europene este asigurarea...