Războiul civil din Siria intră astăzi în cel de-al cincilea an, peste 210.000 de oameni au fost uciși, iar jumătate din populația țării nevoită să se refugieze din calea luptelor, potrivit UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați.
Țara a fost împărțită, de facto, în bucăți aflate sub controlul ba al forțelor guvernamentale, ba al Armatei Siriene Libere sau al luptătorilor kurzi, ba al Frontului Al Nusra, încă legat de Al Qaeda, ba al Daech-ISIL, autointitulată Statul Islamic.
Războiul civil a început după represiunile minorității alawite condusă de Bashar al Assad, cu susținerea luptătorilor Hezbollahului libanez proiranian și a instructorilor, ulterior, chiar a luptătorilor iranieni, împotriva majorității sunite. Comunitatea internațională a ratat posibilitatea de a încheia conflictul mai rapid, eventual cu mai puține pierderi omenești, prin celebra gafă a Președintelui American Barack Obama care a lansat o linie roșie, a utilizării armelor chimice, apoi a abdicat singur de la respectarea și sancționarea încălcării propriei linii roșii asumate.
Nici restul puterilor membre ale Consiliului de Securitate nu au ajutat prea mult, și sunt cel puțin la fel de responsabile de dezastrul sirian. După episodul Libia, în care au fost de acord cu doctrina „responsabilității de a proteja” - R2P, Rusia și China au refuzat să repete experiența în Siria din interese directe și de frica aplicării din nou a unei schimbări de regim. Rezultatul a fost mai mult sânge, mai multă durere și o prăbușire a credibilității ONU și a comunității internaționale la niveluri niciodată atinse. Plus apariția Statului Islamic. Organizațiile în domeniul drepturilor omului vorbesc de la începutul conflictului, despre abandonarea Siriei și a sirienilor de către comunitatea internațională. În Libia, Jamahiria, societatea fără stat din Cartea Verde a lui Gaddafi, a dat naștere unui vid în care grupări paramilitare, anarhiste, miliții etnice și grupări jihadiste au preluat puterea pe areale întinse în lipsa statului, și el împărțit între două parlamente și două guverne paralele. Și tot fără o intervenție până la capăt a comunității internaționale, până când Parlamentul și Guvernul ales preiau responsabilitățile pe deplin. În Siria, non/intervenția a făcut și mai rău.
Eforturile diplomatice sunt blocate, după ce două runde de negocieri de pace nu au condus la niciun progres și după eșecul unei propuneri de armistițiu la Alep. Mai nou, tot mai mult și tot mai mulți - preocupați în special de apariția Statului Islamic care s-a revendicat în regiune ca apărător al suniților, de radicalismul și tortura la care supune populația locală - au început să vorbească despre negocieri cu Bashar al-Assad, despre dialog, despre reintegrarea fostului președinte sirian în contextul găsirii unei soluții în Siria.
Bashar al-Assad se simte încurajat de faptul că atenția comunității internaționale s-a mutat asupra crizei umanitare, exacerbate de ascensiunea grupării Statul Islamic, în timp ce secretarul de stat american John Kerry spune că „Statele Unite vor fi nevoite să negocieze, până la urmă, cu președintele sirian Bashar al-Assad”. El a subliniat că Washingtonul îl îndeamnă pe președintele sirian Bashar al-Assad să înceapă noi negocieri, în care ar urma să fie implicate Armata Siriană liberă și alte grupări moderate ale opoziției.
Semnalul este unul inedit, în contextul în care această dezbatere a mai avut loc cu ani în urmă. Principalii susținători ai lui Assad, Rusia și Iranul, se confruntă aici cu cei mai înverșunați critici externi care-l vor plecat, Turcia, Arabia Saudită, Franța. Și la nivelul negocierilor cu diferite grupări ale Opoziției, condiționalitatea principală este părăsirea puterii de către Assad. Va mai rămâne o asemenea condiție în vigoare? Vor fi corectate erorile lansării unor actori cu capacități combatante, dar care utilizează metode radicale și teroriste, scăpând de sub control? Anul din fața noastră ne va da un răspuns la aceste întrebări.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
