rosii

Legumele „injectate”. Cum le poți recunoaște în magazine

Legumele „injectate”. Cum le poți recunoaște în magazine

Pentru ca legumele să ajungă la dimensiunile standard impuse de marii comercianți și pentru că vor să scape de dăunători, mulți producători folosesc îngrășăminte sau stimulatori de creștere chimici Micii...

Efectul uimitor pe care le au roșiile asupra inimii

Efectul uimitor pe care le au roșiile asupra inimii

Roșiile ar putea ajuta la prevenirea și combaterea unor boli de tip coronarian datorită unui puternic antioxidant pe care îl conțin, potrivit unui studiu elaborat de oamenii de știință de...

PRODUSE FOLOSITE ZILNIC în mâncare, FALSIFICATE în masă. Ce surprize au avut cei de la Protecţia Consumatorului în magazine

PRODUSE FOLOSITE ZILNIC în mâncare, FALSIFICATE în masă. Ce surprize au avut cei de la Protecţia Consumatorului în magazine

Ieşenii au mâncat, fără să ştie, bulion fără roşii. Neregulile au fost descoperite în urma unor controale ale celor de la Protecţia Consumatorului. Zeci de firme din Iaşi care comercializau...

Berlusconi, ATACAT cu ROŞII: "Domnule preşedinte, nu vă prefaceţi că nu ştiţi!"

Berlusconi, ATACAT cu ROŞII: "Domnule preşedinte, nu vă prefaceţi că nu ştiţi!"

Maşina în care se afla italian Silvio Berlusconi a fost atacată cu roşii, de protestatari, în faţa sediului Preşedinţiei Italiei. El a fost numit "infractor", manifestanţii au strigat "Domnule preşedinte,...

PATRU ALIMENTE care lupt? împotriva unei boli ce afecteaz? FOARTE MUL?I B?RBA?I

PATRU ALIMENTE care lupt? împotriva unei boli ce afecteaz? FOARTE MUL?I B?RBA?I

Este un lucru bine ?tiut c? alimenta?ia are o mare influen?? asupra s?n?t??ii, iar o diet? echilibrat? poate ajuta în lupta împotriva diferitelor tipuri de cancer. Cum cancerul de prostat?...

Singurul ALIMENT MODIFICAT GENETIC care te VINDECĂ de o anumită boală

Singurul ALIMENT MODIFICAT GENETIC care te VINDECĂ de o anumită boală

Alimentele modificate genetic au fost mereu blamate. Cercetătorii au găsit totuşi şi un beneficiu pe care măcar unul dintre legumele modificate îl aduce sănătăţii. Roşiile modificate genetic produc o substanţă...

Aliment minune. Antidotul SURPRINZĂTOR pentru ATACURILE CEREBRALE

Aliment minune. Antidotul SURPRINZĂTOR pentru ATACURILE CEREBRALE

Cercetătorii au decoperit că atacurile cerebrale pot fi prevenite foarte uşor, printr-un consum mai mare de roşii. O dietă bogată în roşii poate reduce riscul producerii unui atac cerebral, afirmă...

Mircea Croitoru, legumicultor: La noi, castraveţii se vând cu 0,5 lei, iar roşiile cu 1,5-2 lei pe kilogram

Mircea Croitoru, legumicultor: La noi, castraveţii se vând cu 0,5 lei, iar roşiile cu 1,5-2 lei pe kilogram

Producţia de legume şi fructe va fi în acest an mai mică cu 40% decât anul trecut din cauza secetei şi a problemelor financiare întâmpinate de fermieri, potrivit lui Mircea...

Alimente-minune de vară: previn îmbătrânirea, hidratează şi au un gust de vis

Alimente-minune de vară: previn îmbătrânirea, hidratează şi au un gust de vis

O alimentaţie sănătoasă vara este la îndemâna oricui. Fructele proaspete şi roşiile rumene sunt de un real ajutor pentru a face plinul la vitamine şi a face mai bine faţă...

Alimente care întineresc, alimente care îmbătrânesc

Alimente care întineresc, alimente care îmbătrânesc

Cartofii sau carnea prăjite, dar şi mezelurile sau pateurile grăbesc îmbătrânirea pielii şi a organelor, în timp ce altele, precum somonul, mazărea sau lintea au efectul contrar. Alimentaţia nesănătoasă afectează...

Să nu ne fie frică de roşiile italiene şi spaniole, ci de veşnicia lor...! Salvaţi roşia românească gustoasă!

Să nu ne fie frică de roşiile italiene şi spaniole, ci de veşnicia lor...! Salvaţi roşia românească gustoasă!

Pentru mişcarea Slow Food, fermierul român şi roşiile lui, soiuri locale, sunt foarte importante. Dar nu vorbim de marile ferme agro-zootehnice. Dimpotrivă. Agricultura industrială şi producţia de alimente legată de...

Roşiile tunate, nemuritoare, pierd teren în faţa celor româneşti

Roşiile tunate, nemuritoare, pierd teren în faţa celor româneşti

Zece cercetători de la Staţiunea legumicolă Buzău au declanşat război "piraţilor" din domeniul legumiculturii şi lucrează ca roşia românească, gustoasă şi mare, să revină pe val. Costel Vînătoru, unul dintre...