romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

S-a stabilit PROGRAMUL MECIURILOR dintre România și Cehia, din Fed Cup

S-a stabilit PROGRAMUL MECIURILOR dintre România și Cehia, din Fed Cup

Naționala României și reprezentativa Cehiei (deținătoarea trofeului) vor fi adversare sâmbătă și duminică în turul I din Grupa Mondială a Fed Cup. „Tricolorele” se vor bate cu Cehia la Cluj,...

De pe șosele noastre, care sunt, totuși, drumuri | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

De pe șosele noastre, care sunt, totuși, drumuri | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Salubritate. Şoseaua e gîtuită de lucrările abandonate de un an şi ceva. La un moment dat, mașinăriile și oamenii au dispărut ca și cum ar fi căzut în ghearele extratereștrilor....

S-a dat startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Cupei Coca-Cola

S-a dat startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Cupei Coca-Cola

Cea mai mare competiție de fotbal în sală dedicată tuturor liceenilor din România dă startul unei noi ediții. Echipele de fete sau de băieți din orice liceu din țară își...

Klaus Iohannis:

Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis spune că trebuie să existe o finanţare adecvată a sistemului de sănătate şi o mai bună organizare, în contextul în care, anual, în România sunt diagnosticate peste...

Șase comandamente NATO din Europa de Est vor deveni complet operaţionale până până în iulie

Șase comandamente NATO din Europa de Est vor deveni complet operaţionale până până în iulie

Cele şase noi comandamente NATO în Europa de Est - Unităţile de Integrare a Forţei NATO (NIFU) - urmează să devină deplin operaţionale înainte de Summitul de la Varşovia, în...

LOVITURĂ DURĂ pentru trei dintre CEI MAI PERICULOŞI INTERLOPI din România. Magistraţii au anulat o DECIZIE CONTROVERSATĂ

LOVITURĂ DURĂ pentru trei dintre CEI MAI PERICULOŞI INTERLOPI din România. Magistraţii au anulat o DECIZIE CONTROVERSATĂ

Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au anulat o decizie care stabilea că trei interlopi celebri în oraş şi în ţară pot fi cercetaţi fără niciun fel de măsură...

Avertizare meteo de ULTIMĂ ORĂ! Vremea se schimbă în RĂU. Toată ȚARA o să fie AFECTATĂ

Avertizare meteo de ULTIMĂ ORĂ! Vremea se schimbă în RĂU. Toată ȚARA o să fie AFECTATĂ

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii ţări, începând din dimineaţa zilei de joi. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM),...

UNIC ÎN ROMÂNIA. Cum să bagi 1.600 de oameni ÎNTR-UN APARTAMENT? Cineva ştie REŢETA

UNIC ÎN ROMÂNIA. Cum să bagi 1.600 de oameni ÎNTR-UN APARTAMENT? Cineva ştie REŢETA

Un caz incredibil se întâmplă într-un cartier Iaşi. Nimeni nu ia nicio măsură, deşi lucrurile situaţia ia amploare, conform bzi.ro. În cartierul Tătăraşi, pe strada Oancea, la numărul 1, se...

Tanţa Bîgu A UCIS-O cu sânge rece pe NINA FARMACISTA, faptă care a condus la un CAZ ÎN PREMIERĂ pentru România

Tanţa Bîgu A UCIS-O cu sânge rece pe NINA FARMACISTA, faptă care a condus la un CAZ ÎN PREMIERĂ pentru România

Magistraţii Tribunalului Galaţi i-au găsit vinovaţi pe Tanţa Bîgu şi Sântion Gherasim pentru uciderea cu premeditare şi cruzime a Ninei Petrea, cunoscută şi sub porecla Nina Farmacista. Cei doi criminali,...

Selecționata divizionară a României s-a chinuit în amicalul cu Zimbrul Chișinău. „Important este că nu ne-am făcut de râs”

Selecționata divizionară a României s-a chinuit în amicalul cu Zimbrul Chișinău. „Important este că nu ne-am făcut de râs”

România „B” a câștigat la limită, scor 1-0, amicalul disputat, marți, cu moldovenii de la Zimbrul Chișinău, în stagiul de pregătire din Turcia. Selecționata divizionară a României a jucat modest...

ȘCOALA românească în 2016.ELEV AGRESAT sub OCHII profesoarei care nu are NICIO REACȚIE | VIDEO

ȘCOALA românească în 2016.ELEV AGRESAT sub OCHII profesoarei care nu are NICIO REACȚIE | VIDEO

Unul din doi copii declară că a fost agresat fizic sau verbal de colegi sau prieteni conform unui studiu realizat de Asociația Telefonul Copilului. Fenomenul prin care copiii sunt agresați...

MTS a recunoscut minifotbalul ca disciplină sportivă în România

MTS a recunoscut minifotbalul ca disciplină sportivă în România

Minifotbalul, sportul care a adus în România nu mai puțin de șase titluri europene, și-a îndeplinit unul dintre principalele obiective, acela de a fi recunoscut de Ministerul Tineretului și Sportului...

Costinel Gugu, încotro? Anunțul tocmai a fost făcut. Nu mai e cale de întoarcere

Costinel Gugu, încotro? Anunțul tocmai a fost făcut. Nu mai e cale de întoarcere

Costinel Gugu, fundașul echipei franceze Le Havre, a fost împrumutat la divizionara secundă Dacia Mioveni, până la finalul acestui sezon. Veste tristă pentru fundașul român Costinel Gugu (23 de ani)....

BĂTAIE pe biletele de la Euro 2016. UEFA a închis platforma pe care suporterii puteau solicita tichete

BĂTAIE pe biletele de la Euro 2016. UEFA a închis platforma pe care suporterii puteau solicita tichete

Peste 3,5 milioane de suporteri au solicitat bilete la meciurile Campionatului European ce se va desfășura în Franța în această vară. UEFA a încheiat, astăzi, procesul de achiziționare pentru biletele...

PROCESELE de la CEDO, piatra de moară care TRAGE ROMÂNIA ÎN JOS. Suntem pe LOCUL 3 într-un TOP RUŞINOS

PROCESELE de la CEDO, piatra de moară care TRAGE ROMÂNIA ÎN JOS. Suntem pe LOCUL 3 într-un TOP RUŞINOS

România se află pe locul 3 în ierarhia statelor care au cel mai mare număr de procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Președintele Curții, Guido Raimondi, a vorbit...

Selecționata divizionară a României și-a făcut de cap cu un adversar ANONIM din Georgia

Selecționata divizionară a României și-a făcut de cap cu un adversar ANONIM din Georgia

Selecționata divizionară a României a câștigat cu scorul de 5-1 partida amicală disputată, astăzi, în Turcia, contra gruzinilor de la Torpedo Kutaisi. Reprezentativa divizionară s-a impus fără probleme în testul...

Jose Barroso: România trebuie să fie o ţară membră Schengen

Jose Barroso: România trebuie să fie o ţară membră Schengen

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a declarat că România este pregătită să devină membră a Spaţiului Schengen şi că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple...

NATO: Scutul antibalistic din România consolidează prezenţa militară a Alianței în Europa de Est

NATO: Scutul antibalistic din România consolidează prezenţa militară a Alianței în Europa de Est

Alianţa Nord-Atlantică a suplimentat prezenţa militară în Europa de Sud-Est, inclusiv prin construirea scutului antibalistic în România, a afirmat secretarul general NATO Jens Stoltenberg, cerând creşterea bugetelor naţionale destinate apărării...

Asta-i România. CARNE PREPARATĂ ÎN TOALETA gării Făgăraş. REPLICA ANGAJAŢILOR a fost genială şi amuzantă

Asta-i România. CARNE PREPARATĂ ÎN TOALETA gării Făgăraş. REPLICA ANGAJAŢILOR a fost genială şi amuzantă

Trăim vremuri grele, în care, în măsura în care este posibil, trebuie să avem mare grijă de unde şi mai ales ce mâncăm. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au...

După ce amicalul cu Turkmenistan a căzut, naționala va disputa un test de verificare cu un adversar la fel de modest

După ce amicalul cu Turkmenistan a căzut, naționala va disputa un test de verificare cu un adversar la fel de modest

Reprezentativa divizionară a României va juca cel de-al treilea amical din Antalya cu formația bulgară Beroe Stara Zagora. Reprezentativa divizionară a României va înfrunta, sâmbătă, echipa Torpedo Kutaisi (locul 10...