romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Dragomir ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER! Dezvăluiri EPOCALE despre INFILTRAREA SRI ÎN ECONOMIE, moartea lui Adamescu şi MANEVRA AMERICANĂ

Dragomir ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER! Dezvăluiri EPOCALE despre INFILTRAREA SRI ÎN ECONOMIE, moartea lui Adamescu şi MANEVRA AMERICANĂ

Cei mai importanți membri ai grupului “Noi suntem Statul!” continuă să tremure în fața dezvăluirilor pe care Daniel Dragomir, fostul apropiat al lui Florian Coldea, a decis să le facă....

Legăturile cu România ale celui mai prolific falsificator de dolari

Legăturile cu România ale celui mai prolific falsificator de dolari

Un fost acționar al cazinoului Phoenicia din Bucureşti a fost condamnat în SUA la 15 ani de închisoare după ce a falsificat 70 de milioane de dolar Itzhak Loz, un...

Povestea fabuloasă a celui mai vechi teatru din România

Povestea fabuloasă a celui mai vechi teatru din România

Cei care vor să vadă cum arată teatrul național din Viena, Burgtheater, pot s-o facă printr-o excursie la Oravița. Asta pentru că naționalul vienez are o copie fidelă, veche de...

Care toamnă? IARNA A CUCERIT ROMÂNIA. Intervenţii în forţă în mai multe judeţe. AVERTISMENTE pentru şoferii care pleacă la drum

Care toamnă? IARNA A CUCERIT ROMÂNIA. Intervenţii în forţă în mai multe judeţe. AVERTISMENTE pentru şoferii care pleacă la drum

Peste 25 de utilaje au fost folosite în ultimele 24 de ore pentru intervenţiile de pe Transfăgărăşan, Transalpina şi nenumărate drumuri naţionale. Se pare că iarna face ravagii încă din...

Un „ACOPERIT” al STATULUI s-a DECONSPIRAT: „Am avut tangență cu anumite lucruri și văd că SISTEMUL se întoarce împotriva mea!”

Un „ACOPERIT” al STATULUI s-a DECONSPIRAT: „Am avut tangență cu anumite lucruri și văd că SISTEMUL se întoarce împotriva mea!”

Gelu Drăgulin, fost consilier la cabinetul ministrului de Externe, a declarat în direct, la Antena3, că este ofiţer acoperit încă din anii 1990. Fostul consilier, Gelu Drăgulin, a declarat că...

PREVIZIUNILE ANM s-au adeverit. ROMÂNIA, lovită de NINSOARE şi temperaturi EXTREME

PREVIZIUNILE ANM s-au adeverit. ROMÂNIA, lovită de NINSOARE şi temperaturi EXTREME

Previziunile directorului ANM, Elena Mateescu, încep să se adeverească. România a fost deja lovită de ninsori abundente în Gorj. Elena Mateescu, directorul ANM, a avertizat că ne îndreptăm spre o...

Un nou CUTREMUR a LOVIT ROMÂNIA. Oare este vorba despre o SERIE LETALĂ de SEISME? Ce ASCUND SPECIALIŞTII

Un nou CUTREMUR a LOVIT ROMÂNIA. Oare este vorba despre o SERIE LETALĂ de SEISME? Ce ASCUND SPECIALIŞTII

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 pe scara Richter a avut loc, sâmbătă, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul s-a produs la ora 17:58...

Caz ŞOCANT în ROMÂNIA. O MACARA de 50 de tone a STRIVIT o MAŞINĂ

Caz ŞOCANT în ROMÂNIA. O MACARA de 50 de tone a STRIVIT o MAŞINĂ

Incidentul a avut loc în judeţul Dâmboviţa pe un drum naţional. O macară care ieşea de pe un pod s-a răsturnat, din motive necunoscute, peste o maşină. Ştire în curs...

Mesajele lui TUDOSE şi DRAGNEA după întâlnirea cu congresmanul Turner: „România a fost și va rămâne în continuare un partener al SUA

Mesajele lui TUDOSE şi DRAGNEA după întâlnirea cu congresmanul Turner: „România a fost și va rămâne în continuare un partener al SUA

În cadrul discuţiilor purtate sâmbătă la Palatul Parlamentului, şeful PSD, Liviu Dragnea, a reiterat importanţa includerii României în Programul Visa Waiver. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a ţinut să sublinieze...

Dan Pavel AVERTIZEAZĂ: „Bandele din România sunt BINE ÎNARMATE!”

Dan Pavel AVERTIZEAZĂ: „Bandele din România sunt BINE ÎNARMATE!”

Analistul politic Dan Pavel susţine, pe Facebook, că deşi ţara noastră are legi severe privind restricţia armamentului, bandele din diferite oraşe, în special cele din Bucureşti, „sunt bine înarmate”. „In...

„Oameni mari care au făcut România Mare”, o nouă filă în „Memorialul durerii”

„Oameni mari care au făcut România Mare”, o nouă filă în „Memorialul durerii”

O nouă serie a „Memorialului durerii”, „Oameni mari care au făcut România Mare”, deschide sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 14.00, Centenarul Marii Uniri la TVR 2. Consacrată unei generații...

SPITAL din ROMÂNIA atacat de ZECI de ROMI. „E război în România? Sunt atacuri teroriste?”

SPITAL din ROMÂNIA atacat de ZECI de ROMI. „E război în România? Sunt atacuri teroriste?”

Scene incredibile la un spital din Hârlău, unde zeci de romi au luat cu asalt spitalul, unde se afla internat un copil de doi ani după un accident casnic. Incidentul...

Cod PORTOCALIU. VINE IARNA în ROMÂNIA. Avertizare de la ANM pentru WEEKEND

Cod PORTOCALIU. VINE IARNA în ROMÂNIA. Avertizare de la ANM pentru WEEKEND

ANM a lansat două avertizări meteo cod galben și cod portocaliu, vizând fenomene extreme reprezentate de vijelii, ploi și ninsori, în zona de sud și sud est a țării. COD...

PREMIERĂ! Martin Luther King JR vine la București

PREMIERĂ! Martin Luther King JR vine la București

Ambasada SUA organizează marți, 10 octombrie, de la ora 19, in Aula Academiei de Studii Economice din București „O seară cu Martin Luther King, III” în care fiul cel mare...

Trenuri BLOCATE în ROMÂNIA. Sute de CĂLĂTORI așteaptă în MUNȚI

Trenuri BLOCATE în ROMÂNIA. Sute de CĂLĂTORI așteaptă în MUNȚI

Aproximativ o sută de călători se află în cele trei trenuri care sunt oprite, vineri, de la ora 6,00, în staţiile din zona de munte a judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Suceava,...

Selecționerul Cosmin Contra nu s-a menajat: „Mi-am pierdut repede vocea. Mă bucur că le-am dat din AGRESIVITATE”

Selecționerul Cosmin Contra nu s-a menajat: „Mi-am pierdut repede vocea. Mă bucur că le-am dat din AGRESIVITATE”

Cosmin Contra a trăit la intensitate maximă partida România - Kazahstan (3-1) și a declarat că se bucură fiindcă a transmis răutate pozitivă „tricolorilor”. Cosmin Contra a debutat cu un...

PRELIMINARII CM. România a bifat o VICTORIE fără GLORIE în fața Kazahstanului, la debutul lui Cosmin Contra ca SELECȚIONER

PRELIMINARII CM. România a bifat o VICTORIE fără GLORIE în fața Kazahstanului, la debutul lui Cosmin Contra ca SELECȚIONER

Naționala României s-a impus, joi, cu scorul de 3-1 în confruntarea cu reprezentativa Kazahstanului, ce a contat pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2018. România a câștigat fără mari probleme disputa...

Doi MORȚI într-o nouă DRAMĂ pe ȘOSELELE din ROMÂNIA

Doi MORȚI într-o nouă DRAMĂ pe ȘOSELELE din ROMÂNIA

Două persoane au murit joi seara, după ce o autoutilitară a intrat în coliziune cu un tir în localitatea Brăieşti, fără a fi descoperite urme de frânare. Accidentul rutier s-a...

Topul neghiobiilor spuse/făcute cu ochii larg deschiși. Cezar Preda - șeful Patrulei SRI din Parlament. România lui Cristoiu

Topul neghiobiilor spuse/făcute cu ochii larg deschiși. Cezar Preda - șeful Patrulei SRI din Parlament. România lui Cristoiu

1. La venirea și plecarea lui Liviu Dragnea la și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, un grup de cîteva persoane, de profesie mitinginști, adus și agitat de...

Cum arată primul „11” al României pentru meciul cu Kazahstan. Modificările făcute de Contra, după mandatul lui Daum

Cum arată primul „11” al României pentru meciul cu Kazahstan. Modificările făcute de Contra, după mandatul lui Daum

Naționala României va evolua, astăzi, de la ora 21:45 (în direct la TVR 1), la Ploiești, cu Kazahstan, în penultima etapă a preliminariilor CM 2018. Cosmin Contra, antrenorul care i-a...