procuror

Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.

Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:

Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.

Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.

Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.

Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.

Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.

Scandalul celor mai proşti „traficanţi de arme”. Jurnaliştii de la Sky News riscă să fie acuzați de infracțiuni contra siguranței naționale a României

Scandalul celor mai proşti „traficanţi de arme”. Jurnaliştii de la Sky News riscă să fie acuzați de infracțiuni contra siguranței naționale a României

Cetăţenii români implicaţi în realizarea reportajului au fost lăsaţi liberi de procurorii DIICOT, fără vreo măsură preventivă Fostul preşedinte Traian Băsescu cere emiterea unui mandat de arestare pe numele jurnalistului...

Soții Bodnariu încă au PROBLEME în Norvegia. Procurorii norvegieni au luat o decizie SCANDALOASĂ în legătură cu cazul familiei de români

Soții Bodnariu încă au PROBLEME în Norvegia. Procurorii norvegieni au luat o decizie SCANDALOASĂ în legătură cu cazul familiei de români

Chiar dacă au reușit să-și ia copiii înapoi, soții Bodnariu nu au scăpat de probleme din partea autorităților norvegiene. Procurorii norvegieni au dispus urmărirea penală pentru soții Bodnariu, cu acuzația...

Parchetul Militar: Cel care l-a împușcat pe omul de afaceri este denunțătorul de la Antena 3 și nu șeful SPP, Lucian Pahonțu

Parchetul Militar: Cel care l-a împușcat pe omul de afaceri este denunțătorul de la Antena 3 și nu șeful SPP, Lucian Pahonțu

Parchetul Militar a remis presei, cu puțin timp în urmă, un comunicat cu privire la ancheta derulată în cazul prezentat miercuri seară, la Antena 3. Reamintim că Mihai Gâdea a...

Dosarul gazelor ieftine în care este și Ioan Niculae, plin de GREȘELI. DIICOT a schimbat procurorul din cauza neregulilor celui dinainte

Dosarul gazelor ieftine în care este și Ioan Niculae, plin de GREȘELI. DIICOT a schimbat procurorul din cauza neregulilor celui dinainte

Dosarul gazelor ieftine în care DIICOT anchetează mai mulți șefi de la Romgaz și pe ministrul Adrian Videanu va avea parte de o continuare diferită față de cea de până...

Beat la volan, a omorât doi oameni. Şofer reţinut pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului

Beat la volan, a omorât doi oameni. Şofer reţinut pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului

Un tânăr de 30 de ani din comuna Cobadin, judeţul Constanţa, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care propun judecătorilor arestarea lui preventivă după ce,...

Primele declarații ale lui Bogdan OLTEANU, după ieșirea din arest: Vreau să încep o viață normală

Primele declarații ale lui Bogdan OLTEANU, după ieșirea din arest: Vreau să încep o viață normală

Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR a fost reținut de procurorii DNA sub acuzația de trafic de influență și plasat în arest timp de 24 de ore. Acesta a dat primele declarații...

Băsescu face DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre doi PROCURORI care l-au anchetat: „Au DAT informaţia la Antena 3! Au vrut să FORŢEZE MÂNA procurorului general!”

Băsescu face DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre doi PROCURORI care l-au anchetat: „Au DAT informaţia la Antena 3! Au vrut să FORŢEZE MÂNA procurorului general!”

Ex-preşedintele Traian Băsescu susţine că procurorul de caz şi şefa de secţie au fost cei care au oferit Antenei 3 informaţia referitoare la o trimitere în judecată a sa, cu...

Percheziţii la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti! Un profesor a fost prins în flagrant luând mită de la studenţii restanţieri

Percheziţii la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti! Un profesor a fost prins în flagrant luând mită de la studenţii restanţieri

Un profesor din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară Bucureşti a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.500 de lei de la un fost student pentru a-i promova pe...

Nivelul „Albastru precaut” şi purceaua moartă din coteţ, în plină vară

Nivelul „Albastru precaut” şi purceaua moartă din coteţ, în plină vară

Omul de afaceri Horia Simu urlă, cât îl ţin bojocii, de câteva zile că din dosarul retrocedărilor ilegale de la ANRP, în care este judecat la Înalta Curte, lipseşte principalul...

Poker, femei... probleme | Viața la Curte

Poker, femei... probleme | Viața la Curte

- Jucam poker la pasiune, nu la câștig. De vineri până duminică, treceam granița spre Sofia, unde mă aștepta limuzina prietenului meu Ivan.  Nu des, o dată pe lună, când...

EVZ a aflat unde sunt ascunși hărțuitorii Laurei Kovesi. Aresturi secrete pentru spionii israelieni și Gregorian Bivolaru

EVZ a aflat unde sunt ascunși hărțuitorii Laurei Kovesi. Aresturi secrete pentru spionii israelieni și Gregorian Bivolaru

Plasarea în arest la domiciliu a celor doi angajați Black Cube, acuzați de supravegherea ilegală a șefei DNA, a coincis cu extrădarea liderului MISA. Toți trei sunt ținuți în locații...

Traian Băsescu CRITICĂ procurorii care l-au trimis în JUDECATĂ: Unde erau când se proferau AMENINȚĂRI asupra mea și a FAMILIEI mele?

Traian Băsescu CRITICĂ procurorii care l-au trimis în JUDECATĂ: Unde erau când se proferau AMENINȚĂRI asupra mea și a FAMILIEI mele?

Fostul președinte al României critică atitudinea procurorilor Adina Petrescu și Camelia Sutima, cele două care l-au trimis în judecată în dosarul său, dosar care nu are vreo legătură cu cariera...

CSM, reacție după puciul din TURCIA. Ce spune Mircea Aron, șeful Consiliului Suprem al Magistraturii

CSM, reacție după puciul din TURCIA. Ce spune Mircea Aron, șeful Consiliului Suprem al Magistraturii

Mircea Aron, președintele Consiliului Suprem al Magistraturii, a declarat vineri că instituția pe care o conduce este îngrijorată de gravitatea informațiilor vehiculate în spațiul public privind încălcarea principiilor statului de...

Dosarul BLACK CUBE: indivizii care au spionat-o pe Laura Codruţa Kovesi, LIBERI. Judecătorii au respins cererea de prelungire a arestului, cei doi fiind plasați în arest la domiciliu

Dosarul BLACK CUBE: indivizii care au spionat-o pe Laura Codruţa Kovesi, LIBERI. Judecătorii au respins cererea de prelungire a arestului, cei doi fiind plasați în arest la domiciliu

Suspecții arestați preventiv pentru comiterea mai multor infracţiuni informatice care au vizat-o pe Laura Codruţa Koveşi au fost puși în libertate, informează Digi24. Pe 3 aprilie, Ron Weiner și David...

Lovitură de teatru în dosarul lui Puiu Popoviciu

Lovitură de teatru în dosarul lui Puiu Popoviciu

Omul de afaceri, condamnat la 9 ani de închisoare pentru fraude cu terenurile Academiei de Ştiinţe Agronomice, ar putea scăpa de închisoare, susţin surse apropiate procesului.  Acesta îşi pune toate...

BREAKING NEWS: Ministrul Muncii, în FAȚA PROCURORILOR DIICOT. Dragoș Pâslaru discută despre traficul de COPII din ORFELINATE

BREAKING NEWS: Ministrul Muncii, în FAȚA PROCURORILOR DIICOT. Dragoș Pâslaru discută despre traficul de COPII din ORFELINATE

Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, este discută la această oră cu procurorii DIICOT despre traficul de copii din orfelinate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Muncii, Iolanda Stăniloiu, ministrul Pâslaru ar...

Alina BICA, declarați ULUITOARE despre relația sa cu Elena UDREA și despre "excursia" de la PARIS: Noi două vom rămâne PRIETENE. Pozele de la Paris nu au fost făcute de PAPARAZZI, ci cred că am fost FILATĂ

Alina Bica, fosta șefă a DIICOT a fost invitată în platoul televiziunii Antena 3, la emisiunea Sinteza Zilei, iar subiectul discutat de aceasta și de către moderator a fost, în...

COȘMAR. La 9 ani a devenit sclava sexuală a unchiului său

COȘMAR. La 9 ani a devenit sclava sexuală a unchiului său

Timp de trei ani o minoră a fost sclava sexuală a unchiului său. Familia nu a știut nimic, în ciuda faptului că ororile se petreceau în casă. Abia după trei...

Incursiune în târgul de sclavi de la Berevoeşti. Robii traficanților de lemne, răpiți din case și legați în lanțuri

Incursiune în târgul de sclavi de la Berevoeşti. Robii traficanților de lemne, răpiți din case și legați în lanțuri

Zeci de femei, copii și bărbați au fost exploatați, mai bine de opt ani, în localitatea argeșeană Gămăcești. Bolnavi psihic sau cu handicap fizic, săraci sau oameni ai străzii, toți...

LAURA CODRUȚA KOVESI ar fi ARESTAT-O pe loc pe HILLARY CLINTON! Iar DIVIZIA DE PRESĂ ar fi publicat E-MAILURILE COMPROMIȚĂTOARE.

LAURA CODRUȚA KOVESI ar fi ARESTAT-O pe loc pe HILLARY CLINTON! Iar DIVIZIA DE PRESĂ ar fi publicat E-MAILURILE COMPROMIȚĂTOARE.

Joi, 7 iulie 2016, spre seară, am urmărit, ţintuit în fotoliu de voluptatea curiozităţii satisfăcute, la un post tv de ştiri, unul dintre cele mai pasionante spectacole mediatice pe care...