Editura Evenimentul si Capital

Ce a spus KOVESI când a fost instalată PROCUROR GENERAL pe 5 octombrie 2006

Kovesi şi-a început cariera la nivel înalt acum 10 ani
Autor: | | 9 Comentarii | 2333 Vizualizari

Pe 5 octombrie 2006, Laura Codruţa Kovesi a fost instalată oficial în funcţia de procuror general al României.

"Este o zi mare pentru mine - pentru Ministerul Public, un început", au fost primele sale cuvinte spuse în noua calitate ale lui Kovesi, după ce ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a prezentat-o presei. Apoi, ea şi-a prezentat "ţintele": "eficientizarea activităţii Ministerului Public, creşterea operativităţii în munca procurorilor şi a calitatii urmăririi penale".

În perspectiva integrării în UE, care se apropia, ea a anunţat eforturi rapide pentru "compatibilizarea activităţii Ministerului Public cu standardele UE".

Procurorii din conducerea Parchetului General prezenţi la eveniment au transpirat puţin când Kovesi a afirmat că primul pas al noului procuror general va fi "evaluarea activităţii Ministerului Public", acţiune ce urma să aibă două direcţii: evaluarea personalului existent şi eficienţa muncii procurorilor din sistem. "Aceasta evaluare va dura câteva săptămâni", a zis Kovesi. Ea a avut de transmis ceva şi presei: "Doresc nişte critici obiective de la presă".

Monica Macovei l-a avertizat pe noul şef al Ministerului Public că "este nevoie de o restructurare umană a instituţiei" şi "să nu mai existe situaţii cu procurori mulţi care rezolvă dosare puţine şi situaţii cu procurori puţini încărcaţi cu multe dosare".

Macovei a insistat ca Laura Kovesi sa elaboreze şi să aplice rapid "o nouă politică a resurselor umane", bazata pe criterii clare de selecţie a magistraţilor, deoarece "în Parchetul General se intră la întâmplare".

Kovesi dăduse piept cu "resursele umane" din Parchetul General cu trei zile înainte, a doua zi după ce preşedintele Băsescu îi semnase decretul de numire în funcţie. "Bună ziua! Am venit la serviciu chiar de astăzi", i-a spus pe un ton prietenos Kovesi procurorului general adjunct, Gabriela Ghiţă. După care a vizitat birourile, luându-se cu mâinile de cap...

Iubita lui Gheorghe Turda rupe tacerea! De ce a fost nevoita sa se desparta de artist

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI