PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

SURSE. SCENARIU EXPLOZIV PE SCENA POLITICĂ: PNL, fuziune cu PMP

SURSE. SCENARIU EXPLOZIV PE SCENA POLITICĂ: PNL, fuziune cu PMP

Vechii liberali îl acuză pe fostul lider PNL, Vasile Blaga, că ar fi pus la cale, împreună cu foștii pedeliști, o strategie prin care Cătălin Predoiu să preia șefia partidului...

CÂND va adopta Parlamentul BUGETUL de stat pe 2017

CÂND va adopta Parlamentul BUGETUL de stat pe 2017

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camera Deputaţilor au aprobat, în ședința de miercuri dimineață, programul de dezbatere şi adoptare a proiectului legii bugetului de stat şi a proiectului legii...

O RETRAGERE a opoziţiei din Parlament NU duce la ALEGERI ANTICIPATE. Ce prevede CONSTITUŢIA

O RETRAGERE a opoziţiei din Parlament NU duce la ALEGERI ANTICIPATE. Ce prevede CONSTITUŢIA

O eventuală retragere din Parlament a PNL şi USL nu poate atrage după sine organizarea alegerilor anticipate. Potrivit Constituţiei, alegerile anticipate nu pot fi organizate decât în cazul în care...

Ce pregăteşte PNL pentru Guvernul Grindeanu. Turcan: "Trebuie să plătească pentru faptele săvârşite"

Ce pregăteşte PNL pentru Guvernul Grindeanu. Turcan: "Trebuie să plătească pentru faptele săvârşite"

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a vorbit în această dimineaţă despre demersurile partidului, după ce Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă. "Întregul Guvern PSD-ALDE trebuie să demisioneze. Acest Guvern...

Surse: Moțiunea PNL și USR împotriva Guvernului SUSȚINUTĂ de parte din UDMR și minorități

Surse: Moțiunea PNL și USR împotriva Guvernului SUSȚINUTĂ de parte din UDMR și minorități

Demersul PNL și USR de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului în eventualitatea în care membrii Cabinetului Grindeanu nu vor demisiona, va avea susținere la votul din Parlament...

Nicuşor Dan: „Cosemnăm împreună cu PNL moţiunea de cenzură”

Nicuşor Dan: „Cosemnăm împreună cu PNL moţiunea de cenzură”

Liderul USR, Nicuşor Dan, susţine că parlamentarii formaţiunii pe care o conduce vor semna alături de PNL textul unei moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, luând totodată în calcul posibilitatea unor...

Liviu Dragnea, ABSENT de la şedinţa Birourilor Permanente Reunite. USR protestează în faţa sălii. PNL a adunat semnăturile necesare pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Liviu Dragnea, ABSENT de la şedinţa Birourilor Permanente Reunite. USR protestează în faţa sălii. PNL a adunat semnăturile necesare pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Şedinţa Birourilor Permanente Reunite în care se stabileşte calendarul pentru dezbaterea şi votarea proiectului de buget de stat pe anul 2017 a început miercuri dimineaţa. Preşedintele interimar al PNL, Raluca...

Surse: Emil Boc plănuiește să preia șefia PNL | EVZ EXCLUSIV

Surse: Emil Boc plănuiește să preia șefia PNL | EVZ EXCLUSIV

În timp ce prăpastia din PNL se adâncește riscând să destrame partidul, la Cluj, Emil Boc coace o revenire în forță Fostul premier Emil Boc se pregătește să intre în...

O carieră politică distrusă. Ludovic Orban, achitat în dosarul care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei

O carieră politică distrusă. Ludovic Orban, achitat în dosarul care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei

Fostul lider PNL a fost achitat, ieri, de instanța supremă pentru toate capetele de acuzare aduse de procurorii DNA în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi...

Ce a DECLARAT Raluca Turcan despre ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. DECIZIA pe care o va lua PNL

Ce a DECLARAT Raluca Turcan despre ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. DECIZIA pe care o va lua PNL

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a vorbit la RFI despre ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. “Aceste două Ordonanţe reprezintă o premieră nefastă şi extrem de...

Ludovic Orban, în fața sentinței judecătorilor. Cum l-a denunțat omul pe care îl știa de 10 ani

Ludovic Orban, în fața sentinței judecătorilor. Cum l-a denunțat omul pe care îl știa de 10 ani

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță, astăzi, în dosarul în care fostul lider PNL, Lodovic Orban, este acuzat că i-ar fi cerut 50.000 de euro...

Iohannis cere Guvernului să renunţe la ordonanţe

Iohannis cere Guvernului să renunţe la ordonanţe

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să retragă ordonanţele de graţiere şi modificarea Codurilor penale. „Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană.  Vocea oamenilor nu mai...

Liviu Dragnea „cumpără” parlamentari

Liviu Dragnea „cumpără” parlamentari

Liderul PSD Liviu Dragnea vrea să aibă majoritatea absolută în Parlament,adică un număr suficient de mare de senatori și deputați, cu care să poată vota orice lege ar ajunge la...

Un liberal, în DEZACORD CU DECIZIA conducerii PNL a unui Congres în iunie. CUI face invitație în partid

Un liberal, în DEZACORD CU DECIZIA conducerii PNL a unui Congres în iunie. CUI face invitație în partid

Deputatul PNL, Ionuț Stroe, a afirmat, într-un interviu pentru Adevărul live, că nu e de acord cu decizia de a avea un Congres în iunie, luată la întâlnirea de ieri...

Invitaţia Ralucăi Turcan către ministrul Justiţiei. Ce vor să-i transmită liberalii lui Iordache

Invitaţia Ralucăi Turcan către ministrul Justiţiei. Ce vor să-i transmită liberalii lui Iordache

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, l-a invitat pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PNL. “ÎL INVIT PE MINISTRUL JUSTIȚIEI LA ȘEDINȚA GRUPURILOR PARLAMENTARE REUNITE...

SCANDAL între deputații PNL. Ce-i REPROȘEAZĂ Voicu lui Raețchi

SCANDAL între deputații PNL. Ce-i REPROȘEAZĂ Voicu lui Raețchi

Deputatul PNL Mihai Voicu a criticat inițiativa colegului său Ovidiu Raețchi care i-a invitat în partid tinerii care au ieșit la proteste. El îi reproșează că îi desconsideră tineretul liberal...

DECLARAŢIA lui Raeţchi stârneşte controverse! Ce i-au scris tinerii pe Facebook, după ce deputatul PNL a susţinut că cei implicaţi civic reprezintă şansa de a revigora PNL

DECLARAŢIA lui Raeţchi stârneşte controverse! Ce i-au scris tinerii pe Facebook, după ce deputatul PNL a susţinut că cei implicaţi civic reprezintă şansa de a revigora PNL

După ce deputatul PNL, Ovidiu Raeţchi, a susţinut că tinerii implicaţi civic în această perioadă în dezbaterea publică reprezintă şansa pentru revigorarea PNL, reacţiile nu au întârziat să apară. "Marea...

RAREŞ BOGDAN, ATAC SURPRINZĂTOR LA ADRESA USR ŞI PNL. Mesajul dur transmis are legătură cu protestele de stradă: "Să îşi vadă de treaba lor"

RAREŞ BOGDAN, ATAC SURPRINZĂTOR LA ADRESA USR ŞI PNL. Mesajul dur transmis are legătură cu protestele de stradă: "Să îşi vadă de treaba lor"

Rareş Bogdan a lansat un atac fără precedent la adresa USR şi PNL. Realizatorul TV le-a transmis liderilor celor două formaţiuni să nu mai politezeze protestele. "Sper ca politicienii Dreptei...

SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI, primii pași. Vezi părerea lui Ion ILIESCU

SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI, primii pași. Vezi părerea lui Ion ILIESCU

PSD anunța la sfârșitul lunii ianuarie 2007 că începe consultările cu PC si PRM pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Asta după ce conducerea PSD ajunsese la concluzia că Antonie Iorgovan,...

Vasile Blaga, acuzat de puci pro-Băsescu în PNL