O viață nouă pentru homosexualii din Estonia
După dezbateri parlamentare foarte agitate și cu un scor deosebit de strâns țara baltică a devenit prima din fosta Uniune Sovietică unde este permisă căsătoria între homosexuali Începând din...
Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).
Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.
După dezbateri parlamentare foarte agitate și cu un scor deosebit de strâns țara baltică a devenit prima din fosta Uniune Sovietică unde este permisă căsătoria între homosexuali Începând din...
Partidul antiimigraţie şi antieuropean UKIP se pregăteşte să-şi facă intrarea în parlamentul britanic în urma a două scrutinuri legislative parţiale, dintre care unul, organizat astăzi, pare deja câştigat, informează AFP....
Conchita Wurst, travestitul austriac care a câștigat ediția din 2014 a concursului Eurovision, a cântat miercuri, pe esplanada Parlamentului European din Bruxelles, la invitația unor europarlamentari, în cadrul unei manifestări...
Ilie Sârbu, liderul senatorilor din PSD; este nemulţumit de faptul că miniştrii social-democraţi nu vorbesc cu nimeni, nici măcar cu cei din propriul partid, acuzându-i pe membrii Guvernului de sfidare....
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni miercuri, de la ora 15.00, pentru a decide dacă va fi sau nu convocat plenul săptămâna viitoare, astfel încât deputaţii să voteze...
Parlamentarii Alianţei Creştin Liberale cer convocarea plenului Camerei Deputaţilor luni sau cel puţin marţi pentru a decide asupra începerii urmăririi penale a fostului ministru Valerian Vreme, deputat independent. Comisia juridică...
Şefi i Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, au susţinut că vacanţa electorală este justificată, pentru că partidele sunt implicate în campanie. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele...
Cel mai bogat baron local, afl at la al patrulea mandat și cu 5 milioane de dolari în conturi, a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus...
Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a anunțat că şedinţa pentru analizarea cazului Valerian Vreme va avea loc marţi. "Am stabilit că până astăzi membrii Comisiei juridice...
A avut șansa de a fi primul premier liberal după 80 de ani. Fostul premier dorește acum să ajungă președinte, din postura de independent. Cititorii „Evenimentului zilei” pot adresa întrebări...
Când era parlamentar, făcea cele mai trăsnite legi. Acum, din postura de candidat la prezidențiale, încearcă să-și ademenească electoratul în stilul său caracteristic. Candidatul independent la Președinție, Gheorghe Funar a...
Partidul GERB (de centru-dreapta), condus de fostul premier Boiko Borisov, a câştigat alegerile legislative anticipate desfăşurate duminică în Bulgaria, dar nu va obţine şi majoritatea în parlament, indică sondajele întocmite...
Bulgarii îşi aleg, azi, reprezentanţii în Parlament, în alegeri anticipate, în care partidul GERB (centru-dreapta) este marele favorit, cu un avans confortabil în faţa socialiştilor, potrivit ultimelor sondaje de opinie....
Astăzi, de Ziua Națională, germanii petrec acasă, dar și în România. Luna viitoare vor marca un sfert de secol de la căderea Zidului Berlinului. Hanovra va fi anul acesta epicentrul...
După ce a pierdut susținerea pentru candidatura la prezidențiale, prim-vicepreședintele PDL are promisiunea că va fi numit premier. Cititorii „Evenimentului zilei” pot adresa întrebări politicienilor prezentați în cadrul campaniei „Dosar...
Senatorii au intrat, ieri, în campanie, ultima ședință de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum. Deputații le vor urma exemplul începând de săptămâna viitoare. Parlamentarii se vor ocupa de...
Durata de protecție a drepturilor patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți va fi extinsă de la 50 ani la 70 ani printr-un proiect de lege elaborat de Guvern, care va...
Guvernul islamo-conservator turc a anunţat aseară că a depus în Parlament un proiect de rezoluţie, care va fi discutat joi, pentru a autoriza armata sa să intervină în Irak şi...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că solicitarea DNA privind urmărirea penală a celor doi senatori ale căror nume apar în dosarul Microsoft a ajuns la Senat şi că "probabil"...
Dacă parlamentarii nu votează noii membri, instituția nu va mai avea cu cine să funcționeze. Consiliul Național al Audiovizualului ar putea rămâne blocat, din lipsă de cvorum, în cel mai...