MAI

Ministerul Afacerilor Interne este unul din ministerele care fac parte din Guvernul României. A fost fondat la data de 16 iulie 1862, primul deținător al funcției de ministru fiind Barbu Catargiu.

Structura aparatului central din Ministerul Afacerilor Interne
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Direcția Generală Urgențe Medicale
Direcția Generală pentru Protecţie Civilă
Direcția Suport Decizional

Direcţia Generală Management Operaţional
Comenduirea Garnizoanei București
Corpul de Control al Ministrului
Direcţia Audit Public Intern
Direcţia Generală Management Resurse Umane
Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen
Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului
Direcţia Generală Logistică
Direcţia Generală Financiară
Direcţia Generală Juridică
Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
Direcţia Generală Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale
Directia Fonduri Externe Nerambursabile
Direcţia Medicală
Direcția Secretariat General
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
Centrul Național de Coordonare a Protecţiei Infrastructurilor Critice
Oficiul Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale

Unităţi, instituţii şi structuri aflate în subordinea / în coordonarea / în cadrul Ministerului Afacerilor Interne
Poliţia Română
Jandarmeria Română
Poliţia de Frontieră Română
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Inspectoratul General pentru Imigrări
Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne
Direcția Generală de Protecție Internă
Direcţia Generală Anticorupţie
Instituţia Prefectului
Direcţia Generală de Paşapoarte
Direcţia Generală pentru Evidența Persoanelor
Direcţia Generală Permise de Conducere și Înmatriculări
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane
Arhivele Naţionale
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Centrul Naţional SIS
Casa de Pensii Sectorialã a Ministerului Afacerilor Interne
Clubul Sportiv „Dinamo” Bucureşti
Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne

Băsescu: “Ei vor să-l izoleze pe Iohannis cât se poate de mult”

Băsescu: “Ei vor să-l izoleze pe Iohannis cât se poate de mult”

Traian Băsescu, preşedintele PMP, a declarat că preşedintele ţării nu poate fi scos din procesul de desemnare a şefilor de la M.A.I şi de la Armată. “Ei vor să-l izoleze...

MAI va încerca să desființeze asocierea dintre CS Dinamo și ACS FC Dinamo, pentru a putea reconstrui stadionul

MAI va încerca să desființeze asocierea dintre CS Dinamo și ACS FC Dinamo, pentru a putea reconstrui stadionul

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, vineri, prin ministrul Carmen Dan, că va încerca să desființeze asocierea dintre Clubul Sportiv Dinamo și ACS FC Dinamo, pentru a putea reconstrui stadionul din...

Misterul unei fotografii controversate. Beat mort, șeful Controlului de la Frontieră imploră iertare șefului „Doi și-un sfert”

Misterul unei fotografii controversate. Beat mort, șeful Controlului de la Frontieră imploră iertare șefului „Doi și-un sfert”

O fotografi e publicată de ziarul Național a făcut valuri în MAI. O anchetă dispusă de ministrul Carmen Dan a descoperit că Aurelian Miu s-a umilit în fața lui Gelu...

MAI refuză propunerea fraţilor Negoiţă privind stadionul Dinamo

MAI refuză propunerea fraţilor Negoiţă privind stadionul Dinamo

În urma conferinţei de presă din 10 aprilie s-a primit un răspuns de la FC Dinamo, dar propunerea nu poate fi acceptată. Propunerea nu poate fi acceptată, deoarece ea contravine...

Marian Vanghelie: „Ioan Rus a vrut să îi facă dosar penal lui Dragnea în timpul guvernării Năstase”

Marian Vanghelie: „Ioan Rus a vrut să îi facă dosar penal lui Dragnea în timpul guvernării Năstase”

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat că fostul Ministru de Interne, Ioan Rus a vrut să îi facă un dosar penal lui Liviu Dragnea pe baza informaţiilor...

NOAPTEA MUZEELOR va fi vegheată de peste 3.000 de forţe de ordine

NOAPTEA MUZEELOR va fi vegheată de peste 3.000 de forţe de ordine

Noaptea Muzeelor va fi vegheată de peste 3.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, care au fost mobilizaţi, peste efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aflate la serviciu, pentru a asigura buna...

REACŢIA DGIPI în cazul ARHIVEI „Doi şi-un sfert”. Ce spun oficialii SERVICIULUI SECRET al MAI

REACŢIA DGIPI în cazul ARHIVEI „Doi şi-un sfert”. Ce spun oficialii SERVICIULUI SECRET al MAI

DGIPI a transmis o precizare, în contextul apariţiei în presă a unor declaraţii care susţineau că informaţii din arhiva serviciului secret al MAI, fosta „Doi şi-un sfert”, ar fi fost...

Sute de criminaliști s-au strâns la București

Sute de criminaliști s-au strâns la București

Peste 400 de criminaliști de renume modiat s-au întâlnit, astăzi, la București. Specialiștii s-au reunit la prima conferință organizată de Asociaţia Criminaliştilor din România şi Institutul Naţional de Criminalistică al...

Fondatorul serviciului secret al MAI acuză ABUZURILE DNA şi JUSTIŢIA POLITICĂ

Fondatorul serviciului secret al MAI acuză ABUZURILE DNA şi JUSTIŢIA POLITICĂ

Fondatorul celebrului serviciu secret al MAI, UM 0215, fosta “Doi şi-un sfert”, Mihai Tânjală, va fi prezent, astăzi, în faţa instanţei Curţii de Apel Bucureşti, acolo unde se judecă cererea...

Admitere la Academie și la școlile de Poliție

Admitere la Academie și la școlile de Poliție

Cei care vor să urmeze o carieră de ofițer de poliție mai doar două săptămâni la dispoziție, pentru a se înscrie la concursul de admitere de la Academia de Poliție...

SRI anunţă un EXERCIŢIU de SECURITATE cibernetică. Cand va avea loc EVENIMENTUL

SRI anunţă un EXERCIŢIU de SECURITATE cibernetică. Cand va avea loc EVENIMENTUL

SRI a anunţat că va avea loc un exerciţiu de securitate cibernetică live în perioada 15-17 mai. Proiectul este desfăşurat în parteneriat cu MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS...

9 Mai: Un Putin atât de singur... | PULSUL PLANETEI

9 Mai: Un Putin atât de singur... | PULSUL PLANETEI

Și am traversat un nou 9 Mai la Moscova, Ziua Victoriei Armatei Sovietice în Marele Război pentru Apărarea Patriei împotriva Germaniei Naziste, cum numesc rușii principala sărbătoare care legitimează o...

Anchetă MAI la stadionul Dinamo. Ce obiectiv are Corpul de Control al Ministerului

Anchetă MAI la stadionul Dinamo. Ce obiectiv are Corpul de Control al Ministerului

Corpul de Control al MAI face, miecuri dimineață, un control în vederea lămuririi situaţiei stadionului din "Ştefan cel Mare", care se află pe lista celor care urmează să fie renovate....

USR, acuzații legate de șeful DGIPI: Dragnea își face serviciu privat de informații

USR, acuzații legate de șeful DGIPI: Dragnea își face serviciu privat de informații

Uniunea Salvați România (USR) acuză că în Comisia pentru apărare a Senatului a fost adoptat, marți, un amendament al social-democraților prin care numirea șefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGIPI)...

Ce dovezi mai poate recupera Parchetul despre alegerile din 2009

Ce dovezi mai poate recupera Parchetul despre alegerile din 2009

Procurorii de la Parchetul General au cerut documente de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Curtea Constituţională (CCR), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi Parchetul Curţii de Apel Bucureşti în dosarul...

Surprize de la meteorologi! Cum va fi vremea la începutul lunii MAI

Surprize de la meteorologi! Cum va fi vremea la începutul lunii MAI

Vremea în mai se va încălzi în majoritatea regiunilor din țară, urmând ca temperaturile să crească până la 30 de grade spre mijlocul săptămânii viitoare, potrivit datelor furnizate de Administrația...

Proiect de lege: Anunțuri GRATUITE privind cutremurele

Proiect de lege: Anunțuri GRATUITE privind cutremurele

Mai mulți parlamentari PMP au depus un proiect de lege care prevede că orice radiodifuzor ar putea fi obligat să difuzeze gratuit anunţuri de interes public asumate de MAI privind...

Cum va fi vremea în MAI, IUNIE și IULIE. De ce SURPRIZE vom avea parte

Cum va fi vremea în MAI, IUNIE și IULIE. De ce SURPRIZE vom avea parte

VREMEA. În general, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei în lunile mai și iunie, și mai ridicate în iulie, iar precipitațiile vor fi din ce în ce mai...

Surpriză în ancheta care o vizează pe șefa Centrului Medical al MAI Suceava. Mama și bunica sunt acuzate că și-au drogat copiii

Surpriză în ancheta care o vizează pe șefa Centrului Medical al MAI Suceava. Mama și bunica sunt acuzate că și-au drogat copiii

Cazul șocant al medicului Adriana-Lorena Bîrleanu, care le-a administrat propriilor băieți minori substanțe interzise, scoate la iveală un fapt șocant. Procurorii DIICOT o cercetează și pe mama medicului care le-ar...

CAZ ȘOCANT! Doi copii au fost DROGAȚI cu stupefiante TERAPEUTICE, pe baza unei rețete de la Centrul Medical al MAI

CAZ ȘOCANT! Doi copii au fost DROGAȚI cu stupefiante TERAPEUTICE, pe baza unei rețete de la Centrul Medical al MAI

Caz șocant Suceava: doi copii au fost drogați cu stupefiante obținute pe baza unei rețete eliberate de la Centrul Medical al MAI. Polițiștii de la Criminalitate Organizată și procurorii DIICOT...