investitii

O investiție este alocarea de resurse, de obicei bani, pentru a obține beneficii viitoare, cum ar fi profituri sau creșterea capitalului. Aceasta implică renunțarea la consumul prezent în favoarea unor câștiguri viitoare, care pot proveni din diverse surse, de la achiziționarea de acțiuni și obligațiuni, la investiții în proprietăți, educație sau afaceri.

Dunca: „Avem nevoie de săli polivalente ca de aer”

Dunca: „Avem nevoie de săli polivalente ca de aer”

Marius Alexandru Dunca, propus pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat, astăzi, că sunt necesare patru săli polivalente și că prioritar este Campionatul European de Fotbal din...

Grindeanu trage UN SEMNAL DE ALARMĂ: În curând vom vedea rezultatele CRIZEI POLITICE

Grindeanu trage UN SEMNAL DE ALARMĂ: În curând vom vedea rezultatele CRIZEI POLITICE

Premierul interimar, Sorin Grindeanu, a declarat, astăzi, că Guvernul a fost remaniat „continuu pe la televizor” în ultima lună și jumătate, ceea ce a generat „nesiguranță în administrația centrală”. „În...

Ce a DECLARAT Iohannis după întâlnirea cu președintele Bulgariei

Ce a DECLARAT Iohannis după întâlnirea cu președintele Bulgariei

Președintele Klaus Iohannis a spus, într-o declarație de presă comună cu președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, că întâlnirea lor „va stimula aprofundarea parteneriatului politic”. „Am exprimat, împreună cu Președintele Radev,...

REACȚIA europarlamentarului Siegfried Mureșan, după ce a fost propus de PMP pentru funcția de premier

REACȚIA europarlamentarului Siegfried Mureșan, după ce a fost propus de PMP pentru funcția de premier

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, a detaliat astăzi, pe Facebook, calitățile pe care ar trebui să le întrunească viitorul premier. El le-a mulțumit colegilor din PMP și liderului partidului, Traian Băsescu, pentru...

Guvernatorul BNR trage un SEMNAL DE ALARMĂ. Economia este uşor dezechilibrată

Guvernatorul BNR trage un SEMNAL DE ALARMĂ. Economia este uşor dezechilibrată

Prin stimularea excesivă a consumului finanţăm de fapt locuri de muncă în exterior, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la o conferinţă organizată de BNR şi...

Grindeanu a lansat MESAJUL MESAJELOR: Nu sunt singur. Premierul ANUNȚĂ FINALUL PENTRU DRAGNEA

Grindeanu a lansat MESAJUL MESAJELOR: Nu sunt singur. Premierul ANUNȚĂ FINALUL PENTRU DRAGNEA

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, astăzi, la conferința de presă organizată cu ocazia sosirii în România a premierului Luxemburgului, Xavier Bettel, că nu este singur în Guvern și că „toată...

INTERVIU. Ambasadorul Poloniei la București: „Toți investitorii polonezi mi-au spus că vor să se extindă în România, să construiască noi fabrici și exportă din România chiar și în Polonia, ceea ce este chiar neobișnuit”

În interviul acordat Evenimentului zilei, ambasadorul Poloniei în România, Marcin Wilczek, a vorbit și despre relațiile bilaterale cu România, în special despre cele economice și investițiile poloneze în România EVZ:...

Ministerul Dezvoltării a făcut ANUNȚUL în privința proiectelor finanțate de UE

Ministerul Dezvoltării a făcut ANUNȚUL în privința proiectelor finanțate de UE

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), a anunțat că facturile beneficiarilor de fonduri europene sunt achitate la zi din resurse bugetare şi că nu există niciun blocaj...

Declin îngrijorător. Investiţiile în economia naţională scad încet şi sigur

Declin îngrijorător. Investiţiile în economia naţională scad încet şi sigur

Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 3,1% în primul trimestru din acest an faţă de perioada similară din 2016, la 12,83 miliarde de lei, potrivit datelor anunţate...

Proiect de 85 milioane de euro, nimeni nu-l vrea. Cum s-a ajuns aici?

Proiect de 85 milioane de euro, nimeni nu-l vrea. Cum s-a ajuns aici?

Proiectul Ro-Net, finanţat din fonduri europene, pe lângă mari întârzieri în punerea în practică, are grave probleme legale Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, anunţa la sfârşitul lunii aprilie, cu ocazia Zilei...

Un deputat UDMR va depune un proiect privind acordarea de tichete pentru activitățile sportive și culturale

Un deputat UDMR va depune un proiect privind acordarea de tichete pentru activitățile sportive și culturale

Deputatul UDMR Szabo Odon a anunţat, astăzi, că în cursul săptămânii viitoare va depune un proiect legislativ privind acordarea de bonuri valorice pentru activităţile sportive şi culturale. „În primul rând,...

Ministerul Finanţelor Publice. După patru luni, bugetul are un excedent de 1,35 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor Publice. După patru luni, bugetul are un excedent de 1,35 miliarde de lei

Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,35 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, iar veniturile de 80,1 miliarde...

Ministrul Marius Dunca, despre Legea sportului: „Ca stat, ne-am făcut datoria”

Ministrul Marius Dunca, despre Legea sportului: „Ca stat, ne-am făcut datoria”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius-Alexandru Dunca, a declarat astăzi că modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului, prin Ordonanţă de Guvern, permite finanţarea activităţilor sportive de către administraţiile publice locale până...

Bușoi, despre o posibilă candidatură a Gabrielei Firea la președinție: Ar putea fi o decizie foarte proastă a PSD

Bușoi, despre o posibilă candidatură a Gabrielei Firea la președinție: Ar putea fi o decizie foarte proastă a PSD

Președintele PNL București, Cristian Buşoi, a declarat astăzi, că o posibilă candidatură a primarului general Gabriela Firea pentru funcţia de preşedinte al României din partea PSD ar putea fi una...

Asumare legislativă. România va deveni membră a unei cunoscute bănci internaţionale

Asumare legislativă. România va deveni membră a unei cunoscute bănci internaţionale

Ministerul Finanţelor Publice anunţă că România îndeplineşte criteriile necesare pentru a deveni membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură. “România este mai aproape de a fi membru al Băncii...

Pericol pe Aeroportul Otopeni. "Cârpeli" care pot duce la accidente grave

Pericol pe Aeroportul Otopeni. "Cârpeli" care pot duce la accidente grave

Lucrările de investiţii de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă sunt facute de mântuială şi pot fi oricând cauza unor accidente grave, este de părere Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR)....

Hidroelectrica nu se mai vinde. Schimbări în metodologia de privatizare

Hidroelectrica nu se mai vinde. Schimbări în metodologia de privatizare

Ministerul Energiei pregăteşte o hotărâre de Guvern prin care va schimba procedura de listare la bursă a Hidroelectrica, astfel încât banii să rămână la bugetul de stat, ceea ce va...

INTERPELARE. Pirtea vrea să știe după ce criterii CNI finanțează obiective strategice în Timiș

INTERPELARE. Pirtea vrea să știe după ce criterii CNI finanțează obiective strategice în Timiș

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputat PNL, îl ia la întrebări pe ministrul Dezvoltării Regionale. Tema în discuție: cât de oportune sunt proiectele finanțate de București în Timișoara și...

Ajutor de stat pentru investiţii. Ministerul Finanţelor primeşte cereri pentru subvenţionarea dezvoltării regionale

Ajutor de stat pentru investiţii. Ministerul Finanţelor primeşte cereri pentru subvenţionarea dezvoltării regionale

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) primeşte, din 12 iunie, cereri pentru subvenţionarea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Bugetul alocat sesiunii este de 106,29 milioane lei,...

Dragnea, AVERTIZAT: Roiesc în jurul dumneavoastră câteva femei celebre. Trei dintre ele le pot număra acum

Dragnea, AVERTIZAT: Roiesc în jurul dumneavoastră câteva femei celebre. Trei dintre ele le pot număra acum

Deputatul PMP, Corneliu Bichineț, a susținut o declarație politică referitoare la responsabilitățile liderului PSD, Liviu Dragnea, și l-a avertizat pe acesta să aibă grijă la femeile care roiesc în jurul...