Un ministru DEMASCĂ o procedură de vot: „Va fi ca la Eurovision”
- Iasmina Ardelean
- 27 august 2017, 18:32
Ministrul delegate pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a precizat, astăzi, că România are un dosar foarte bun pentru candidatura privind relocarea Agenției Europene a Medicamentului, dar că decizia finală va fi politică.
„Eu cred că România are un dosar pentru o candidatură solidă cu argumente pentru a susţine mutarea acestei agenţii la noi în ţară. Evident, nu este simplu. Trebuie să negociem cu foarte multe state, să convingem o mulţime de state care nu au candidatură proprie, dar, mai ales, avem nevoie să susţinem acest demers cu toţii, pentru a arăta măcar o dată că putem fi uniţi în jurul unui proiect de ţară la nivel european. De fapt, depunerea acestui dosar este mai mult decât o chestiune tehnică pentru noi. Nu este vorba despre un dosar tehnic pentru că aici este clar că avem un dosar bun, avem argumente, ştim care sunt criteriile” a spus Negrescu, într-o dezbatere privind politicile europene, citat de News.ro.
Ministrul a adăugat că Guvernul actual a trebuit să realizeze într-un timp record dosarul pentru Agenţia Europeană a Medicamentului pentru a-l putea depune, iar presa europeană a considerat că ţara noastră are „un dosar bun”, lucru care ar putea fi evidențiat şi de raportul de analiză al Comisiei Europene.
Victor Negrescu a precizat că un alt argument pentru alegerea ţării noastre pentru mutarea Agenţiei ar putea fi şi faptul că nu găzduieşte nicio agenţie europeană, iar la nivel european s-a decis ca viitoarele sedii de agenţii să fie în state care nu găzduiesc nicio agenţie.
Potrivit ministrului, în final, decizia va fi însă una politică pe baza unor alianţe între state şi nu pe criterii foarte tehnice.
„Chiar dacă noi avem un dosar bun, decizia este una politică. Parcă votăm la Eurovision: trei puncte, două puncte, un punct. Noi am mai avut la Eurovision cântăreţi foarte buni, dar nu tot timpul alianţele cele mai bune. Mi-e greu să spun că eu, ca ministru delegat pentru Afaceri Europene, pot face într-o lună alianţele pe care România nu le-a făcut nu ştiu câţi ani. Voi încerca. Guvernul României va încerca cu siguranţă. Ministrul Sănătăţii care coordonează acest proiect va depune un efort important. Ce este clar? Este că România vrea să aibă o prezenţă solidă, vrea să profite de această oportunitate pentru a se face mai bine cunoscută ca o zonă de investiţii” a subliniat Negrescu.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a explicat că România va promova candidatura pentru Agenţia Europeană a Medicamentului prin ambasade şi reprezentanţele consulare, prin evenimente în ţară, dar şi la Bruxelles.
„Trebuie să profităm de această candidatură pentru a ne face ţara mai bine cunoscută. Trebuie să ne jucăm cărţile până la capăt cu argumentul principal că România nu are o agenţie şi printre ţările care nu au o agenţie întâmplător suntem şi cea mai mare” a conchis Negrescu.