Răsturnare de situație pentru Sorin Ovidiu Vântu. Decizia judecătorilor
Apar detalii noi legate de dosarul în care îl vizează pe Sorin Ovidiu Vântu. Speța care prevede că omul de afaceri să plătească 3 milioane de dolari pentru păgubirea Băncii...
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.
Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.
Atribuții principale:
Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;
Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;
Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;
Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.
ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.
Apar detalii noi legate de dosarul în care îl vizează pe Sorin Ovidiu Vântu. Speța care prevede că omul de afaceri să plătească 3 milioane de dolari pentru păgubirea Băncii...
Decizia recentă a Completului ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a clarificat că procurorul trebuie să obțină un mandat de la judecător pentru a autoriza utilizarea unui investigator sub...
Marți, Curtea Constituțională a României (CCR) examinează sesizarea venită din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la legea referitoare la posibilitatea cumulării pensiei cu salariul. Cumularea...
Un abuz al ANAF privitor la diurne a fost desființat de ICCJ după ce o societate care activează în domeniul construcțiilor, a contestat în instanță practica Fiscului. Abuz al ANAF,...
Judecătorul Mihail Udroiu, proaspăt promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), și-a exprimat opinia cu privire la efectele hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 24...
Legea Junglei și Statul Paralel. Laurențiu Ionescu, de la ora 12, cu generalul (r) Augustin Adrian Bărăscu . Legea Junglei și Statul Paralel. Exclusiv! Generalul(r) Augustin Adrian Bărăscu, fostul director...
Judecătorul Mihail Udroiu de la Curtea de Apel Oradea a promovat examenul pentru a intra în rândurile magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție. După ce a trecut...
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a susținut în urmă cu puțin timp o declarație de presă despre incidentul de la...
Prezent la o emisiune de televiziune, primarul de la Sectorul 4, Cristian Popescu Pierdone a povestit despre cele 12 luni petrecute în închisoare. Piedone, despre viața din închisoare. Curtea de...
Judecătorul Alin Sorin Nicolescu, Secția penală de la Înalta Curte de Casație şi Justiție, se află în plin scandal cu un polițist care-l acuză că i-ar fi făcut probleme la...
Judecătorul Alin Sorin Nicolescu, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), a recunoscut că a vorbit la telefon cu șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA), referindu-se la acuzațiile formulate...
Fost prefect de Neamț și deputat PSD, Vlad Marcoci a murit în cursul zilei de azi în timp ce tăia lemne. el a fost a fost achitat după ce DNA...
Stresul anilor lungi de procese și-a spus cuvântul. Avocata Corina Tănase a murit, plimbată prin spitalele din București. În acest dosar, un alt inculpat a murit cu zece zile înainte...
Judecătoria Sectorului 2 a dispus condamnarea unui politician de la PMP și, ulterior PNL, pentru conducerea unui autoturism cu o alcoolemie record. În apel, Curtea de Apel București s-a arătat...
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis deja modul de aplicare a Deciziilor CCR nr. 297/2018 si 358/2022 privind prescripția. Avocatul Flavius Radu a reamintit acest aspect ca reacție...
Decizia CJUE privind prescripția a provocat un val de reacții printre magistrații din România, în mare parte negative. Recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) susține că...
Fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, afirmă că Parchetul general ar trebui să găsească o cale extraordinară de atac în dosarul tatălui său. Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis achitarea a doi foști ofițeri de securitate, acuzați că l-au torturat pe fostul disident anticomunist Gheorghe Ursu. Decizia de achitare a stârnit...
Cunoscutul jurnalist Ion Cristoiu s-a referit la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care judecătorii români sunt dezlegați să mai țină cont de deciziile Curții Constituționale sau ale...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat joi, după ce judecătorii i-au achitat definitiv pe foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe...