Prima gafă a premierului desemnat, făcută lângă umărul lui Dragnea
Sorin Grindeanu nu are exercițiu în mediul de afaceri, după cum reiese din CV-ul său, dar mai are multe de învățat și în privința legislației privind demnitarii. Șeful său, Liviu...
Sorin Grindeanu este un politician român, membru al Partidului Social Democrat (PSD), născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș, județul Caraș-Severin.
A deținut mai multe funcții importante în administrația publică și în cadrul partidului, fiind cunoscut în special pentru rolul său de prim-ministru al României între ianuarie și iunie 2017, în primul guvern format după alegerile parlamentare din 2016. Guvernul Grindeanu a fost însă demis prin moțiune de cenzură inițiată chiar de PSD, în contextul conflictului intern privind modificările controversate ale legislației penale.
Ulterior, Grindeanu a revenit în prim-planul politic ca vicepreședinte al PSD și ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Nicolae Ciucă (2021–2023). În această calitate, a coordonat proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară, inclusiv investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Din 2024, Sorin Grindeanu este considerat una dintre principalele figuri de conducere din PSD, fiind menționat frecvent ca potențial candidat la funcții de vârf în stat, inclusiv la președinția partidului sau la șefia Guvernului.
Pe scurt, Sorin Grindeanu este o figură politică de prim rang a social-democrației românești contemporane, cu experiență în administrație, guvernare și organizare de partid.
Sorin Grindeanu nu are exercițiu în mediul de afaceri, după cum reiese din CV-ul său, dar mai are multe de învățat și în privința legislației privind demnitarii. Șeful său, Liviu...
Tatăl premierului desemnat, Sorin Grindeanu, a oferit o primă reacţie la noua funcţie a fiului său. Dan Nicolae Grindeanu este consilier judeţean. Fost inspector şcolar general în Caraş-Severin, în prezent...
Primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, a declarat că este bucuroasă că a doua propunere de premier din partea PSD-ALDE a fost acceptată. Primarul Capitalei, Gabriela Firea l-a lăudat pe noul premier...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consider că ceremonia depunerii jurământului de către Sorin Grindeanu în funcţia de premier ar trebui să fie “sobră”. "Administraţia Prezidenţială va organiza ceremonia respectivă (de depunere...
Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susţine că responsabilitatea politică pentru programul de guvernare îi revine lui, împreună cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea. "Responsabilitatea politică pentru programul de guvernare îi revine domnului...
Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a declarat că Liviu Dragnea trebuia să deţină funcţia de prim-ministru, însă că liderul PSD a respectat "anumite lucruri". ”Fiecare dintre noi, cei din Comitetul Executiv,...
Afacerea RO-NET, un nou dosar penal în care Sorin Grindeanu este implicat. La puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcţia de prim-ministru pentru...
Sorin Grindeanu, noul premier al României, şi acuzaţiile despre finanţarea ilegală a echipei de fotbal Poli Timişoara. Sorin Grindeanu, noul prim-ministru al României după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat...
Prim-ministrul Dacian Cioloş a avut o convorbire, astăzi, cu premierul desemnat, Sorin Grindeanu. Cioloş îi va acorda tot sprijinul pentru o tranziţie uşoară. Prim-ministrul Dacian Cioloş l-a felicitat, astăzi, pe...
De câteva zile social media din zona de vest e plină de numele premierului. în virtutea faptului că avea să devină premier, unii s-au grăbit să felicite. Sorin Grindeanu a...
EVZ vă prezintă lista posibililor miniştri din Guvernului Sorin Grindeanu. Viitorii miniştri vor proveni din PSD şi ALDE. Numele vehiculate în cabinetul PSD-ALDE Sorin Grindeanu: Dezvoltare: Sevil Shhaideh / Vasile Dîncu...
Sorin Grindeanu este noul premier al României, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în cursul zilei de vineri. Klaus Iohannis a semnat decretul de numire. În...
Noua nominalizare făcută de PSD și ALDE e mai pe placul președintelui decât prima- Sevil Shhaideh. Iohannis a preferat puțin suspans până la anunțul oficial Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit...
Liviu Dragnea a făcut anunțul: președintele Klaus Iohannis va fi suspendat dacă îl va refuza și pe Sorin Grindeanu în funcția de premier. ”Dacă este refuz (și de această dată),...
Sorin Grindeanu, omul ales de PSD și ALDE pentru funcția de premier, este nepotul unui fost deținut politic. Mihai Imbrescu, născut în 22 octombrie 1919, este bunicul din Borlovenii Vechi,...
Mihaela Grindeanu este soția lui Sorin Grindeanu, propunerea PSD pentru funcția de premier al României. Cei doi sunt căsătoriți au împreună doi copii. Doamna, deține o societate comercială care se...
Președintele Klaus Iohannis l-a chemat, joi, la Palatul Cotroceni, pe Sorin Grindeanu, propus de PSD și ALDE pentru funcția de premier. Anunțul oficial a fost făcut, pentru Agerpres, de purtătorul...
Nu știu cum va primi Klaus Iohannis noua propunere de premier făcută de PSD și ALDE. Ca să dau un răspuns cît de cît competent, ar trebui să fiu psihiatru,...
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat noua propunere de premier printr-o conferință de presă la care au participat mai mulți lideri ai partidului pentru...
Sorin Grindeanu, noul nume propus de PSD pentru funcția de prim-ministru, a fost cel care a încurajat legea Big Brother, în perioada în care era ministrul Comunicațiilor. Într-un interviu acordat...