gheorghe hagi

Gheorghe Hagi, născut la 5 februarie 1965, în Săcele, România, este un fost fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor '80 și '90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.

Fanii lui Galatasaray l-au numit „Comandante”, iar românii l-au numit „Regele”.

Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou în România. A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale.

Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică, viziune, pase și finalizare.

Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000.

A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.

În noiembrie 2003, pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani.

În 2004, a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA.

Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona.

În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.

În 2021, Viitorul și Farul Constanța au fuzionat, iar Hagi a devenit unul dintre patronii noii echipe, Farul, fiind și antrenorul acesteia.

Fiul său, Ianis, este de asemenea fotbalist.

LIGA I. SCANDAL după meciul Astra - Viitorul. Un jucător ACUZĂ că a fost ÎNJURAT de arbitru: „Îți arat eu cine sunt”

LIGA I. SCANDAL după meciul Astra - Viitorul. Un jucător ACUZĂ că a fost ÎNJURAT de arbitru: „Îți arat eu cine sunt”

Eliminat în timpul confruntării dintre Astra Giurgiu și FC Viitorul (scor 0-2), Florentin Matei acuză că a fost înjurat de „centralul” Marcel Bîrsan. FC Viitorul s-a impus cu scorul de...

Un fost jucător al Viitorului s-a supărat pe Gică Hagi. „Ne-am strâns mâna și am plecat”

Un fost jucător al Viitorului s-a supărat pe Gică Hagi. „Ne-am strâns mâna și am plecat”

Ovidiu Herea, fost fotbalist al celor de la Viitorul, s-a supărat pentru că a petrecut prea puțin timp la gruparea lui Gică Hagi. Ovidiu Herea a avut o scurtă aventură...

Antrenorul care se pregătește să-i ia locul lui Hagi la Viitorul: „Este posibil să se întâmple”

Antrenorul care se pregătește să-i ia locul lui Hagi la Viitorul: „Este posibil să se întâmple”

Costel Gâlcă ia în calcul să-l înlocuiască pe Gică Hagi pe banca echipei FC Viitorul începând din vară, dacă „Regele” va pleca în străinătate. Costel Gâlcă a recunoscut că vorbește...

Gică Hagi pleacă, la vară, de la Viitorul. Un fost component al „Generației de Aur” se va ocupa de echipa „Regelui”

Gică Hagi pleacă, la vară, de la Viitorul. Un fost component al „Generației de Aur” se va ocupa de echipa „Regelui”

Gică Hagi este tentat să lucreze la o echipă din stărinătate, în sezonul viitor, și va lăsa gruparea pe mâinile lui Costel Gâlcă. Gică Hagi, patronul și antrenorul formației FC...

A fost prins Marian Distrugătorul, spărgătorul casei lui Hagi și a ambasadorului Pakistanului

A fost prins Marian Distrugătorul, spărgătorul casei lui Hagi și a ambasadorului Pakistanului

Furtul răsunător din casa „regelui” Gică Hagi care a atras atenția opiniei publice, în luna ianuarie, a fost elucidat odată cu prinderea spărgătorului, Marian Fieraru, de 26 de ani, un...

Hagi, REACȚIE INCREDIBILĂ după ce a aflat că HOȚUL care i-a spart casa a fost prins: „Nu l-aș pedepsi...”

Hagi, REACȚIE INCREDIBILĂ după ce a aflat că HOȚUL care i-a spart casa a fost prins: „Nu l-aș pedepsi...”

Gheorghe Hagi a reușit să impresioneze în timpul unei conferințe de presă când a vorbit despre hoţul care i-a spart locuinţa, în preajma sărbătorilor de iarnă, prins miercuri, în Voluntari....

Gică Hagi A REFUZAT o ofertă de milioane de euro pentru Ianis

Gică Hagi A REFUZAT o ofertă de milioane de euro pentru Ianis

Agentul Pietro Chiodi, italianul care se ocupă de numeroși jucători de la FC Viitorul, a dezvăluit faptul că Gică Hagi nu a luat în seamă o ofertă din străinătate de...

„VICTORIE” pentru Hagi. Tânărul care I-A SPART locuința a fost ARESTAT

„VICTORIE” pentru Hagi. Tânărul care I-A SPART locuința a fost ARESTAT

Un tânăr de 26 de ani, suspectat că ar fi comis mai multe furturi în zona Pipera a fost arestat de polițiști. Cea mai renumită spargere a acestuia a fost...

„Tătă” și Hagi Jr., la funeraliile lui Davide Astori

„Tătă” și Hagi Jr., la funeraliile lui Davide Astori

Davide Astori (foto), căpitanul Fiorentinei, a fost condus, ieri, pe ultimul drum, la Florența. Jucătorul italian a decedat la vârsta de 31 de ani, în somn, în noaptea de sâmbătă...

Popescu Jr., primul pas spre fotbalul mare

Popescu Jr., primul pas spre fotbalul mare

Nicolas Popescu (15 ani/ foto), fiul fostul internațional Gheorghe Popescu, a parafat, ieri, un acord cu echipa lui Gică Hagi, FC Viitorul. Băiatul căpitanului din Generația de Aur are rolul...

INCREDIBIL. Gică Hagi, antrenorul lui Neymar, Cavani și Mbappe, la PSG. „Este NORMAL!”

INCREDIBIL. Gică Hagi, antrenorul lui Neymar, Cavani și Mbappe, la PSG. „Este NORMAL!”

Gică Hagi, antrenorul echipei FC Viitorul, a declarat că n-ar fi imposibil să ajungă la Paris, pentru a pregăti formația PSG, eliminată din „optimile” Ligii Campionilor. Întrebat dacă s-ar vedea...

O echipă din Europa a fost pe urmele lui Ianis Hagi. În ce campionat putea ajunge fiul „Regelui”

O echipă din Europa a fost pe urmele lui Ianis Hagi. În ce campionat putea ajunge fiul „Regelui”

După experiența neplăcută la Fiorentina, Ianis Hagi (19 ani) a revenit sub comanda tatălui său, Gică Hagi, la Viitorul. Anul trecut, tânărul mijlocaș putea obține un transfer de la echipa...

Ianis Hagi, DISTRUS de DURERE după ce a PRIMIT VESTEA ȘOC: „Nu pot să CRED… am sperat că nu este ADEVĂRAT”

Ianis Hagi, DISTRUS de DURERE după ce a PRIMIT VESTEA ȘOC: „Nu pot să CRED… am sperat că nu este ADEVĂRAT”

Fiul lui Gheorghe Hagi, Ianis, și Adrian Mutu ambii foști jucători la Fiorentina au postat mesaje de condoleanțe după ce căpitanul echipei, Davide Astori, a murit neașteptat. „Nu pot să...

Ionuț Lupescu și-a început campania: „Trebuie să luăm măsuri radicale. Oamenii de fotbal să revină acolo unde le este locul”

Ionuț Lupescu și-a început campania: „Trebuie să luăm măsuri radicale. Oamenii de fotbal să revină acolo unde le este locul”

Ionuț Lupescu, fost internațional român, și-a lansat, luni candidatura la funcția de președinte al FRF. „Kaiserul” a avut alături nume importante ale fotbalului românesc. Ionuț Lupescu a intrat, oficial, în...

Gică Hagi: „V-am spus să nu-mi mai ziceți REGE. Un rege nu stă în trening”

Gică Hagi: „V-am spus să nu-mi mai ziceți REGE. Un rege nu stă în trening”

Gheorghe Hagi le-a transmis din nou, jurnaliștilor, să nu-l mai numească „rege”, atât timp cât el se îmbracă în trening și se ocupă de propria echipă. Gică Hagi nu vrea...

Trei pe două locuri pentru calificarea în play-off

Trei pe două locuri pentru calificarea în play-off

FC Viitorul, Dinamo și CSM Poli Iași vor lupta în ultima rundă a sezonului regulat pentru a intra în lumea bună a Ligii I. Echipa lui Hagi se va duela...

Gică Hagi luptă cu italienii și cu sistemul

Gică Hagi luptă cu italienii și cu sistemul

Gică Hagi a continuat și după meciul FC Viitorul - FC Botoșani atacurile îndreptate în ultima vreme către Pantaleo Corvino, directorul sportiv al Fiorentinei. „E mai rău decât în România,...

Hagi nu și-a încheiat socotelile cu toscanii: „La Fiorentina e mai rău ca în România pe vremea Generalilor!”

Hagi nu și-a încheiat socotelile cu toscanii: „La Fiorentina e mai rău ca în România pe vremea Generalilor!”

După ce echipa sa, FC Viitorul, s-a impus, aseară, cu 2-1, în jocul cu FC Botoșani, Gheorghe Hagi a răbufnit. Printre alte declarații, „Regele” nu a uitat nici de Fiorentina,...

LIGA I. Echipa lui Gică Hagi, VICTORIE DRMATICĂ, în minutul 90+4. Ultimele 3 echipe CALIFICATE în play-off se decid etapa viitoare

LIGA I. Echipa lui Gică Hagi, VICTORIE DRMATICĂ, în minutul 90+4. Ultimele 3 echipe CALIFICATE în play-off se decid etapa viitoare

FC Viitorul a trecut la limită de FC Botoșani (scor 2-1), într-un meci disputat, luni, la Ovidiu, în etapa a 25-a a campionatului intern. FC Viitorul s-a impus cu scorul...

Gică Hagi, laude pentru FCSB

Gică Hagi, laude pentru FCSB

Gică Hagi, antrenorul celor de la FC Viitorul, a vorbit în termeni elogioși despre FCSB, după meciul cu Lazio. „Steaua e capabilă să facă orice rezultat și le-am spus-o și...