Evenimentul Zilei > Justitie > A fost prins Marian Distrugătorul, spărgătorul casei lui Hagi și a ambasadorului Pakistanului
A fost prins Marian Distrugătorul, spărgătorul casei lui Hagi și a ambasadorului Pakistanului

A fost prins Marian Distrugătorul, spărgătorul casei lui Hagi și a ambasadorului Pakistanului

Furtul răsunător din casa „regelui” Gică Hagi care a atras atenția opiniei publice, în luna ianuarie, a fost elucidat odată cu prinderea spărgătorului, Marian Fieraru, de 26 de ani, un recidivist care își spune Marian Distrugătorul și care și-a postat pe pagina de Facebook o fotografie cu o salbă din bonuri de masă și un bax de bani.

Ca să fie mai „încântător”, s-a pozat și îmbrăcat într-o costumație de tip Elvis Presley, lângă o soba de teracotă. În aceeași zonă rezidențială, din Pipera, printre cele nouă locuințe a fost jefuită și reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan în România.

Ambele spargeri urmau același tipic: escaladarea gardurilor și forțarea intrărilor, deși zona este împânzită de camere de luat vederi. Mai mult, locuința diplomatului pakistanez era păzită și de jandarmi, la intrare. Numai că, așa cum aveau să declare re pre zentanții jan darmeriei, hoțul sărise gar dul unei proprietăți învecinate și nu a putut fi observat.

Furturile au fost sesizate abia după sărbătorile de iarnă, de către angajați. Modul în care a reușit să intre în casele luxoase ale bogaților din Pipera a fost o dilemă pentru polițiștii din Ilfov, timp de peste două luni. Abia în noaptea de miercuri spre joi, „Distrugătorul” a fost capturat în timp ce încerca să intre într-un imobil din Voluntari. S-a stabilit că, din decembrie 2017, până în martie 2018, hoțul ar fi sustras bani, bijuterii, ceasuri, obiecte de artă, veselă din argint etc. de peste 80.000 de euro.

Fieraru a fost arestat pentru nouă furturi și două tentative. Furtul din casa ambasadorului este cercetat de procurorii de la Curtea de Apel București, iar celelalte de Parchetul Buftea.

 

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: