gabriela firea

Gabriela Firea este o personalitate din România, cu realizări în mai multe domenii. În continuare, iată o sinteză a informațiilor despre Gabriela Firea:

1. Date Generale:

Gabriela Firea, născută Gabriela Vrânceanu la data de 13 iulie 1972, în Bacău, România.
Membre a Partidului Social Democrat (PSD).

2. Educație și Formare:

Absolventă a Liceului Industrial nr. 1 Bacău și a Facultății de Litere, Universitatea din București.
Pregătire postuniversitară și academică la Academia de Studii Economice în domenii precum: Mecanisme valutare și fiscale internaționale, Management bancar și bursier și brokeraj.

3. Cariera în Presă:

A început ca reporter în 1990.
A lucrat pentru Televiziunea Română, trustul de presă Intact, și multe altele.
A fost redactor, prezentator, și director pentru diferite programe și publicații.

4. Cariera Politică:

A ocupat funcția de Primar general al Municipiului București între 2016-2020.
A fost ministru al Familiei și Egalității de Șanse între 25 noiembrie 2021 și 14 iulie 2023.
A fost senator în mai multe legislaturi și a deținut numeroase funcții în cadrul PSD.
A inițiat înființarea a 22 de companii municipale, dintre care 20 au fost ulterior declarate ilegale.
A fost implicată în achiziționarea unui număr de tramvaie noi pentru București și în finalizarea Podului Ciurel.
5. Activitatea Literară și Muzicală:

Membru al Uniunii Scriitorilor din 2002.
Autor a numeroase cărți, printre care și volume de poezie, eseuri și romane.
A lansat un album de muzică populară în colaborare cu Simona Gherghe.

6. Viața Personală:

Gabriela Vrânceanu s-a născut în Bacău, în familia Vrânceanu, având două surori și un frate.
A parcurs școala primară în Bacău și și-a continuat studiile superioare în București.

Cum au DEMONIZAT Dragnea și Firea politicile PARTIDELOR de dreapta

Cum au DEMONIZAT Dragnea și Firea politicile PARTIDELOR de dreapta

Edilul Capitalei Gabriela Firea și liderul PSD Liviu Dragnea au avut un discurs împotriva politicilor partidelor de dreapta, ambii considerând că măsurile acestor formațiuni politice au dus la austeritate, tăieri...

Atac RĂSUNĂTOR a lui Sebastian Ghiță la adresa șefei PNL: Mincinoasa Gorghiu a spus că aduce 50.000 de oameni la miting, dar nu a reușit să obțină autorizație. Ne-a mințit și pe noi, și pe Cioloș

Atac RĂSUNĂTOR a lui Sebastian Ghiță la adresa șefei PNL: Mincinoasa Gorghiu a spus că aduce 50.000 de oameni la miting, dar nu a reușit să obțină autorizație. Ne-a mințit și pe noi, și pe Cioloș

Deputatul Sebastian Ghiță a vorbit într-o intervenție telefonică la postul de televiziune B1, având dicuții cu cei din platou despre Victor Ponta dar și despre PRU, partid criticat în ultimul...

Bușoi: Sabotarea de către d-na Firea a mitingului PNL are izul unui abuz de mahăr pesedist local

Bușoi: Sabotarea de către d-na Firea a mitingului PNL are izul unui abuz de mahăr pesedist local

Președintele PNL București, Cristian Bușoi, a afirmat că primarul general Gabriela Firea a sabotat mitingul PNL de susținere a premierului Dacian Cioloș care trebuia să se desfășoare sâmbăta aceasta. Liberalul...

Firea pune bețe în roate liberalilor. Gorghiu lansează un ATAC DUR la adresa primarului general al Capitalei

Firea pune bețe în roate liberalilor. Gorghiu lansează un ATAC DUR la adresa primarului general al Capitalei

Mitingul de susținere a Guvernului tehnocrat, condus de premierul Dacian Cioloș, de sâmbătă, la care PNL speră să strângă 50.000 de oameni a ajuns să fie mărul discordiei între șefa...

Avem logo, ne mai trebuie un metrou

Avem logo, ne mai trebuie un metrou

Bucureștiul are nevoie de un mijloc de transport fiabil, care să facă legătura cu Aeroportul Otopeni. Proiectul trebuie finalizat până la începutul anului 2020, pentru că în vară Capitala trebuie...

Gabriela Firea, momente incredibile după ce a devenit primar: Am fost urmărită în trafic și am primit mesaje de amenințare

Gabriela Firea, momente incredibile după ce a devenit primar: Am fost urmărită în trafic și am primit mesaje de amenințare

Gabriela Firea a oferit numeroare detalii incredibile despre zilele care au urmat după ce a devenit primarul general al Capitalei, ea spunând că a fost urmărită în trafic și a...

Hoții de doctorate! Tobă și Pandele au plagiat cu nesimțire. Verdict final al CNATDCU

Hoții de doctorate! Tobă și Pandele au plagiat cu nesimțire. Verdict final al CNATDCU

Hoții de doctorate! Petre Tobă, fost ministru de Interne, și Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, au rămas fără titlul de doctor Hoții de doctorate au fost, în sfârșit, dovediți. După...

Dispuși să înfrunte frigul. Asociaţiile de Proprietari refuză căldura RADET-ului

Dispuși să înfrunte frigul. Asociaţiile de Proprietari refuză căldura RADET-ului

Frigul care s-a lăsat în ultima perioadă în întreaga ţară a făcut ca în unele case să-şi facă apariţia şi caloriferele electrice. Din cauza temperaturilor scăzute, regiile de termofi care...

Un fost CĂPITAN al NAŢIONALEI de RUGBY va OCUPA funcţia de DIRECTOR GENERAL al CSM

Un fost CĂPITAN al NAŢIONALEI de RUGBY va OCUPA funcţia de DIRECTOR GENERAL al CSM

Alin Adrian Petrache a fost numit astăzi în funcţia de Director General interimar al CSM Bucureşti Această numire vine în urma expirării perioadei de detaşare a domnului Bogdan Vasiliu, fost director...

SĂRĂCIA ÎNVINGE FRIGUL. Asociaţiile de Proprietari REFUZĂ căldura RADET-ului de frica FACTURILOR

SĂRĂCIA ÎNVINGE FRIGUL. Asociaţiile de Proprietari REFUZĂ căldura RADET-ului de frica FACTURILOR

Odată cu scăderea temperaturilor, disputele între locatarii blocurilor racordate la RADET în ceea ce priveşte momentul potrivit pentru furnizare căldurii sunt la ordinea zilei. De frica facturilor mari, bucureştenii din...

FOTO! Sexy PRIMĂRIȚA Gabi FIREA a purtat o rochie PROVOCATOARE la nunta lui Cotabiță

FOTO! Sexy PRIMĂRIȚA Gabi FIREA a purtat o rochie PROVOCATOARE la nunta lui Cotabiță

Creația i-a pus foate bine în valoare silueta. Plină de paiete pe corset și diafană în partea de jos, Garbiela Vrânceanu Firea a strălucit ca o adevărată stea! Primarul Capitalei...

Gabriela Firea, SPERIATĂ de o decizie a lui Vasile Dîncu

Gabriela Firea, SPERIATĂ de o decizie a lui Vasile Dîncu

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a subliniat astăzi, în cadrul unui seminar, că are o colaborare foarte bună cu vicepremierul Vasile Dîncu în ce priveşte măsurile pentru reabilitarea clădirilor...

Gabriela Firea participă la seminarul “Izolare seismică“. Se întâmplă mâine

Gabriela Firea participă la seminarul “Izolare seismică“. Se întâmplă mâine

Primarul General Gabriela Firea va participa luni, 10 octombrie, de la ora 9:00, la seminarul "Izolarea seismică". Social Evenimentul va avea loc la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole Bucureşti, bd....

CNATDCU va fi SCOASĂ DIN JOC de senatori. Comisiile de specialitate sunt cele care au anunțat PLAGIAT în cazuri celebre

CNATDCU va fi SCOASĂ DIN JOC de senatori. Comisiile de specialitate sunt cele care au anunțat PLAGIAT în cazuri celebre

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost scos din joc în evaluarea suspiciunilor de plagiat. Comisia pentru învățământ din Senat a respins cererea de...

RADET a făcut un anunţ IMPORTANT pentru bucureşteni

RADET a făcut un anunţ IMPORTANT pentru bucureşteni

RADET Bucureşti va începe de astăzi probele la cald pe timpul nopţii, în intervalul orar 22,00 - 7,00, a informat Primăria Capitalei, printr-un comunicat transmis Agerpres. "Procedura de efectuare a...

CUTREMUR în CAPITALĂ! Tribunalul Bucureşti a luat decizia în cazul RADET

CUTREMUR în CAPITALĂ! Tribunalul Bucureşti a luat decizia în cazul RADET

Tribunalul București a admis, miercuri, cererea de intrare în insolvență a Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice. Astfel, din acest moment, Regia este protejată în faţa creditorilor Tribunalul București...

SURPRIZĂ în sondajul comandat de PNL. Pe CINE ar vrea electoratul PREMIER

SURPRIZĂ în sondajul comandat de PNL. Pe CINE ar vrea electoratul PREMIER

Un sondaj comandat recent de liberali arată că Dacian Cioloș are o cotă a încrederii foarte bună, 44,5%. Cu toate acestea, electoratul nu ar vrea ca el să mai aibă...

Bancă de alimente pentru persoanele nevoiaşe. Bucureştiul era singura capitală europeană care nu avea o astfel de locaţie

Bancă de alimente pentru persoanele nevoiaşe. Bucureştiul era singura capitală europeană care nu avea o astfel de locaţie

Banca de alimente, o mână de ajutor întinsă oamenilor săraci. La propunerea Primarului General, Consilierii Generali au aprobat în unanimitate, în cadrul şedinţei de astăzi, proiectul care prevede trecerea unor...

UNITĂŢI DE POMPIERI de 4 milioane de euro. Suma este ESTIMATĂ de ISU BUCUREŞTI - ILFOV

UNITĂŢI DE POMPIERI de 4 milioane de euro. Suma este ESTIMATĂ de ISU BUCUREŞTI - ILFOV

La propunerea Primarului Bucureştiului, Consilierii Generali au aprobat în unanimitate în cadrul şedinţei de astăzi proiectul de hotărâre prin care se înfiinţează noi unităţi de pompieri în Capitală. Primarul General,...