Firea pune bețe în roate liberalilor. Gorghiu lansează un ATAC DUR la adresa primarului general al Capitalei

Firea pune bețe în roate liberalilor. Gorghiu lansează un ATAC DUR la adresa primarului general al Capitalei

Mitingul de susținere a Guvernului tehnocrat, condus de premierul Dacian Cioloș, de sâmbătă, la care PNL speră să strângă 50.000 de oameni a ajuns să fie mărul discordiei între șefa liberalilor Alina Gorghiu și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

După ce Firea anunțase, duminică seară, la România TV, că PNL a trimis Primăriei Bucureşti o solicitare pentru a autoriza organizarea unui miting în Piaţa Victoriei,  Alina Gorghiu a acuzat astăzi că cererea nu a fost aprobată. Într-o postare pe pagina personală de Facebook președintele PNL o acuză pe Gabriela Firea de cenzură și spune că aceasta face "politica pumnului în gură" tipică PSD.

"Am aflat că Primăria Capitalei a decis cenzurarea manifestației publice pentru care PNL a făcut zilele trecute demersurile instituționale.După ce ieri a fost folosită această informație (destinată exclusiv comisiei din cadrul Primăriei Capitalei care aprobă manifestările publice) pentru a lansa un atac politic la adresa PNL, astăzi opera a fost desăvârșita. După 1989, doar o administrație pesedistă a mai îndrăznit să interzică organizarea unui miting. PSD = partidul împotriva justiţiei, împotriva democraţiei, împotriva libertăţilor civice şi politice. Politica pumnului în gură nu e vreo noutate pentru Partidul Mineriadelor, din care face parte doamna primar. (...) În afara reflexelor totalitariste ale PSD, acest refuz mai arată și teama față de forțele care își doresc să împingă România înainte: axa reformatoare Klaus Iohannnis-PNL-Dacian Cioloș. Cer Primăriei Capitalei să intre urgent în legalitate și să acorde aprobarea pentru desfășurarea mitingului PNL", a scris Gorghiu pe rețeaua de socializare.

Primăria Generală a răspuns acuzațiilor Alinei Gorghiu prin Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei. El susține că evenimentul PNL a fost, de fapt, aprobat și că un reprezenant al liberalilor a fost prezent în comisie și a discutat detaliile.

”I-am mai spus doamnei Gorghiu că mitingul a fost aprobat pentru data de 22 octombrie, între orele 8-14. Ea a fost informată de reprezentanții lor. Ei au depus cererea săptămâna trecută, când a fost aprobată pe loc. O să dăm lista cu cronologia, să aibă curaj doamna Gorghiu să recunoască. A fost autorizat protocolul privind organizarea unei manifestații publice solicitată de către PNL care vizează miting pentru susținerea guvernului tehnocrat. Azi, în cadrul comisiei, reprezentantul PNL a fost de față când am discutat cu jandarmeria care va fi modul în care se va desfășura acest miting”, a declarat Bădulescu, la Antena 3.

Alina Gorghiu a comentat referitor la afirmația viceprimarului Bădulescu că Primăria ar fi revenit asupra deciziei ”la presiune”, după ce ea s-a plâns în presă că organizarea manifestației a fost respinsă.