europa

Europa este un continent situat în întregime în emisfera nordică și în mare parte în emisfera estică. Este mărginit de Oceanul Arctic la nord, de Oceanul Atlantic la vest, de Marea Mediterană la sud și de Asia la est. Granițele estice ale Europei sunt adesea definite de Munții Ural și Râul Ural, iar la sud-est de Marea Caspică și Munții Caucaz.

Europa este al doilea cel mai mic continent din lume după Australia, având o suprafață de aproximativ 10,18 milioane de kilometri pătrați.

Populația Europei este estimată la aproximativ 746 de milioane de locuitori în 2024. Europa este al treilea continent cel mai populat din lume, după Asia și Africa. Populația este distribuită inegal între diferitele regiuni ale continentului, cu o concentrare mai mare în Europa de Vest și Centrală.

Noua Europă, sub semnul Manifestului Comunist de la Ventotene

Noua Europă, sub semnul Manifestului Comunist de la Ventotene

După șocul „Brexitului”, liderii europeni evocă viziunea unui Europe federale, revoluționare, socialiste și laice, datând de acum 65 de ani, în care popoarele sunt considerate „imature”, iar deciziile trebuie să...

Efectul Erdogan. Măsuri speciale la granița României împotriva valului de imigranți turci

Efectul Erdogan. Măsuri speciale la granița României împotriva valului de imigranți turci

La scurt timp după tentativa de lovitură de stat împotriva regimului de la Ankara, numărul refugiaților plecați de pe teritoriul turc către Europa a crescut. MAI a intrat în alertă...

Primăvara de la Praga. „Ceea ce s-a întâmplat în 1968 poate fi comparat cu ceea ce se întâmplă acum cu Ucraina”

Primăvara de la Praga. „Ceea ce s-a întâmplat în 1968 poate fi comparat cu ceea ce se întâmplă acum cu Ucraina”

● 48 de ani de când tancurile rusești au invadat Cehoslovacia, înăbușind în sânge „Contrarevoluția comunistă” ● Deși era membră a „Pactului de la Varșovia”, alături de agresorii Polonia, Ungaria,...

Redactorul șef al Deutsche Welle, Alexander Kudascheff: BURKA este un simbol al islamului fundamentalist, trebuie INTERZISĂ

Redactorul șef al Deutsche Welle, Alexander Kudascheff: BURKA este un simbol al islamului fundamentalist, trebuie INTERZISĂ

Redactorul șef al DW, Alexander Kudascheff este de părere că Burka este un simbol al islamului fundamentalist, iar aceasta ar trebui interzisă în Germania. Sunt mai multe motive pentru care...

Guvernul din Marea Britanie a anunțat oficial că AMÂNĂ BREXIT-ul

Guvernul din Marea Britanie a anunțat oficial că AMÂNĂ BREXIT-ul

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat că nu va invoca articolul 50 al Tratatului de la Losabona, prin care este declanșată procedura de ieșire a țării din UE până...

ATENTATELE TERORISTE în Europa Occidentală au ajuns la cel mai RIDICAT nivel din ultimele decenii

ATENTATELE TERORISTE în Europa Occidentală au ajuns la cel mai RIDICAT nivel din ultimele decenii

Prima jumătate a anului 2016 a îrnegistrat cele mai multe decese din cauza terorismului, în Europa Occidentală, din 2004 până acum. În primele șapte luni ale anului s-au înregistrat 143...

Liniște, vă rugăm! Venerabilul Neagu Djuvara își scrie ultima carte

Liniște, vă rugăm! Venerabilul Neagu Djuvara își scrie ultima carte

Scriitorul Neagu Djuvara a împlinit ieri 100 de ani. N-a sărbătorit însă, pentru că, până la doisprezece ani, în toate documentele sale data nașterii era transcrisă ambiguu, practică obișnuită a...

Războiul informaţional rus: testul influenţării alegerilor americane | PULSUL PLANETEI

Războiul informaţional rus: testul influenţării alegerilor americane | PULSUL PLANETEI

Faptul că Rusia foloseşte războiul informaţional ca pe o armă a devenit o realitate greu de ignorat.  Şi nu este un lucru neapărat nou, dar fostele „măsuri active” sau Țdezinformatsiya”...

Jurnaliștii britanici, băgaţi „între coperţi” la DIICOT pentru falsul cu „traficanţii”

Jurnaliștii britanici, băgaţi „între coperţi” la DIICOT pentru falsul cu „traficanţii”

Ziaristul britanic Stuart Ramsay și alţi doi colegi de la Sky News, care au realizat falsa anchetă privind „traficanţii” de arme din România, sunt urmăriţi penal de procurorii DIICOT. Procurorii...

Cum a pierdut Europa Azerbaidjanul: trilaterala ruso-iraniano-azeră la Baku | PULSUL PLANETEI

Cum a pierdut Europa Azerbaidjanul: trilaterala ruso-iraniano-azeră la Baku | PULSUL PLANETEI

Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire extrem de interesantă care, însă, a trecut aproape neobservată în noianul de reuniuni şi explozia de activism a Federaţiei Ruse, care-şi dublează exerciţiile...

,,Eevnimentul Zilei" a aflat unde este afaceristul căutat de autoritățile de la Moscova. Milionarul rus care a cerut protecție internațională în România s-a refugiat în Franța

,,Eevnimentul Zilei" a aflat unde este afaceristul căutat de autoritățile de la Moscova. Milionarul rus care a cerut protecție internațională în România s-a refugiat în Franța

A fost prins și arestat, în luna mai, în București, ca urmare a unui mandat internațional emis pe numele său de autoritățile ruse. A stat în arest la domiciliu într-un...

Turcia șantajează Europa pentru a obține eliminarea vizelor

Turcia șantajează Europa pentru a obține eliminarea vizelor

UE ar trebui să ofere Turciei dreptul de a călători fără vize începând din octombrie sau acordul privind migranții, care presupune ca Turcia să frâneze afluxul de migranți ilegali către...

„Am 105 ani, am fost SECRETARA lui Goebbels și n-am știut NIMIC”

„Am 105 ani, am fost SECRETARA lui Goebbels și n-am știut NIMIC”

Brunhilde Pomsel a fost stenodactilografa ministrului Propagandei în cel de-al treilea Reich. O slujbă ca oricare alt, provestește femeia centenară într-un film recent realizat. Sarcinile sale mergeau de la compilarea...

Vine războiul. Suntem pregătiţi? (1)

Vine războiul. Suntem pregătiţi? (1)

Războiul cu armament militar, cu morţi, distrugeri, prăbuşirea economiilor, şomaj uriaş, lipsuri, foamete, frig, boli, copii orfani de părinţi, părinţi orfani de copii. (Menţionez că cel al armelor militare, pentru...

Planuri ISIS de invadare a Europei, cu refugiați sub acoperire, descoperite în orașul libian Sirte

Planuri ISIS de invadare a Europei, cu refugiați sub acoperire, descoperite în orașul libian Sirte

Jihadiștii ISIS se folosesc de impresia de acalmie în imigrație (despre care cifrele demonstrează că este falsă) pentru a continua să se infiltreze în Europa, să se organizeze și să...

Noua imagine a lui Iohannis: sportiv, patriot și fără nevastă după el

Noua imagine a lui Iohannis: sportiv, patriot și fără nevastă după el

Sub presiunea sondajelor, care arată o prăbușire spectaculoasă a popularității sale, șeful statului își schimbă, pas cu pas, imaginea. Dacă anul trecut a fost absent aproape toată vara, în 2016...

Imigranții inundă Europa pe tăcute

Imigranții inundă Europa pe tăcute

În primele șapte luni ale anului, în UE au intrat cu 17% mai mulți solicitanți de azil decât anul trecut. Deocamdată, ei sunt absorbiți de țările de primire (Grecia și...

Funeralii regale. Cum își vor lua românii rămas bun de la Regina Ana

Funeralii regale. Cum își vor lua românii rămas bun de la Regina Ana

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Maiestății Sale va fi depus în Sala Tronului, de la Palatul Regal. La înmormântare sunt așteptați mai mulți reprezentanți ai famililor regale din Europa Funeralii...

Anunţul care îi pune pe GÂNDURI pe BĂRBAŢI. Serviciul MILTAR poate deveni OBLIGATORIU. Are legătură DIRECTĂ cu Vladimir Putin

Anunţul care îi pune pe GÂNDURI pe BĂRBAŢI. Serviciul MILTAR poate deveni OBLIGATORIU. Are legătură DIRECTĂ cu Vladimir Putin

Ucraina vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu dacă tensiunile vor crește în partea de est a țării, a declarat secratrul Consiliului Național de Secritate și de Apărare, Olexandr Turcinov. Potrivit...

Traversează Africa pe bicicletă

Traversează Africa pe bicicletă

Bogdan Marcu (33 de ani) va străbate din nou Continentul Negru, dar de data aceasta va renunța la „motorizare” Când preferi șaua în schimbul scaunului de birou este foarte puțin...