elena udrea

Elena Udrea este o personalitate politică română, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului și deputat în Parlamentul României, cunoscută pentru influența sa în viața politică din perioada 2005–2015 și pentru implicarea sa în mai multe dosare de corupție.

S-a născut la 26 decembrie 1973, în Buzău. A absolvit Facultatea de Drept a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București și a fost avocat înainte de a intra în politică.

Cariera sa politică a început în Partidul Național Liberal (PNL), dar a devenit una dintre figurile apropiate ale președintelui Traian Băsescu, ocupând funcții importante în Partidul Democrat-Liberal (PDL). A fost:

Consilier prezidențial pentru relația cu Parlamentul (2005);

Ministru al Turismului (2008–2009);

Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (2009–2012);

Deputat în Parlament (2008–2016).

A candidat la Președinția României în 2014, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP), fără succes.

Ulterior, a fost condamnată definitiv la închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru fapte de luare de mită și abuz în serviciu, fiind încarcerată în 2022 după extrădarea sa din Bulgaria.

Prin urmare, Elena Udrea este definită ca o fostă politiciană de rang înalt, simbol al puterii politice din epoca Băsescu, dar și o figură controversată a tranziției românești, implicată în scandaluri care au marcat lupta anticorupție din România.

Avocatul Elenei Udrea, noi dezvăluiri cu privire la decizia dată de Înalta Curte: „A fost îngrozită de această nedreptate”

Avocatul Elenei Udrea, noi dezvăluiri cu privire la decizia dată de Înalta Curte: „A fost îngrozită de această nedreptate”

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a venit cu noi detalii despre procedura de apărare din dosarul Gala Bute şi spune că „nici măcar nu am luat în calcul că Înalta...

Dezvăluiri uluitoare despre Elena Udrea! Ce s-a întâmplat, de fapt, după condamnarea fostului ministru. Ex - şeful CNAS cutremură România

Dezvăluiri uluitoare despre Elena Udrea! Ce s-a întâmplat, de fapt, după condamnarea fostului ministru. Ex - şeful CNAS cutremură România

Medicul Lucian Duţă, fost şef Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), spune că democrația din România a dispărut ieri. Acesta mai spune că o țară întreagă a vizionat spectacolul...

Dezvăluiri din Dosarul Gala Bute. Ce i s-a propus lui Rudel Obreja ca să scape de pușcărie. Legătura cu Elena Udrea

Dezvăluiri din Dosarul Gala Bute. Ce i s-a propus lui Rudel Obreja ca să scape de pușcărie. Legătura cu Elena Udrea

Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, se va întoarce în spatele gratiilor, după ce ÎCCJ a menținut sentința prin care era condamnat la 5 ani de închisoare....

Traian Băsescu, în stare de șoc după condamnarea Elenei Udrea. Care este cel mai mare coșmar al fostului președinte

Traian Băsescu, în stare de șoc după condamnarea Elenei Udrea. Care este cel mai mare coșmar al fostului președinte

Fostul președinte Traian Băsescu se teme că fiica sa mai mare, Ioana, va fi condamnată în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009. Ioana Băsescu a fost...

Acum s-a aflat totul. Elena Udrea, trădată de apropiați. Declarații incredibile. "Și-au văzut doar interesul"

Acum s-a aflat totul. Elena Udrea, trădată de apropiați. Declarații incredibile. "Și-au văzut doar interesul"

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, nu a rămas indiferent după ce a văzut că unele persoane au fost alături de Elena Udrea doar pentru a avea parte de beneficii....

Cine hotărăște dacă Elena Udrea va fi extrădată. Reacția ministrului Justiției, Cătălin Predoiu

Cine hotărăște dacă Elena Udrea va fi extrădată. Reacția ministrului Justiției, Cătălin Predoiu

Elena Udrea va fi prezentată unei instanțe din Bulgaria ce va stabili dacă va fi extrădată în România pentru a executa pedeapsa cu închisoarea. În aceast context, ministrul Justiției din...

Breaking News! S-a decis soarta Elenei Udrea. Când va fi adusă în România? Anunţul de ultimă oră al autorităţilor

Breaking News! S-a decis soarta Elenei Udrea. Când va fi adusă în România? Anunţul de ultimă oră al autorităţilor

Judecătorii bulgari vor analiza cererea de extrădare în cazul Elenei Udrea luni, pe 11 aprilie. Până atunci, fostul ministru al dezvoltării va rămâne în arest. Elena Udrea a fost reținută...

Marcel Ciolacu, atac direct la Elena Udrea! Mesaj tranşant după condamnarea fostului ministru. „Contează foarte mult educația!”

Marcel Ciolacu, atac direct la Elena Udrea! Mesaj tranşant după condamnarea fostului ministru. „Contează foarte mult educația!”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut o ieşire categorică după condamnarea Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului a primit o condamnare de 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”...

Acuzaţii teribile după condamnarea Elenei Udrea! Dezvăluirile care produc un adevărat cutremur: „ÎCCJ a desfiinţat Constituţia”

Acuzaţii teribile după condamnarea Elenei Udrea! Dezvăluirile care produc un adevărat cutremur: „ÎCCJ a desfiinţat Constituţia”

Veronel Rădulescu, unul dintre avocații Elenei Udrea, declară că decizia ICCJ de a o condamna pe clienta sa constituie un precedent periculos pentru sistemul de drept din țara noastră. Avocatul...

Breaking News. Elena Udrea a fost prinsă! Fostul ministru fugise din România. Unde a fost săltată

Breaking News. Elena Udrea a fost prinsă! Fostul ministru fugise din România. Unde a fost săltată

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, în timp ce se pregătea să plece în Grecia. Aceasta a fost condamnată de un complet format din cinci judecători de la Înalta...

Breaking News! Elena Udrea, condamnată definitiv. Câți ani va sta în spatele gratiilor

Breaking News! Elena Udrea, condamnată definitiv. Câți ani va sta în spatele gratiilor

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării, a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în mega-dosarul Gala Bute. Judecătorii s-au pronunțat și au respins toate căile de atac...

Elena Udrea, noi declarații incendiare despre Traian Băsescu. Pericolul la care putea fi expus fostul președinte

Elena Udrea, noi declarații incendiare despre Traian Băsescu. Pericolul la care putea fi expus fostul președinte

Elena Udrea a adus câteva lămuriri în cadrul unei postări pe care a publicat-o, miercuri, pe contul de Facebook. Fostul ministru a explicat de ce s-a gândit la riscul internării...

Răsturnare de situaţie în scandalul Traian Băsescu! Evacuarea fostului președinte, ilegală? Acuzaţii grave ale avocatei

Răsturnare de situaţie în scandalul Traian Băsescu! Evacuarea fostului președinte, ilegală? Acuzaţii grave ale avocatei

În timp ce fostul președinte se află în spital și primește îngrijiri medicale de specialitate, avocata sa îl apără cum știe mai bine. Eliza Ene Corbeanu susține că retragerea privilegiilor...

Elena Udrea s-a dezlănţuit! Noi dezvăluiri incendiare în scandalul Traian Băsescu. Acuzaţiile sunt fără precedent

Elena Udrea s-a dezlănţuit! Noi dezvăluiri incendiare în scandalul Traian Băsescu. Acuzaţiile sunt fără precedent

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, sare din nou în apărarea lui Traian Băsescu. Fostul politician este extrem de deranjat de modul în care au acționat o parte dintre foștii...

Elena Udrea sare în apărarea fostului președinte Traian Băsescu. Dezvăluiri care cutremură lumea politică a momentului

Elena Udrea sare în apărarea fostului președinte Traian Băsescu. Dezvăluiri care cutremură lumea politică a momentului

Elena Udrea nu s-a mai implicat în lumea politică de câțiva ani, însă de data acesta a decis să ofere o serie de informații cu privire la „trădătorii” lui Traian...

Elena Udrea s-a dezlănţuit! Atac dur după decizia Înaltei Curți în cazul Traian Băsescu. I-a făcut praf pe criticii fostului preşedinte: "Nu vă e rușine?"

Elena Udrea s-a dezlănţuit! Atac dur după decizia Înaltei Curți în cazul Traian Băsescu. I-a făcut praf pe criticii fostului preşedinte: "Nu vă e rușine?"

Elena Udrea a postat pe rețelele sociale un mesaj în care își arată sprijinul față de Traian Băsescu, după ce Înalta Curte a decis că acesta a colaborat cu Securitatea....

Secretele Olguței Vasilescu! Cum a ajutat-o Elena Udrea după ce a fost reținută de către DNA

Secretele Olguței Vasilescu! Cum a ajutat-o Elena Udrea după ce a fost reținută de către DNA

În ediția din această săptămână a podcast-ului ”Subiecte Capitale” o avem invitată pe Olguța Vasilescu, primar al orașului Craiova Politicianul a făcut câteva dezvăluiri în premiera. Una dintre ele se...

Elena Udrea, în culmea fericirii! Totul a fost postat Facebook. Au rămas fără cuvinte

Elena Udrea, în culmea fericirii! Totul a fost postat Facebook. Au rămas fără cuvinte

Elena Udrea și Adrian Alexandrov sunt extrem de mândri de fetița lor care este din ce în ce mai frumoasă, iar imaginile postate de cei doi părinți vorbesc de la...

Elena Udrea, mesaj pentru cel mai important bărbat din viața sa: Ai împlinit jumatate din 70 de ani!

Elena Udrea, mesaj pentru cel mai important bărbat din viața sa: Ai împlinit jumatate din 70 de ani!

Elena Udrea a avut parte de momente extrem de tensionate în viața sa, însă se pare că și-a găsit liniștea în cele din urmă. Acum este o femeie împlinită, având...

Elena Udrea vrea să se facă dreptate. Un nou proces împotriva Liei Stanca privind proiectul său de suflet

Elena Udrea vrea să se facă dreptate. Un nou proces împotriva Liei Stanca privind proiectul său de suflet

Războiul purtat între fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea și partenera de afaceri Lia Stanca în instanță pe tema stațiunii Băile Boghiș a ajuns într-un punct de...