economie

Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.

Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.

Ramuri principale ale economiei:

Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).

Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).

Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.

Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.

Au apărut primele semne ale RĂZBOIULUI economic. O SUPERPUTERE a LUMII a intrat în CRIZĂ

Au apărut primele semne ale RĂZBOIULUI economic. O SUPERPUTERE a LUMII a intrat în CRIZĂ

Vânzările auto pe piaţa chineză au înregistrat în septembrie cel mai important declin din ultimii şapte ani. Apar temerile unei contracţii în 2018, pentru prima dată în ultimele decenii, pe...

AVERTISMENT serios de la FMI. Ne pregătim de CRIZĂ?

AVERTISMENT serios de la FMI. Ne pregătim de CRIZĂ?

FMI a avertizat sâmbătă că fereastra de oportunitate pentru reforme se închide în contextul creşterii riscurilor economie, cerându-le ţărilor să nu-şi devalorizeze artificial moneda. Organismul politic al FMI, Comitetului financiar...

PREDICȚII CATASTROFALE. Analist ECONOMIC: „CRIZA a venit deja în ROMÂNIA”.

PREDICȚII CATASTROFALE. Analist ECONOMIC: „CRIZA a venit deja în ROMÂNIA”.

Într-o intervenție telefonică la postul Antena 3, analistul economic Radu Soviani a declarat că Banca Națională a României a încurajat românii să se îndatoreze. „În 2015, când deja se știa...

Băncile centrale, criza şi postcriza. România şi Uniunea Europeană încotro?

Băncile centrale, criza şi postcriza. România şi Uniunea Europeană încotro?

Luni, 15 octombrie, la ora 12.00, în Aula Academiei de Studii Economice (ASE) din București, va avea loc o dezbatere pornind de la volumul Băncile centrale, criza și postcriza. România...

Șeful FMI trage un SEMNAL de ALARMĂ. Economia MONDIALĂ pe marginea PRĂPASTIEI

Șeful FMI trage un SEMNAL de ALARMĂ. Economia MONDIALĂ pe marginea PRĂPASTIEI

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional a cerut joi ţărilor să folosească toate instrumentele pentru a rezista consecinţelor inevitabilelor ieşiri de capital, pe fondul escaladării riscurilor comerciale şi...

Dezastru ECONOMIC la ORIZONT. Detalii ASCUNSE de guvernarea PSD-ALDE

Dezastru ECONOMIC la ORIZONT. Detalii ASCUNSE de guvernarea PSD-ALDE

Potrivit Institutului Naţional de Statistică deficitul balanţei comerciale al României a crescut, în primele opt luni ale anului, cu 1,105 miliarde de euro faţă de acelaşi interval din 2017, ajungând...

Primul semn al marii CRIZE economice? BNR ia prima MĂSURĂ

Primul semn al marii CRIZE economice? BNR ia prima MĂSURĂ

În maxim două săptămâni BNR ar putea impune noi reglementări în domeniul creditării. Este vorba despre plafonarea gradului de îndatorare, cel mai probabil la 40-45% din venituri, în funcție de...

FMI își temperează OPTIMISMUL față de ROMÂNIA

FMI își temperează OPTIMISMUL față de ROMÂNIA

FMI şi-a revizuit în jos estimările privind evoluţia economiei româneşti, atât în acest an cât şi anul viitor, ca urmare a moderării stimulentelor care au stat la baza creşterii robuste...

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă  a fost IRONIZAT în Camera Deputaților. „Nu vă recomandă nici vocea, nici talentul”

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă a fost IRONIZAT în Camera Deputaților. „Nu vă recomandă nici vocea, nici talentul”

În plenul Camerei Deputaţilor a fost supusă dezbaterii moţiunea simplă pe Economie. În timpul dezbaterii deputatul PNL Lucian Bode l-a ironizat pe ministrul ministrului Dănuț Andrușcă spunându-i că pentru a...

Trump - pe punctul de a CÂȘTIGA Războiul cu China

Trump - pe punctul de a CÂȘTIGA Războiul cu China

În ciuda amenințării cu represalii fiscale, autoritățile comuniste chineze știu deja că au pierdut ciocnirea economică cu Donald Trump. Un editorial al lui Jean-Patrick Grumberg pentru Dreuz. Creșterea taxelor vamale...

Ministrul Economiei SALVEAZĂ TURISMUL balnear. Decizie IMPORTANTĂ în sedința de GUVERN

Ministrul Economiei SALVEAZĂ TURISMUL balnear. Decizie IMPORTANTĂ în sedința de GUVERN

Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, a avut o inițiativă extrem de importantă asupra turismului balnear. Propunerea a fost adoptată în ședința de Guvern de vineri. La propunerea ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă,...

Economia circulară, viitorul pas al industriei europene

Economia circulară, viitorul pas al industriei europene

Ministrul Ștefan Radu Oprea discută zilele acestea, la Bruxelles, despre rolul sectorului privat în tranziția spre economia de tip circular. Ștefan Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și...

SUPERCRIZA ECONOMICĂ, la orizont. Va fi prăpădul prăpădurilor. Breaking news social

SUPERCRIZA ECONOMICĂ, la orizont. Va fi prăpădul prăpădurilor. Breaking news social

Acum zece ani de zile, creditele luate prea ușor aveau să ducă piețele financiare spre dezastru. Astăzi, datoria globală care a depășit 245 de trilioane de dolari ar putea provoca...

Previziune APOCALIPTICĂ pentru România. Următoarele 12 luni vor fi DEVASTATOARE

Previziune APOCALIPTICĂ pentru România. Următoarele 12 luni vor fi DEVASTATOARE

Prognoză devastatoare făcută de analiștii economici: leul se va prăbuși în raport cu euro, iar asta se va întâmpla curând. Nu mai puțin de trei din patru analiști de la...

UE, victimă colaterală în RĂZBOIUL economic dintre SUA și CHINA

UE, victimă colaterală în RĂZBOIUL economic dintre SUA și CHINA

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi a declarat că Zona euro trebuie să se pregătească de un impact semnificativ, dacă măsurile protecţioniste anunţate de SUA şi China sunt implementate. „Deocamdată...

Dezavantaj pentru România. Ce împiedică dezvoltarea economică

Dezavantaj pentru România. Ce împiedică dezvoltarea economică

Taxele plătite pe carburanți dezavantajează România și încetinesc creșterea economică, plasând-o peste media mondială, conform unui studiu realizat de rețeaua internațională de consultanță, UHY. Companiile din România plătesc taxe cu...

Efectele economice ale Forumului de Afaceri

Efectele economice ale Forumului de Afaceri

În deschiderea Summit-ului celor Trei Mări, eveniment care a avut loc luni și marți la București, a avut loc, în premieră, Forumul de Afaceri al Inițiativei, la care au participat...

ADEVĂRATA realitate ECONOMICĂ a ȚĂRII. Ne ÎNDREPTĂM spre FALIMENT

ADEVĂRATA realitate ECONOMICĂ a ȚĂRII. Ne ÎNDREPTĂM spre FALIMENT

Alocările bugetare supradimensionate către consum, prin creşterea pensiilor, creşterea fără fundament economic a salariilor din domeniul public, pensii speciale sau venituri speciale nejustificate nici economic şi nici etic se fac...

CNIMM: Legea PENSIILOR SUBMINEAZĂ sustenabilitatea ECONOMIEI românești

CNIMM: Legea PENSIILOR SUBMINEAZĂ sustenabilitatea ECONOMIEI românești

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii critică proiectul noii legi a pensiilor și consideră că intrarea în vigoare a actului normativ va perturba semnificativ economia şi va duce la...

Cifrele DEZASTRULUI economic din ROMÂNIA confirmate OFICIAL. ALERTĂ ECONOMIC

Cifrele DEZASTRULUI economic din ROMÂNIA confirmate OFICIAL. ALERTĂ ECONOMIC

România a avut în august, pentru a şaptea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene. Avansul prețurilor de consum a fost de...