Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Lovitură pentru Ponta. Dragnea: Eu mă ocup de lucruri serioase

Lovitură pentru Ponta. Dragnea: Eu mă ocup de lucruri serioase

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a recunoscut că fostul premier Victor Ponta foloseşte "înţepături" şi "ironii" la adresa sa, după ce Ponta a spus că se înţelege foarte bine cu Dragnea...

Liviu Dragnea lansează scenariul BOMBĂ despre Tăriceanu: „Mă gândesc serios dacă nu cumva este vreun plan”

Liviu Dragnea lansează scenariul BOMBĂ despre Tăriceanu: „Mă gândesc serios dacă nu cumva este vreun plan”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat implicare copreședintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și dosarul în care viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu este implicat. Acesta a lansat și un scenariu destul de...

Alina Gorghiu, ATAC DUR la adresa lui Tăriceanu: „Este total NEDEMN să te ASCUNZI  în spatele IMUNITĂŢII şi a colegilor din Parlament!”

Alina Gorghiu, ATAC DUR la adresa lui Tăriceanu: „Este total NEDEMN să te ASCUNZI în spatele IMUNITĂŢII şi a colegilor din Parlament!”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a lansat o critică virulentă vineri (la Antena 3) la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu, pe care-l acuză că pozează în victimă a sistemului şi că se...

Alina Gorghiu: „CRED că Bogdan Olteanu este un om CORECT, dar justiţia trebuie să-şi facă datoria. Victor Ponta a făcut o mică OBSESIE pentru mine!”

Alina Gorghiu: „CRED că Bogdan Olteanu este un om CORECT, dar justiţia trebuie să-şi facă datoria. Victor Ponta a făcut o mică OBSESIE pentru mine!”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu şi-a manifestat credinţa, la Antena 3, că Bogdan Olteanu este „un om corect”, dar a subliniat faptul că justiţia trebuie să îşi facă datoria şi să...

Ruptură în PSD. Ponta şi Dragnea nu-şi mai vorbesc

Ruptură în PSD. Ponta şi Dragnea nu-şi mai vorbesc

Fostul premier Victor Ponta spune că se înţelege ”perfect” cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru că nu îşi vorbesc. ”Am zis că ne înţelegem perfect pentru că nu ne vorbim”,...

Firea nu vrea să-i tragă scaunul lui Dragnea

Firea nu vrea să-i tragă scaunul lui Dragnea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că liderul PSD Liviu Dragnea nu are motive să se retragă de la şefia partidului. Întrebată dacă ar accepta să devină preşedintele PSD, în situaţia...

PMP caută viceprimar care să poată coabita cu Gabriela Firea

PMP caută viceprimar care să poată coabita cu Gabriela Firea

Mișcarea Populară pare dispusă să o lase pe Gabriela Firea să-și aleagă un viceprimar din rândul celor șase consilieri ai acestui partid Potrivit unor surse din Partidul Mișcarea Populară, această...

PESEDISTUL Ninel Peia, mereu surprinzător! El dă de veste că americanii ne pregătesc să devenim “Tigrul economic al Europei de Est”

PESEDISTUL Ninel Peia, mereu surprinzător! El dă de veste că americanii ne pregătesc să devenim “Tigrul economic al Europei de Est”

Deputatul PSD de Ilfov Ninel Peia nici vara nu doarme. Da, ați ghicit, este vorba despre același om pe care PSD îl excludea în martie din partid, pentru că susținea...

Traian Băsescu: Iohannis nu-l va pune premier pe Dragnea

Traian Băsescu: Iohannis nu-l va pune premier pe Dragnea

Președintele PMP, Traian Băsescu, nu-l vede premier, după alegerile parlamentare, nici pe Liviu Dragnea, și nici pe Dacian Cioloș.  „Am crea şi noi nişte unicate în UE, premier condamnat -...

Surse: Zgonea nu iese din politică

Surse: Zgonea nu iese din politică

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, exclus din PSD, îşi cântăreşte viitorul. Surse parlamentare au declarat EVZ că Zgonea nu vrea să se retragă din viaţa politică. Contactat de...

Planul de la Vaslui: PSD pregăteşte Guvernul de 60%

Planul de la Vaslui: PSD pregăteşte Guvernul de 60%

Liderii organizaţiilor judeţene PSD au fost convocaţi pe 5 august în Vaslui să analizeze strategia partidului pentru intrarea la guvernare în preajma Crăciunului. Social-democraţii pregătesc o alianţă de minim 60%...

Dincolo de vitrina cu miniștrii care se bat cu corupția

Dincolo de vitrina cu miniștrii care se bat cu corupția

În vasta strategie anticorupție pregătită de guvernul Cioloș, există o singură referire la companiile de stat administrate de ministerele Transporturilor, Energiei și Economiei. În cele 32 de pagini, poate fi...

Lider PSD a trecut la PMP

Lider PSD a trecut la PMP

Președintele executiv al filialei PSD Neamț, deputatul Liviu Harbuz, a trecut la PMP via UNPR.  Acesta și-a depus adeziune la UNPR, înainte cu două zile de congresul PMP de la...

"Dragnea, hărţuit de sistem pentru Guvernul Meu" - Reacţie dură din PSD după trimiterea în judecată a liderului social-democrat

"Dragnea, hărţuit de sistem pentru Guvernul Meu" - Reacţie dură din PSD după trimiterea în judecată a liderului social-democrat

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, spune că dosarul în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA este "o găselniţă a sistemului". "Ştim cu toţii, cel...

REACŢIE DIN PSD. Dragnea, trimis în judecată / Vicepreşedinte: Avem încredere în Justiţie

REACŢIE DIN PSD. Dragnea, trimis în judecată / Vicepreşedinte: Avem încredere în Justiţie

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat, pentru EVZ, că partidul nu comentează deciziile justiţiei dar prezumţia de nevinovăţie funcţionează, după ce Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, vineri, de...

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul fostei sale soţii

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul fostei sale soţii

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii DNA pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual ăn dosarul în care este acuzat că, pe...

Ex-sfetnic PSD explică ce urmăreşte Traian Băsescu

Ex-sfetnic PSD explică ce urmăreşte Traian Băsescu

Vicepremierul Vasile Dîncu, fost ideolog al lui Liviu Dragnea după preluarea PSD, a explicat care este miza fuziunii dintre PMP şi UNPR. "În toamnă va fi o bătălie politică puternică,...

Liviu Dragnea: “Condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa la Nisa”

Liviu Dragnea: “Condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa la Nisa”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj de condoleanţe ca urmare a atentatului care a avut loc joi seară la Nisa. "Condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în...

Liviu Dragnea, preşedintele PSD a transmis un mesaj de încurajare răniţilor în urma atacului terorist din Franţa: "Îmi doresc ca cei care au fost răniți în această seară să trăiască și să treacă cât mai ușor peste perioada următoare"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a transmis un mesaj de condoleanţe Franţei, care a fost din nou lovită de un presupus atac terorist, în urma căruia au pierit 84 de persoane...

TRAIAN BĂSESCU a făcut o MIȘCARE COLOSALĂ! S-a plasat ca LIDER al OPOZIȚIEI, profitând de SOMNOLENȚA PSD.

TRAIAN BĂSESCU a făcut o MIȘCARE COLOSALĂ! S-a plasat ca LIDER al OPOZIȚIEI, profitând de SOMNOLENȚA PSD.

Mărturisind o politeţe surprinzătoare, redactorul şef al României Tv, Eugen Chelemen, m-a sunat marți, 12 iulie 2016 pe la 17 pentru a-mi spune că la 18 se va anunţa fuziunea...