Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Tomac îl compară pe Dragnea cu Ceaușescu: „A pierdut controlul cu realitatea”

Tomac îl compară pe Dragnea cu Ceaușescu: „A pierdut controlul cu realitatea”

După ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a mărturisit că anul trecut asupra sa a avut loc o tentativă de asasinare, moștenitorul lui Traian Băsescu la șefia PMP, Eugen Tomac, l-a...

ANTENA 3, în RĂZBOI cu CNA. Declarațiile lui Dragnea au DETONAT un SCANDAL la nivel NAȚIONAL. „Am asistat la un SPECTACOL de TRISTĂ AMINTIRE”

ANTENA 3, în RĂZBOI cu CNA. Declarațiile lui Dragnea au DETONAT un SCANDAL la nivel NAȚIONAL. „Am asistat la un SPECTACOL de TRISTĂ AMINTIRE”

Declarațiile incendiare ale lui Liviu Dragnea de la Antena 3, dar nesusținute cu probe și fără a da detalii, au atras atenția CNA. Un membru CNA reacționează după declarațiile lui...

VICTOR PONTA îi aduce GRAVE ACUZAȚII lui LIVIU DRAGNEA

VICTOR PONTA îi aduce GRAVE ACUZAȚII lui LIVIU DRAGNEA

În urma declarațiilor liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora a fost ținta unui asasinat pus la cale de miliardarul american George Soros, fostul premier Victor Ponta spune despre Dragnea că...

Cine este consilierul REAL al lui Liviu Dragnea? Florian Coldea și Doru Bușcu, reacții subliminale. Rolul lui Vasile Dâncu

Cine este consilierul REAL al lui Liviu Dragnea? Florian Coldea și Doru Bușcu, reacții subliminale. Rolul lui Vasile Dâncu

Lupta pentru putere este mai intensă ca niciodată, iar Liviu Dragnea în mod cert se simte încolțit. În acest context plin de acțiuni care mai de care mai halucinante, el...

Informații contra naturii. Ultima DORINȚĂ a lui DRAGNEA provoacă o dezbatere în premieră: Ce mai este CSAT?

Informații contra naturii. Ultima DORINȚĂ a lui DRAGNEA provoacă o dezbatere în premieră: Ce mai este CSAT?

Liviu Dragnea acuză SIE că nu îi furnizează suficiente informații. Liderul PSD consideră că în virtutea poziției pe care o ocupă, președinte al Camerei Deputațiilor, este îndreptățit să primească mai...

ASASINAREA LUI DRAGNEA. Detalii despre traseul celor 4 ASASINI și UNDE AU APĂRUT ACEȘTIA. News alert

ASASINAREA LUI DRAGNEA. Detalii despre traseul celor 4 ASASINI și UNDE AU APĂRUT ACEȘTIA. News alert

Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, anul trecut, asupra sa, a existat o tentativă de asasinare. Dragnea are chiar și informații despre asasinii plătiți și traseul acestora. Liviu Dragnea susține că...

Tismăneanu ȘTERGE pe JOS cu Dragnea: MINCIUNA cu ASASINATUL readuce veche obsesie xenofobă a Securității și a Gărzii de Fier!

Tismăneanu ȘTERGE pe JOS cu Dragnea: MINCIUNA cu ASASINATUL readuce veche obsesie xenofobă a Securității și a Gărzii de Fier!

Politologul Vladimir Tismăneanu îl acuză în termeni duri pe șeful PSD-ist Liviu Dragnea, despre care spune că dezgroapă o veche obsesie a Securității și a Gărzii de Fier: permanenta conspirație...

Un cunoscut JURNALIST, consilier al lui DRAGNEA?

Un cunoscut JURNALIST, consilier al lui DRAGNEA?

Jurnalistul de la Cațavencu, Doru Bușcu neagă informațiile apărute în presă cum că ar fi consilier neoficial al liderului PSD, Liviu Dragnea. Membrul fondator al Academiei Cațavencu, jurnalistul Doru Bușcu,...

LIVIU DRAGNEA anunță când va fi ADOPTATĂ LEGEA PENSIILOR

LIVIU DRAGNEA anunță când va fi ADOPTATĂ LEGEA PENSIILOR

Liviu Dragnea a anunțat când va fi adoptată noua lege a pensiilor. Potrivit liderului PSD susține că actul legislatuv va fi adoptat în sesiunea parlamentară din această toamnă. Liviu Dragnea...

LIVIU DRAGNEA, declarații despre NUNTA FIULUI său

LIVIU DRAGNEA, declarații despre NUNTA FIULUI său

Liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat că nici nu se pune problema să amâne nunta fiului său, în ciuda protestului anunțat pe rețelele de socializare și care ar putea avea...

Care este SOARTA GUVERNULUI condus de Viorica Dăncilă. „Este o PROSTIE”

Care este SOARTA GUVERNULUI condus de Viorica Dăncilă. „Este o PROSTIE”

Președintele PSD, Liviu Dragnea a făcut, în această seară, declarații incendiare în legătură cu evnnimentele care au avut loc în ultima perioadă și a vorbit despre implicarea Statului Paralel. Președintele...

Liderul PSD face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE. „Se dorește să fiu OMORÂT”

Liviu Dragnea, ATAC fără PRECEDENT la adresa lui IOHANNIS.  „Iohannis vrea să își ELIMINE POTENȚIALII CANDIDAȚI”

Liviu Dragnea, ATAC fără PRECEDENT la adresa lui IOHANNIS. „Iohannis vrea să își ELIMINE POTENȚIALII CANDIDAȚI”

În această seară, în cadrul emisiunii 100 de minute difuzată de dătre Antena 3, șeful PSD și al Camerei Deputaților a făcut o serie de declarații cu privire la o...

Răspunsul SRI pentru Viorica Dăncilă în cazul de ÎNALTĂ TRĂDARE. Ce transmite SERVICIUL SECRET la solicitarea DIICOT

Răspunsul SRI pentru Viorica Dăncilă în cazul de ÎNALTĂ TRĂDARE. Ce transmite SERVICIUL SECRET la solicitarea DIICOT

SRI a transmis DIICOT că, în dosarul de înaltă trădare al premierului Viorica Dăncilă, nu a fost un incident de securitate și nici nu au fost divulgate secrete care să...

ȘTIRE-BOMBĂ! ȘEFUL Camerei Deputaților primește AMENINȚĂRI cu MOARTEA. Un NUME GREU din PSD a făcut dezvăluiri INCREDIBILE. „TREBUIE să îl OMORÂM”

ȘTIRE-BOMBĂ! ȘEFUL Camerei Deputaților primește AMENINȚĂRI cu MOARTEA. Un NUME GREU din PSD a făcut dezvăluiri INCREDIBILE. „TREBUIE să îl OMORÂM”

Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, primește amenințări cu moartea și sunt vizați chiar și membri ai familiei sale. Într-un inerviu acordat pentru DCNews, Dariu Vâlcov a declarat...

Criza din PSD dezbătută în ședință de urgență. Andronescu față în față cu Dragnea

Criza din PSD dezbătută în ședință de urgență. Andronescu față în față cu Dragnea

Pe condul crizei care macină partidul în ultima perioadă, criză accentuată și de senatoarea Ecaterina Andronescu, PSD a convocat de urgență Comitetul Executiv. În perioada 31 august - 2 septembrie...

Vâlcov, ATACAT DUR după declarațiile INCENDIARE. „Să își facă un CONTROL PSIHIATRIC. KGB-ul este OBSESIA lui Florian Coldea”

Vâlcov, ATACAT DUR după declarațiile INCENDIARE. „Să își facă un CONTROL PSIHIATRIC. KGB-ul este OBSESIA lui Florian Coldea”

Declarațiile incendiare făcute de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, nu au rămas fără ecou. Cozmin Gusă, unul dintre personajele implicate în evenimentele explozve lansate de Vâlcov, a avut o...

Sondajul lui Radu Tudor: Tăriceanu îl depășește pe Dragnea

Sondajul lui Radu Tudor: Tăriceanu îl depășește pe Dragnea

Jurnalistul Antena 3, Radu Tudor, a lansat, pe pagina personală de Facebook, un sondaj pentru a vedea părerea oamenilor cu privire la prezidențiabilul preferat din partea coaliției PSD-ALDE. Călin Popescu...

TAINA Ecaterinei Andronescu a fost DEZVĂLUITĂ. Tabăra lui Dragnea a livrat-o publicității. ALERTĂ

TAINA Ecaterinei Andronescu a fost DEZVĂLUITĂ. Tabăra lui Dragnea a livrat-o publicității. ALERTĂ

După ce a fost atacată de senatorul PSD, Elena Craioveanu referitor la faptul că postează poze modificate, pentru a avea o imagine mai bună, Ecaterina Andronescu îi răspunde acesteia. Ecaterina...

Luptă mare pentru scaunul Vioricăi Dăncilă! Cine sunt candidații care se luptă pentru el! Decizia lui Dragnea și planurile de toamnă. Editorial de Anca Andrei

Luptă mare pentru scaunul Vioricăi Dăncilă! Cine sunt candidații care se luptă pentru el! Decizia lui Dragnea și planurile de toamnă. Editorial de Anca Andrei

Doi ani de guvernare PSD-ALDE, doi premieri demiși și un al treilea pe făraș. Cele 6 luni de miere s-au scurs pentru Viorica Dăncilă, iar aceasta a început să dea...