Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

ANUNȚ IMPORTANT de la Dragnea! O ordonanță CAPITALĂ va fi adoptată în ședința de Guvern

ANUNȚ IMPORTANT de la Dragnea! O ordonanță CAPITALĂ va fi adoptată în ședința de Guvern

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri seară că OUG pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții urmează să fie adoptată în ședința de Guvern de săptămâna următoare. „OUG pentru Fondul...

Deputatul USR, Stelian Ion: “Tudorel Toader ar fi în stare să dea o amnistie și grațiere dacă Tăriceanu i-ar da undă verde”

Deputatul USR, Stelian Ion: “Tudorel Toader ar fi în stare să dea o amnistie și grațiere dacă Tăriceanu i-ar da undă verde”

Parlamentarul USR, Stelian Ion, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, consideră că ministrul Justiției, Tudorel Toader. a mințit intenționat atunci când a informat că cel care a semnat ordonanța...

SCRISOARE deschisă pentru INSTITUȚIILE STATULUI. Ce li se cere lui DRAGNEA, IOHANNIS, TOADER și LAZĂR

SCRISOARE deschisă pentru INSTITUȚIILE STATULUI. Ce li se cere lui DRAGNEA, IOHANNIS, TOADER și LAZĂR

O scrisoare deschisă a fost trimisă miniștrilor de Externe și Justiție, Premierul României, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, ÎCCJ, Procurorului General, CSM și Președintelui Klaus Iohannis, în care se cere...

RĂZBOI URIAȘ în PSD. Adrian Țuțuianu contra Liviu Dragnea. ATAC DECISIV în CEx

RĂZBOI URIAȘ în PSD. Adrian Țuțuianu contra Liviu Dragnea. ATAC DECISIV în CEx

Ședința Comitetului Executiv al PSD ce va avea loc în curând se anunță ca fiind foarte tensionată. Înregistrările audio în care Adrian Țuțuianu a criticat mai mulți oameni grei din...

RĂZBOI la vârful PSD. Se cer DEMISII și EXCLUDERI din PARTID în favoarea lui DRAGNEA

RĂZBOI la vârful PSD. Se cer DEMISII și EXCLUDERI din PARTID în favoarea lui DRAGNEA

În contextul următorului CExN al PSD, mai mulți lideri ai organizațiilor județene cer excluderea din partid a vicepreședintelui Adrian Țuțuianu, declară vicepreședintele Gabriel Zetea. „După ultima ședință a Comitetului Executiv...

TENSIUNE în COALIȚIE. PSD și ALDE, în ȘEDINȚĂ la cererea lui TĂRICEANU

TENSIUNE în COALIȚIE. PSD și ALDE, în ȘEDINȚĂ la cererea lui TĂRICEANU

Liderii Coaliției PSD-ALDE se vor întâlni vineri pentru a discuta rectificarea bugetară pe acest an și bugetul pe 2019. Ședința vine în urma cererii lui Călin Popescu Tăriceanu către ministrul...

Remanierea este TOT MAI APROAPE! DECIZIE NEAȘEPTATĂ a lui Dragnea. Până la sfârșitul săptămânii se va AFLA TOTUL

Remanierea este TOT MAI APROAPE! DECIZIE NEAȘEPTATĂ a lui Dragnea. Până la sfârșitul săptămânii se va AFLA TOTUL

Șeful PSD, Liviu Dragnea intenționează să organizeze două ședințe ale Comitetului Executiv Național, una în care să se discute remanierea guvernamentală, iar cealaltă să fie pe teme politice. Informația a...

Gigi Becali are AMBIȚII MARI: „Intru în politică și pun eu ministrul Apărării”. Când anunță finanțatorul FCSB revenire în Ghencea

Gigi Becali are AMBIȚII MARI: „Intru în politică și pun eu ministrul Apărării”. Când anunță finanțatorul FCSB revenire în Ghencea

Gigi Becali a vorbit despre conflictul pe care îl are cu CSA Steaua și a anunțat că în următorii ani va reveni cu FCSB în Ghencea. Gigi Becali a declarat...

Dragnea și Tăriceanu pun ȚARA la CALE. ȘEDINȚĂ cu MIZĂ URIAȘĂ

Dragnea și Tăriceanu pun ȚARA la CALE. ȘEDINȚĂ cu MIZĂ URIAȘĂ

Mâine, liderii coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, vor avea o ședință unde va discuta despre execuţia bugetară şi proiectul bugetului de stat, anunță Antena3. Astăzi, ministrul Finanțelor Eugen...

Tudorel Toader rămâne, deocamdată, în grațiile lui Dragnea

Tudorel Toader rămâne, deocamdată, în grațiile lui Dragnea

Camera Deputaților a respins, ieri, moțiunea simplă „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, împotriva lui Tudorel Toader. Moțiunea a fost inițiată de PNL și USR, dar aceștia contau...

Trezorierul Drăghici a „muls” partidul! Omul lui Dragnea și-a cumpărat bolizi de lux din banii PSD. Culisele unei averi faraonice

Trezorierul Drăghici a „muls” partidul! Omul lui Dragnea și-a cumpărat bolizi de lux din banii PSD. Culisele unei averi faraonice

Dezvăluirile presei centrale privind averea faraonică, bolizii de lux și ingineriile cu bani publici ale trezorierului PSD – l-am numit pe controversatul deputat Mircea Drăghici, unul dintre principalii oameni de...

Noi INFORMAȚII despre proiectul lui DRAGNEA. TĂRICEANU: „Învăț câte ceva, chiar dacă am o anumită experiență”

Noi INFORMAȚII despre proiectul lui DRAGNEA. TĂRICEANU: „Învăț câte ceva, chiar dacă am o anumită experiență”

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la o zi după întâlnirea cu delegația din Polonia privind Fondul Suveran, că a fost o discuție benefică și a avut ceva de învățat. „În...

Lui LIVIU DRAGNEA i-a trecut GLONȚUL pe la ureche!

Lui LIVIU DRAGNEA i-a trecut GLONȚUL pe la ureche!

Liviu Dragnea a mai trecxut de un hop. Până la următorul. Votul de astăzi de la moţiunea împotriva ministrului Tudorel Toader a spulberat şi ultima speranţă a celor care se...

Și-a IEȘIT din FIRE! DRAGNEA dă de PEREȚI cu DEPUTAȚII PSD și ÎNJURĂ în fața reporterilor

Și-a IEȘIT din FIRE! DRAGNEA dă de PEREȚI cu DEPUTAȚII PSD și ÎNJURĂ în fața reporterilor

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o ieșire nervoasă în fața reporterilor prezenți în Parlament dar și în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Potrivit surselor, deputatul PSD Marcel Ciolacu...

TENSIUNE în COALIȚIA PSD-ALDE! TĂRICEANU îl cheamă la RAPORT pe DRAGNEA.

TENSIUNE în COALIȚIA PSD-ALDE! TĂRICEANU îl cheamă la RAPORT pe DRAGNEA.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, miercuri, că iși dorește o întâlnire cu președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, după ce liderul PSD a declarat...

DRAGNEA ARUNCĂ BOMBA. Ce se va ÎNTÂMPLA cu TOADER. Breaking news

DRAGNEA ARUNCĂ BOMBA. Ce se va ÎNTÂMPLA cu TOADER. Breaking news

Miercuri, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că la această oră nu se pune problema remanierii ministrului Justiției, Tudorel Toader și că remanierea membrilor Guvernului nu are le legătură cu...

Dragnea a CEDAT. REACȚIE EXPLOZIVĂ „ Vorbiți cu haștagul, cu Iohannis, să mă ÎMPUȘTE”

Dragnea a CEDAT. REACȚIE EXPLOZIVĂ „ Vorbiți cu haștagul, cu Iohannis, să mă ÎMPUȘTE”

Astăzi, la Parlament, în urma votului pe moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut o serie de declarații explosive. Liderul PSD a vorbit răspicat despre faptul...

Se RUPE PSD? DRAGNEA a dat SEMNALUL în PARLAMENT

Se RUPE PSD? DRAGNEA a dat SEMNALUL în PARLAMENT

Camera Deputaților votează astăzi, în plen, moțiunea simplă intitulată „Ministrul Justiției, un ministru de nota 4”, prin care PNL și USR cer demisia lui Tudorel Toader. Votul are loc în...

Dragnea vrea să își ASIGURE SPATELE. LIDERUL PSD a SCHIMBAT STRATEGIA. PLANUL PERVERS pentru NIMICIREA PUCIȘTILOR

Dragnea vrea să își ASIGURE SPATELE. LIDERUL PSD a SCHIMBAT STRATEGIA. PLANUL PERVERS pentru NIMICIREA PUCIȘTILOR

Se pare că în PSD au loc negocieri de ultimă oră. Liviu Dragnea nu convoacă şedinţa CEX până nu se asigură că are votul liderilor din teritoriu. Pentru a fi...

Acuzații GRAVE la adresa lui DRAGNEA. „Un spirit BOLNAV, un MEDIOCRU lacom, OBSEDAT de BANI și PUTERE”

Acuzații GRAVE la adresa lui DRAGNEA. „Un spirit BOLNAV, un MEDIOCRU lacom, OBSEDAT de BANI și PUTERE”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul șef de la ANAF, Gelu Diaconu, scrie că Liviu Dragnea pune pe seama dușmanilor săi tragedia de la clubul Colectiv. Iată integral...