dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Kovesi: Procurorii au BĂGAT PANICĂ în clasa politică

Kovesi: Procurorii au BĂGAT PANICĂ în clasa politică

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Koveşi, a vorbit, în emisiunea "După 20 de ani", de la Pro TV, despre cele mai importante dosare de corupţie. Cele mai importante declaraţii: -...

Mâna dreaptă a lui Frunzăverde, șantaj electoral: „Vreau şi eu vreun semn de la tine de acolo.... că vine 2015, 2016, bugete”. Primar:  „Hai la vot, la vot, la vot, să le-o dăm la bot!”

Mâna dreaptă a lui Frunzăverde, șantaj electoral: „Vreau şi eu vreun semn de la tine de acolo.... că vine 2015, 2016, bugete”. Primar: „Hai la vot, la vot, la vot, să le-o dăm la bot!”

Sorin Frunzăverde va fi cercetat sub control judiciar pentru instigare la şantaj, pentru că l-a determinat pe vicepreşedintele CJ Caraş-Severin să îi ameninţe pe edilii care au plecat din PNL...

Iubirile ascunse ale politicienilor români

Iubirile ascunse ale politicienilor români

Furtunoasa poveste de iubire a primarului Iașiului, Gheorghe Nichita, nu este unică. Pe cât este de agitată viața publică, pe atât este de zbuciumată și viața personală a unor politicieni....

Ioan Oltean, baronul care umblă cu „broscoiul” în gât

Ioan Oltean, baronul care umblă cu „broscoiul” în gât

După ce a recunoscut că a fost nevoit să înghită „broscoiul PSD”, mai nou, deputatului ex- PDL îi stă în gât și PNL. El este bănuit de colegii liberali că...

Fiecare român cu durerea lui. Scrisoarea săptămânii. Unde dai și unde crapă!

Fiecare român cu durerea lui. Scrisoarea săptămânii. Unde dai și unde crapă!

La vârsta senectuții stai uneori și te întrebi : ai făcut ceva bun și productiv pentru poporul tău? Sunt convins că în cazul meu răspunsul este afirmativ. Lucram într-un sector...

Primarul Gheorghe Nichita va fi cercetat de DNA într-un NOU DOSAR

Primarul Gheorghe Nichita va fi cercetat de DNA într-un NOU DOSAR

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, va fi cercetat de DNA într-un nou dosar, după ce Tribunalului Iaşi a hotărât ca procurorii să înceapă urmărirea penală împotriva edilului pentru abuz în serviciu....

Sorin Frunzăverde, audiat la DNA

Sorin Frunzăverde, audiat la DNA

Sorin Frunzăverde s-a prezentat vineri la sediul DNA, pentru a fi audiat, informază B1 TV. Frunzăverde, care a venit la DNA însoţit de avocat, nu a făcut nico precizare în...

Nou dosar pentru Elena Udrea. DNA  pentru un credit de 3 milioane de euro

Nou dosar pentru Elena Udrea. DNA pentru un credit de 3 milioane de euro

Elena Udrea are un nou dosar întocmit de DNA în legătură cu un credit de 3 milioane de euro. Ştire în curs de actualizare

De unde spaima magistraților? | ANTI-OPINIE

De unde spaima magistraților? | ANTI-OPINIE

De unde? În primul rând de aici: în legislația în vigoare, o persoană dovedită victimă a unei erori judiciare are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, indiferent...

„Șăfu’” Frunzăverde, la DNA pentru campania lui Iohannis

„Șăfu’” Frunzăverde, la DNA pentru campania lui Iohannis

„Șăfu’” Frunzăverde, la DNA pentru campania lui Iohannis Președintele Consiliului județean Caraș Severin, Sorin Frunzăverde (PNL), este citat astăzi la ora 11.00 la DNA București. El va afla, oficial, motivul...

Tăriceanu vrea control mai strict pe servicii

Tăriceanu vrea control mai strict pe servicii

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat ieri, la întâlnirea cu CSM, că în cazul în care serviciile au depășit limitele rezonabile și necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor legale, „avem...

Harta jafului din pădurile românești

Harta jafului din pădurile românești

Aparent, statisticile ne sunt favorabile: potrivit Curții de Conturi, fondul forestier al României a crescut din 1990 până acum. O evaluare a unui ONG arată însă că, din 2009 în...

Finul preşedintelui suspendat al CJ Buzău şi-a recunoscut faptele în dosarul de luare de mită

Finul preşedintelui suspendat al CJ Buzău şi-a recunoscut faptele în dosarul de luare de mită

Florin Colgiu, finul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristinel Bîgiu, şi-a recunoscut faptele în dosarul de luare de mită în care este judecat împreună cu naşul său şi...

EXCLUSIV. DEZVĂLUIRI din dosarul DNA ACUZAȚII GRAVE: Firma austriacă susținută de consilierul prezidențial Dan Mihalache  a fost principalul beneficiar al MAFIEI PĂDURILOR de la Bistrița Năsăud

EXCLUSIV. DEZVĂLUIRI din dosarul DNA ACUZAȚII GRAVE: Firma austriacă susținută de consilierul prezidențial Dan Mihalache a fost principalul beneficiar al MAFIEI PĂDURILOR de la Bistrița Năsăud

„Evenimentul zilei” vă prezintă detalii uluitoare care reies din ancheta DNA la Direcția Silvică Bistrița-Năsăud. În timp ce oamenii legii fac percheziții la directorul Gheorghe Ivan și la sediul firmei...

EXCLUSIV. Perchezițiile DNA de la Bistrița-Năsăud. Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a fos FAVORIZATĂ de directorii Direcției Silvice

EXCLUSIV. Perchezițiile DNA de la Bistrița-Năsăud. Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a fos FAVORIZATĂ de directorii Direcției Silvice

Surse judiciare au precizat, pentru EVZ că perchezițiile au loc la sediul Direcției Silvice Bistrița Năsăud, în birourile directorului general Gheorghe Ivan, a directoarei economice Adriana Lombrea, a lui Vasile...

Percheziții DNA la Direcția Silvică Bistrița Năsăud

Percheziții DNA la Direcția Silvică Bistrița Năsăud

Verificările procurorilor DNA vizează o serie de defrișări ilegale. Perioada vizată de control este 2009-2014. Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie,...

De ce tace baronul Frunzăverde?

De ce tace baronul Frunzăverde?

Stăpânul absolult al judeţului Caraş-Severin, baronul PNL Sorin Frunzăverde, tace ca mistreţul în lanurile de cucuruz dintre livezile gugulanilor, după ce DNA l-a săltat pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghini....

Panica politicienilor penali naște aberații legislative. Fabula senatorului escroc

Panica politicienilor penali naște aberații legislative. Fabula senatorului escroc

O problemă serioasă o să apară în momentul în care un judecător o să motiveze lăsarea în libertate a unui presupus criminal sau a unui potențial violator deoarece nu are...

Culmea politicii: Șeful PSD Diaspora are interdicție să părăsească țara!

Culmea politicii: Șeful PSD Diaspora are interdicție să părăsească țara!

I se spune „Berlusconi de Pitești” și are dosar penal pentru că îi amenința pe afaceriștii din Argeș că trimite controale dacă nu semnează contracte favorabile. Deputatul Rădulescu a ajuns...

CSM: Antena3 a mințit și a terfelit imaginea procurorului Călin Nistor

CSM: Antena3 a mințit și a terfelit imaginea procurorului Călin Nistor

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis ca întemeiată cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de Călin Nistor, procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce jurnaliştii de la...