Pe de o parte, masacrul pagerelor a decimat rândurile Hezbollah din Liban; operațiunea culminând cu decapitarea mișcării teroriste și uciderea liderului său istoric Hasan Nasrallah.

O victorie de moral pentru Israel

O serie de succese au reconstruit parțial credibilitatea forțelor armate israeliene și a serviciilor secrete, a căror lipsă de pregătire în acea zi teribilă de 7 octombrie 2023 a șocat și traumatizat țara.

Pe de altă parte Benjamin Netanyahu, în discursul său la adunarea generală a ONU, a părut mai izolat ca niciodată, zdrobit de o vastă condamnare a adversarilor săi istorici.

Reacția instinctivă, în fața ultimelor știri din Liban, este de a ne teme de o nouă escaladare care ar duce spre un război total în Orientul Mijlociu. Foarte probabil cu implicarea Iranului și, în acest caz cu intervenția directă a Statelor Unite.

Greșeala de calcul a teroriștilor Hezbollah

Cu toate acestea, mulți actori din acest conflict continuă să-și urmeze propria rațiune, să-și asume riscuri calculate, tragând concluzii din evoluțiile de pe teren.

În Iran și printre ceea ce a rămas din grupurile conducătoare ale grupărilor teroriste Hezbollah și Hamas, este timpul unor bilanţuri severe. După masacrul din 7 octombrie 2023 cineva a crezut că ar putea duce un război de intensitate scăzută, folosind Israelul fără să plătească prețuri excesive.

Este cazul lansărilor de rachete din Liban spre Israel, care au urmat măcelului Hamas, exact pe 8 octombrie, ca gest de solidaritate al Hezbollah, cu sprijinul Iranului,  față de aliații săi.

Numai că după un an de evacuare forțată a șaizeci de mii de israelieni (unii dintre ei fiind de etnie arabă) din zonele din jurul Libanului, strategia s-a întors împotriva teroriștilor Hezbollah.

Israelul și-a revenit din șocul masacrului din 7 octombrie 2023

La începutul lunii septembrie, Netanyahu era acuzat în propria țară că a abandonat ostaticii în mâinile Hamas şi o sută de mii de manifestanți au ieșit în stradă împotriva lui.

Succesiunea succeselor Mossad-ului și cele ale armatei israeliană a schimbat situația; restabilirea securității pentru cei care locuiesc în apropierea graniței cu Liban este un obiectiv comun.

Vizibila izolare internațională a Israelului nu trebuie să ne facă să subestimăm ceea ce este „invizibil” sau aproape: nebeligeranța multor state arabe și islamice din regiune este de fapt un fel de aprobare a politicii duse de Tel Aviv.

Oricât de puternică este indignarea opiniei publice arabe față de tragedia umanitară din Gaza și de „cozile” acesteia din Cisiordania și Liban, oroarea față de acțiunile armatei israeliene nu se traduce în alegeri perturbatoare din partea conducerii arabe.

Țările arabe și islamice nu au prea multe motive să ajute Hezbollah

Dimpotrivă. Acordurile Abraham semnate în 2020, care au dus la recunoașterea statului Israel de către Emirate, Bahrain, Maroc și Sudan, sunt încă în vigoare. Niciunul dintre semnatari nu a amenințat că le va revoca. Alianța Israelului cu Egiptul și Iordania rezistă și ea la această încercare.

În aprilie, când Iranul a lansat trei sute de rachete și drone asupra Israelului, Iordania și Arabia Saudită au participat și ele la scutul de protecție care a zădărnicit ofensiva. Iar la Riad, prințul Mohammed bin Salman nu abandonează obiectivul pe termen lung al dezghețului cu Israelul.

Adevărul este că în ciuda criticilor dure ale lui Netanyahu (și în subordine și ale Administrației Biden), multe guverne arabe continuă să creadă că adevăratul pericol în Orientul Mijlociu este Iranul. Afacerea Hezbollah trebuie citită în acest context.

Implicarea în războaiele infra-arabe au dăunat Hezbollah

Această miliție câștigase glorie în cele două războaie libaneze din 1982 și 2006 când, ţinând piept israelienilor, apăruse ca un bastion al cauzei palestiniene. Dar asta e deja istorie.

Ulterior, Hezbollah a fost implicată în diverse „războaie infra-arabe”, cum ar fi de exemplu în Siria. Devenise o aripă înarmată a ayatollahilor iranieni, în numele cărora a semănat teroare și a lansat lovituri împotriva țărilor arabe sunite.

Acest lucru explică de ce în timp ce îl condamnă cu voce tare pe Netanyahu, mai multe guverne arabe sunite moderate și conservatoare speră de fapt că Israelul va face „munca murdară” de a slăbi Hezbollahul în numele lor.

Iran, marele dușman și pentru alte state, nu doar pentru Israel

Limitele strategiei lui Netanyahu rămân serioase, așa cum demonstrează divergența constantă dintre premierul israelian și ministrul  apărării, Yoav Gallant. Acesta din urmă, interpretând o viziune larg răspândită în lumea forțelor armate și a serviciilor de informații, îl acuză pe Netanyahu că nu are o soluție politică pentru Gaza: adică un guvern local legitimat de populație care să asigure ordinea, să gestioneze ajutorul umanitar şi să proiectează reconstrucția Fâşiei.

Refuzul prim-ministrului de a implica Autoritatea Palestiniană este unul dintre motivele care împiedică participarea țărilor arabe pe calea armistițiului și pacificării.

Faptul că toți actorii implicați, chiar și ayatollahii de la Teheran, așteaptă rezultatul alegerilor americane nu ajută la deblocarea situaţiei. Adunarea ONU a fost marcată de această situație paradoxală.

Lumea pare să fie în standby, chiar și cei mai feroci antagoniști ai Americii (China, Rusia, Iran) își țin cărțile acoperite, evaluând ce să facă în funcție de cine va fi la Casa Albă.

Văzută prin prisma istoriei Națiunilor Unite, lumea de astăzi este una multipolară în care America contează din ce în ce mai puțin, însă contează întotdeauna prea mult pentru ca alții să acționeze fără să o ia în considerare. Pentru că nimeni altcineva nu poate juca un rol stabilizator în cele două conflicte deschise din Ucraina și Orientul Mijlociu.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / corriere.it