dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Relu Fenechiu rămâne fără vile, terenuri și un BMW X6

Relu Fenechiu rămâne fără vile, terenuri și un BMW X6

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a pus sechestru pe mai multe bunuri aparţinând lui Relu Fenechiu care a recunoscut că a luat mită 900.000 de euro în dosarul "Transformatorul". Terenuri, construcţii...

Un an de la moartea polițistului Bogdan Gigină. O familie îngenuncheată de durere, o tânără ce a schimbat rochia de mireasă pe hainele de doliu și multe întrebări fără răspuns încă

Un an de la moartea polițistului Bogdan Gigină. O familie îngenuncheată de durere, o tânără ce a schimbat rochia de mireasă pe hainele de doliu și multe întrebări fără răspuns încă

Astăzi se împlinește un an de la tragedia în care polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața. Un an de când mii de români au ieșit în stradă să ceară dreptate,...

Greii din partide părăsesc scena politică

Greii din partide părăsesc scena politică

Românii vor avea plăcuta sau neplăcuta surpriză ca în noul Parlament, ce va fi ales în decembrie, să nu mai fie figuri cu care s-au obișnuit de ani de zile....

Iohannis, despre arestările din Parlament: „Așteptăm, urmărim”

Iohannis, despre arestările din Parlament: „Așteptăm, urmărim”

Președintele Klaus Iohannis a susținut, ieri, o conferință de presă, înaintea plecării la Bruxelles. Șefului statului i s-au cerut lămuriri în legătură cu afirmațiile sale legate de eventualele cereri DNA...

Tăriceanu a lansat un DUBLU ATAC la Klaus Iohannis şi Laura Codruţa-Kovesi: „Preşedintele îl împinge pe Cioloş să fie LIDERUL PNL / DNA a ajuns INSTRUMENT POLITIC”

Tăriceanu a lansat un DUBLU ATAC la Klaus Iohannis şi Laura Codruţa-Kovesi: „Preşedintele îl împinge pe Cioloş să fie LIDERUL PNL / DNA a ajuns INSTRUMENT POLITIC”

Tăriceanu a lansat un dublu atac la Klaus Iohannis şi Laura Codruţa-Kovesi. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost invitat miercuri seara în platoul România TV, şi a folosit această...

DNA ar putea investiga un şantaj la Victor Ponta: Explicaţia unui jurist despre stenogramele PRU

DNA ar putea investiga un şantaj la Victor Ponta: Explicaţia unui jurist despre stenogramele PRU

Avocatul Daniel Fenechiu spune că stenogramele PRU, în care se vorbeşte despre faptul că fostul premier Victor este folosit apăsând "nişte butoane" şi că cineva are "două nasoale" împotriva acestuia,...

Tăriceanu REACȚIONEAZĂ după ce Klaus Iohannis l-a făcut "INDIVID". Ce i-a transmis președintele Senatului șefului statului

Tăriceanu REACȚIONEAZĂ după ce Klaus Iohannis l-a făcut "INDIVID". Ce i-a transmis președintele Senatului șefului statului

După ce, ieri, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre Călin Popescu Tăriceanu ca fiind un "individ" care vrea "să scape de justiţie", astăzi președintele Senatului îi transmite șefului statului că...

Alina Gorghiu spune că a semnat deși  nu a citit raportul Vlasov

Alina Gorghiu spune că a semnat deși nu a citit raportul Vlasov

Așa cum anunța EVZ, Alina Gorghiu a fost audiată, în calitate de martor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul lui Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de...

Culmea șpăgii la Timișoara. Cum a ajuns un polițist de la DIICOT să ia mită de la un coleg

Culmea șpăgii la Timișoara. Cum a ajuns un polițist de la DIICOT să ia mită de la un coleg

Polițistul Nicu Mihăițoaia era delegat de mai mulți ani să colaboreze cu procurorii DIICOT în anumite dosare, pentru că era serios și profesionist. Cel puțin așa îl caracterizează colegii, care...

Procurorul general, precizări despre ancheta care o vizează pe Laura Codruța Kovesi

Procurorul general, precizări despre ancheta care o vizează pe Laura Codruța Kovesi

Șefa DNA, Laura Codruța Keovesi, ar putea fi cercetată pentru instigare la fals intelectual a declarat, ieri, pro curorul general, Augustin Lazăr.  Întrebat de jurnaliști, acesta a făcut câteva clarificări...

Bogdan Olteanu, judecat pentru o mită de un milion de euro

Bogdan Olteanu, judecat pentru o mită de un milion de euro

Mâna dreaptă a lui Mugur Isărescu, Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un...

Conflict pe față între primii doi oameni în stat. Iohannis contra Tăriceanu

Conflict pe față între primii doi oameni în stat. Iohannis contra Tăriceanu

În răfuiala sa cu președintele Senatului, șeful statului a dezvăluit că DNA urmează să mai trimită cereri de urmărire penală la Parlament. În replică, Tăriceanu îi cere să dea și...

Traian BĂSESCU, despre cum i-a remarcat pe Dacian CIOLOȘ și pe Florian COLDEA

Traian BĂSESCU, despre cum i-a remarcat pe Dacian CIOLOȘ și pe Florian COLDEA

Printre comentariile pe marginea paltformei lansate de premierul Dacian Cioloș, pe care Traian Băsescu o definește ca fiind ceva foarte ridicol pentru un viitor premier, judecând după proiectele propuse de...

Bogdan Olteanu, trimis în judecată de DNA

Bogdan Olteanu, trimis în judecată de DNA

Fostul viceguvernator al Băncii Naționale a României, Bogdan Olteanu, a fost trimis în judecată de DNA. Acesta este acuzat de fapte de corupție. Revenim cu detalii.

Laura Codruța Kovesi la un pas de a fi acuzată de instigare la fals intelectual

Laura Codruța Kovesi la un pas de a fi acuzată de instigare la fals intelectual

Procurorul General, Augustin Lazăr, a făcut, la sediul CSM, câteva clarificări despre ancheta autodenunțului deputatului Sebastian Ghiță. Lazăr a declarat că în acest dosar s-a început urmărirea penală, in rem,...

Ce spune PROCURORUL GENERAL despre apelul anti-DNA a lui Tăriceanu

Ce spune PROCURORUL GENERAL despre apelul anti-DNA a lui Tăriceanu

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a refuzat să facă vreo declaraţie pe marginea acuzaţiilor făcute de şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, împotriva DNA, deoarece acesta este membru CSM, instituție...

GEORGE IVĂNESCU, acţionar la Murfatlar, reţinut de DNA, alături de alte nouă persoane

GEORGE IVĂNESCU, acţionar la Murfatlar, reţinut de DNA, alături de alte nouă persoane

George Ivănescu, acţionar la Murfatlas, a fost reţinut de DNA într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600 milioane de lei Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reţinut...

Plenul Camerei dezbate și votează cererea DNA privind încuvințarea urmăriri penale a Elenei Udrea

Plenul Camerei dezbate și votează cererea DNA privind încuvințarea urmăriri penale a Elenei Udrea

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează marţi cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea. Comisia juridică a dat luni raport de aprobare acestei solicitări, cu 14 voturi...

Arhiepiscopul Tomisului a comis-o din nou. DNA: Inculpatul Teodosie Petrescu a luat mită și a păcălit APIA că produce vin de viță nobilă

Arhiepiscopul Tomisului a comis-o din nou. DNA: Inculpatul Teodosie Petrescu a luat mită și a păcălit APIA că produce vin de viță nobilă

După ce a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, înaltul ierarh își pierde astfel calitatea de ordonator de credite și rămâne fără drept de semnătură la fonduri...

Civila DIPI moare și lasă locul militarului UPI. Ofițerii serviciului secret al MAI ar putea fi supuși testului poligraf ca să rămână în noua structură

Civila DIPI moare și lasă locul militarului UPI. Ofițerii serviciului secret al MAI ar putea fi supuși testului poligraf ca să rămână în noua structură

În proiectul de OUG pentru reorganizarea serviciului, ministrul propune ca ofițerii să obțină un aviz care va însemna pentru unii și o evaluare de comportament simulat, refuzul supunerii la test...