dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Judecătoarea Dana Gîrbovan: ”Modul ofensiv în care DNA reacționează la critici demonstrează o autosuficientă periculoasă pentru un stat democratic”. EXCLUSIV. Puterea Cuvântului de Ioana Ilie.

Judecătoarea Dana Gîrbovan: ”Modul ofensiv în care DNA reacționează la critici demonstrează o autosuficientă periculoasă pentru un stat democratic”. EXCLUSIV. Puterea Cuvântului de Ioana Ilie.

Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) consideră că în Justiție există două feluri de corupție. Mult mai periculoasă decât mita, ”și mai puțin vizibilă”, este corupția...

Remus Truică, CONDIȚIONAT de procurorii DNA. “Mi s-a spus că trebuie să vorbesc despre Tăriceanu”

Remus Truică, CONDIȚIONAT de procurorii DNA. “Mi s-a spus că trebuie să vorbesc despre Tăriceanu”

Milionarul Remus Truică a declarat că a fost presat de către procurorii DNA să-l denunțe pe Călin Popescu Tăriceanu, președintele senatului. Truică le-a povestit chiar judecătorilor ce s-a întâmplat la...

Scenariu de groază pentru miniştri şi parlamentari

Scenariu de groază pentru miniştri şi parlamentari

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că DNA se pregăteşte să ancheteze miniştri şi parlamentari pentru măsuri precum creşterea salariului minim. „Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru România, în...

Procurorul general al României RECUNOAȘTE că a existat un protocol între SRI și DNA

Procurorul general al României RECUNOAȘTE că a existat un protocol între SRI și DNA

Procurorul general al României dezmințit varianta conform căreia ar exista vreo echipă mixtă formată din angajați ai Direcției Naționale Anticorupție și ai Serviciului Român de Informații, și a vorbit despre...

Un liberal acuză ABUZURI ale DNA. Ce SCRISOARE i-a trimis fostul preşedinte al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, preşedintelui Klaus Iohannis

Un liberal acuză ABUZURI ale DNA. Ce SCRISOARE i-a trimis fostul preşedinte al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, preşedintelui Klaus Iohannis

Aristotel Căncescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, i-a scris o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis în care îi cere ajutorul pentru abuzurile care se fac la DNA Braşov. Facem precizarea...

Scnadalul protocoloalelor SRI-DNA. „Cârtița” lui Dragnea din MAI a deconspirat-o pe Kovesi

Scnadalul protocoloalelor SRI-DNA. „Cârtița” lui Dragnea din MAI a deconspirat-o pe Kovesi

Existența protocoalelor dintre Serviciul Român de Informații (SRI) și mai multe instituții ale statului a fost confi rmată de serviciul secret care, însă, precizează că nu are o astfel de...

Procurorul DNA, Mircea Negulescu, o zdreanță dâmbovițeană, cu petice din Dostoievski | ANTI-OPINIE

Procurorul DNA, Mircea Negulescu, o zdreanță dâmbovițeană, cu petice din Dostoievski | ANTI-OPINIE

Așa cum ziarul nostru a consemnat „pas cu pas”, vorba cetățeanului împăiat în vitrina Muzeului Cotroceni, dezvăluirile despre procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Prahova, pun în evidență un adevăr...

Președintele a venit la bilanțul DNA însoțit de un lunetist

Președintele a venit la bilanțul DNA însoțit de un lunetist

Raportul de activitate al DNA a fost prezentat, ieri, și părea că va fi unul tipic, dar nu a fost așa: în locul laudelor care însoțesc de obicei astfel de...

Ședința de bilanț a DNA- un Congres PCR cu o Codruța Kovesi pe post de Tovarășul și Tovarășa la un loc | ROMANIA LUI CRISTOIU

Ședința de bilanț a DNA- un Congres PCR cu o Codruța Kovesi pe post de Tovarășul și Tovarășa la un loc | ROMANIA LUI CRISTOIU

Joi, 23 februarie 2017, a avut loc la Bucureşti ședința de Bilanţ a DNA pe anul 2016. De precizat chiar de la început că, potrivit bunului simț, cel care guvernează...

REACȚIA SRI, în scandalul PROTOCOALELOR: „Avem MULTE PROTOCOALE, dar NU CU DNA”

REACȚIA SRI, în scandalul PROTOCOALELOR: „Avem MULTE PROTOCOALE, dar NU CU DNA”

Serviciul Român de Informații (SRI) a reacționat ca urmare a scandalului iscat de presupusele protocoale existente între serviciul secret și Direcția Națională Anticorupție (DNA). Responsabilii SRI susțin că au încheiate...

Dezvăluiri din CULISELE binomului SRI-DNA. "Ofiţerii veneau de mînă cu protejaţii lor"

Dezvăluiri din CULISELE binomului SRI-DNA. "Ofiţerii veneau de mînă cu protejaţii lor"

Din ce în ce mai multe informaţii din cadrul binomului SRI-DNA încep să iasă la suprafaţă, iar modul în care subalternii Laurei Codruţa Kovesi, dar şi ofiţerii SRI au gestionat...

Dezvăluire: Dragnea şi şeful SRI au discutat despre DNA

Dezvăluire: Dragnea şi şeful SRI au discutat despre DNA

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a purtat o discuţie, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu directorul SRI, Eduard Hellvig, pe tema protocolului SRI-DNA şi i-a cerut acestuia să denunţe...

SRI reacționează la documentul care dezvăluie un Protocol de colaborarea cu Parchetul.

SRI reacționează la documentul care dezvăluie un Protocol de colaborarea cu Parchetul.

Există un protocol de colaborare SRI-PICCJ-DNA? Unele surse susțin că da, altele că nu. Ca urmare a publicării unui document de către www.luju.ro, Ovidiu Marincea, consilierul directorului SRI Eduard Hellvig...

Klaus Iohannis participă la bilanţul DNA pe 2016. Nume grele din Justiției vor fi prezente la Sala de Marmură a Cercului Militar Național

Klaus Iohannis participă la bilanţul DNA pe 2016. Nume grele din Justiției vor fi prezente la Sala de Marmură a Cercului Militar Național

Raportul anual de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2016 va fi prezentat, miercuri, de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Şedinţa este programată să înceapă la ora 11.00,...

DOUĂ ȘTIRI FALSE despre Klaus IOHANNIS și Laura Codruța KOVESI. Președintele României nu este PENAL, iar șefa DNA nu a semnat un protocol cu SRI! POLITICĂ FĂRĂ DELICATEȚURI de Dan Andronic

DOUĂ ȘTIRI FALSE despre Klaus IOHANNIS și Laura Codruța KOVESI. Președintele României nu este PENAL, iar șefa DNA nu a semnat un protocol cu SRI! POLITICĂ FĂRĂ DELICATEȚURI de Dan Andronic

Klaus Iohannis și Laura Codruța Kovesi sunt legați. Din nou. Printr-un concurs de împrejurări, în cursul zilei de ieri, mințile românilor au fost sucite și răsucite cu două știri false!...

Cine este noul ministru al Justiţiei, promovat de liberali la CCR

Cine este noul ministru al Justiţiei, promovat de liberali la CCR

Ministrul propus de PSD la Justiţie, Tudorel Toader (56 de ani), în prezent rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a fost promovat în 2006, de către PNL, ca...

Mafia și corupția din Ploiești. Cum a ajuns DNA stăpână peste SRI

Mafia și corupția din Ploiești. Cum a ajuns DNA stăpână peste SRI

Denunțurile făcute de foști ofițeri ai serviciului secret, dezvăluite de Evenimentul zilei, scot la iveală un fapt șocant: procurorii anticorupție au intrat în posesia multora dintre faptele de natură penală...

Laura Codruța Kovesi a semnat protocol cu SRI, încălcând grav legea

Laura Codruța Kovesi a semnat protocol cu SRI, încălcând grav legea

Evenimentul zilei a dat peste cap planurile şefei DNA, Laura Codruța Kovesi, care încearcă să ascundă sub covor protocoalele încheiate între SRI şi DNA.  Astfel, EVZ a prezentat răspunsurile date...

SE ÎNTÂMPLĂ MÂINE. Klaus Iohannis participă la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

SE ÎNTÂMPLĂ MÂINE. Klaus Iohannis participă la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Evenimentul zilei vă prezintă principalele evenimente ale zilei de joi, 23 februarie 2017. Politică Preşedintele Klaus Iohannis participă joi, de la ora 11:00, la şedinţa de bilanţ privind activitatea Direcţiei...

Ponta, la Tribunalul Gorj! Este martor într-un dosar de mărturie mincinoasă

Ponta, la Tribunalul Gorj! Este martor într-un dosar de mărturie mincinoasă

Fostul premier a făcut o vizită în calitate de martor, miercuri, la Tribunalul Gorj, pentru a da declaraţii în procesul lui Dănuţ Filipescu, în baza căreia a fost achitat fostul...