Remus Truică, CONDIȚIONAT de procurorii DNA. “Mi s-a spus că trebuie să vorbesc despre Tăriceanu”

Remus Truică, CONDIȚIONAT de procurorii DNA. “Mi s-a spus că trebuie să vorbesc despre Tăriceanu”

Milionarul Remus Truică a declarat că a fost presat de către procurorii DNA să-l denunțe pe Călin Popescu Tăriceanu, președintele senatului.

Truică le-a povestit chiar judecătorilor ce s-a întâmplat la audierile de la DNA, susținând că procurorii i-au promis că totul va fi bine dacă despre Călin Popescu Tăriceanu.

 

"În niciun caz, nu avem ce să torn, e important de ştiut că acest dosar cu 23 de inculpaţi, dosarul "Prinţul Paul", a mai fost odată în analiza DNA şi s-a dat NUP. Ceea ce am poate ca frustrare în legătură cu acest dosar se referă la modalitatea în care a fost instrumentat. Mi-au fost puse foarte puţine intrebări şi se refereau la finanţările de campanie şi Tăriceanu. Mi s-a spus clar că pot fi unul dintre cei mai buni prieteni ai justiţiei şi că trebuie să vorbesc despre Tăriceanu, finanţări de campanii... Eu nu am dorinţa de a intra în foarte multe detalii, adevărul este că mi s-a sugerat, poate chiar promis îmbunătăţirea situaţiei mele în măsura în care voi colabora în acest sens”, a declarant Truică.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

“În acea perioadă la care se face referire că am avut foarte mulţi invitaţi. La un moment dat a fost şi Tăriceanu cu soţia dânsului, pentru scurtă vreme. Anchetatorii aveau această informaţie, eu chiar nu-mi aduceam aminte de această vizită. Bucătăreasa şi paznicul au fost chemaţi la DNA Braşov, cu întrebări care frizează ridicolul", a povestit Remus Truică, la România TV.