dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

România, între necesitatea corecției prin justiție și abuzuri înfi orătoare ale unor reprezentanți ai Justiției

România, între necesitatea corecției prin justiție și abuzuri înfi orătoare ale unor reprezentanți ai Justiției

Au făcut DNA și SRI bartere cu destine în ultimii ani în România? Și-au eliminat reciproc adversarii din „campul tactic”? Dar cine le erau adversarii? Erau adversarii statului de drept...

Judecătorul Toni Greblă acuză DNA! Procurorii i-au făcut dosar penal pentru că nu a votat la CCR legile „Big Brother”

Judecătorul Toni Greblă acuză DNA! Procurorii i-au făcut dosar penal pentru că nu a votat la CCR legile „Big Brother”

Fostul judecător al Curţii Constituţionale a fost filmat de DNA şi în baie, fără ca probele strânse timp de patru luni să fie folosite în dosar. El nu ştie ce...

Israelienii de la Black Cube nu au muncit în folosul comunității, pentru că nu a ajuns hârtia de la Tribunal

Israelienii de la Black Cube nu au muncit în folosul comunității, pentru că nu a ajuns hârtia de la Tribunal

Ron Weiner si David Geclowicz nu pot executa pedeapsa de 60 de zile de muncă în folosul comunității, pentru că la organele specializate din primării nu a ajuns extrasul din...

Procurorii cer arestarea lui Sebastian Ghiță pentru că ar fi strâns bani pentru Victor Ponta

Procurorii cer arestarea lui Sebastian Ghiță pentru că ar fi strâns bani pentru Victor Ponta

Procurorii DNA Ploiești au făcut, ieri, o declarație surprinzătoare în dosarul în care este cercetat fostul deputat Sebastian Ghiță.  Magistrații au spus, în fața instanței, că Sebastian Ghiţă a părăsit...

Prin DNA, SRI e mult mai puternic decît fosta Securitate! | ROMANIA LUI CRISTOIU

Prin DNA, SRI e mult mai puternic decît fosta Securitate! | ROMANIA LUI CRISTOIU

Procesul de revenire a României la domnia legii prin răsturnarea dictaturii mascate a Sistemului a intrat într-o fază dramatică. Binomul SRI-DNA – coloana vertebrală a Sistemului – a meșterit duminică...

DECLARAŢIA ZILEI Toni Greblă, fost judecător CCR, ACUZĂ procurorii DNA: „Am fost MONITORIZAT în cel mai BARBAR mod cu putinţă!”

DECLARAŢIA ZILEI Toni Greblă, fost judecător CCR, ACUZĂ procurorii DNA: „Am fost MONITORIZAT în cel mai BARBAR mod cu putinţă!”

Fostul judecător CCR Toni Greblă a susţinut, luni, că procurorii DNA l-au „monitorizat în cel mai barbar mod cu putinţă”. ”Cea mai gravă formă de intruziune în viaţa privată a...

PROBLEME SERIOASE pentru Arhiepiscopul Teodosie. Ce au RECUNOSCUT în fața procurorilor doi dintre preoții cercetați în scandalul fondurilor europene

PROBLEME SERIOASE pentru Arhiepiscopul Teodosie. Ce au RECUNOSCUT în fața procurorilor doi dintre preoții cercetați în scandalul fondurilor europene

Doi dintre preoții cercetați alături de IPS Teodosie în cazul obținerii ilegale a 300.000 de euro din fonduri europene au recunoscut în fața procurorilor că podgoria de la Nazarcea nu...

Eugen Nicolăescu: "Sebastian Ghiţă minţea probabil în stânga şi în dreapta"

Eugen Nicolăescu: "Sebastian Ghiţă minţea probabil în stânga şi în dreapta"

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, a reacţionat la informaţiile potrivit cărora numele său ar apărea în cel mai nou dosar de la DNA al lui Sebastian Ghiţă....

REACŢIA unui FOST MINISTRU, întrebat dacă Sebastian Ghiţă a INTERVENIT la el

REACŢIA unui FOST MINISTRU, întrebat dacă Sebastian Ghiţă a INTERVENIT la el

Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a susţinut luni că fostul deputat Sebastian Ghiţă nu a intervenit la el, pe vremea când era ministru. "La mine nu. Am văzut şi...

Acuzațiile grave ale lui Adrian Radu, fost ofițer al Serviciului Român de Informații! „Un șef din SRI a furnizat nevestei secrete de stat!” Dosarul a fost clasat de DNA

Acuzațiile grave ale lui Adrian Radu, fost ofițer al Serviciului Român de Informații! „Un șef din SRI a furnizat nevestei secrete de stat!” Dosarul a fost clasat de DNA

Noi documente furnizate de foşti ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii (SRI) arată cum procurorii DNA au clasat un dosar în care şeful unei direcţii judeţene al serviciului secret este...

Procurorul Emilian Eva a reclamat legea Anticorupție la CCR

Procurorul Emilian Eva a reclamat legea Anticorupție la CCR

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va lua, astăzi, din nou în discuție, cererea de respingere a controlului judiciar, prelungit pentru a treia oară, în dosarul în care fostul...

Liviu Mihaiu, fondator al revistei Academia Cațavencu, Radio Guerrilla şi organizația ecologistă Salvați Delta Dunării: „Și în cea mai nouă formațiune politică am dibuit agenți în preajma liderului ei” | Puterea cuvântului

Cațavencu a devenit țintă a Sistemului, „am fost infiltrați, ascultați, ni s-au dat spargeri în redacție, ni s-au scos și editat stenograme cu aspect defăimător”, povestește Liviu Mihaiu despre începutul...

Judecătoarea Camelia Bogdan, audiată ca parte vătămată la DNA

Judecătoarea Camelia Bogdan, audiată ca parte vătămată la DNA

Judecătoarea Camelia Bogdan, a dat, săptămâna trecută, miercuri, o declarație completă în care s-a constituit parte vătămată de către membrii CSM, când s-a luat decizia excluderii sale din magistratură.  Contactată...

SPOVEDANIA lui Toni Greblă, fostul judecător CCR: "DNA a montat aparatură în BAIE"

SPOVEDANIA lui Toni Greblă, fostul judecător CCR: "DNA a montat aparatură în BAIE"

Toni Greblă, fostul judecător CCR care este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat conform rechizitoriului DNA, a oferit un interviu pentru Antena 3. Procurorii...

DNA, bagată în CORZI de președintele Senatului! "Kovesi ne MINTE! Vedem derapaje și abuzuri"

DNA, bagată în CORZI de președintele Senatului! "Kovesi ne MINTE! Vedem derapaje și abuzuri"

Lupta dintre clasa politică și DNA atinge noi culmi. Procurorii instituției și Laura Codruța Kovesi au fost criticați în dese rînduri de politicieni. Una dintre cele mai vehemente voci împotriva...

Băsescu, ACUZAŢIE EXPLOZIVĂ: „Kovesi DISTRUGE credibilitatea DNA, doar pentru a-şi atârna la cingătoare SCALPURI de POLITICIENI!”

Băsescu, ACUZAŢIE EXPLOZIVĂ: „Kovesi DISTRUGE credibilitatea DNA, doar pentru a-şi atârna la cingătoare SCALPURI de POLITICIENI!”

Fostul preşedinte al României – l-am numit pe Traian Băsescu – a susţinut, duminică, la România TV, că Laura Codruţa Kovesi distruge credibilitatea DNA, doar de dragul de a-şi atârna...

Binomul SRI-DNA a pus gînd rău CCR | ROMANIA LUI CRISTOIU

Binomul SRI-DNA a pus gînd rău CCR | ROMANIA LUI CRISTOIU

Am mai fost întrebat pe ce mă bazez susţinînd că există şi acţionează, cînd sună trîmbiţa la Cazarmă, Divizia Presă a Binomului SRI-DNA. (Continui să invoc Binomul, deoarece nu cred...

Traian Băsescu, DEZVĂLUIRE EXPLOZIVĂ: „Udrea i-a PRINS pe Coldea şi pe Maior cu o MINCIUNĂ pe care mi-o serviseră! De atunci, Udrea e transformată în ŢINTĂ UMANĂ!”

Traian Băsescu, DEZVĂLUIRE EXPLOZIVĂ: „Udrea i-a PRINS pe Coldea şi pe Maior cu o MINCIUNĂ pe care mi-o serviseră! De atunci, Udrea e transformată în ŢINTĂ UMANĂ!”

Elena Udrea i-a prins cu minciuna pe Florian Coldea şi pe George Maior, motiv pentru care Coldea şi Codruţa Kovesi au transformat-o pe Udrea într-o veritabilă ţintă umană, a susţinut...

Traian Băsescu, CULISELE UNEI ANIMOZITĂŢI INCENDIARE: „Elena Udrea şi Codruţa Kovesi NU S-AU ÎNGHIŢIT NICIODATĂ! DNA se RĂZBUNĂ pe Elena Udrea!”

Traian Băsescu, CULISELE UNEI ANIMOZITĂŢI INCENDIARE: „Elena Udrea şi Codruţa Kovesi NU S-AU ÎNGHIŢIT NICIODATĂ! DNA se RĂZBUNĂ pe Elena Udrea!”

Elena Udrea şi Laura Codruţa Kovesi „nu s-au înghiţit niciodată una pe cealaltă”, a explicat fostul preşedinte Traian Băsescu, duminică, la România TV. „Eu nu am văzut niciodată denunţul doamnei...

Judecătorea Camelia Bogdan audiată de DNA ca parte vătămată

Judecătorea Camelia Bogdan audiată de DNA ca parte vătămată

Judecătorarea Camelia Bogdan, a dat, săptămâna trecută, miercuri, o declarație completă în care s-a constituit parte vătămată de către membrii CSM, când s-a luat decizia excluderii sale din magistratură. Contactată...