dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Tăriceanu intervine în scandalul momentului: „Se încearcă o lovitură de stat și dărâmarea Guvernului”

Tăriceanu intervine în scandalul momentului: „Se încearcă o lovitură de stat și dărâmarea Guvernului”

Călin Popescu Tăriceanu a intervenit, duminică, la Antena 3, declarând, în legătură cu ultimele acțiuni instrumentate de DNA, că se încearcă o lovitură de stat și dărâmarea actualului Guvern „Se...

EXPLOZIV! Dragnea anunță că va vota ÎMPOTRIVA cererii DNA de urmărire penală a Rovanei Plumb

EXPLOZIV! Dragnea anunță că va vota ÎMPOTRIVA cererii DNA de urmărire penală a Rovanei Plumb

Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, la Antena 3 că va vota împotriva cererii DNA de începere a urmăririi penale a ministrului Rovana Plumb. ”Eu le-am spus de mai multe...

Dragnea, despre „dosarul Belina”: „Este un atac VIOLENT al DNA! Se încearcă DISTRUGEREA PSD-ului”

Dragnea, despre „dosarul Belina”: „Este un atac VIOLENT al DNA! Se încearcă DISTRUGEREA PSD-ului”

Liviu Dragnea a reacționat, duminică, după ce DNA a cerut urmărirea penală pentru miniștrii Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, susținând că acest lucru se traduce printr-un atac violent al DNA...

BOMBA care a EXPLODAT acum în PSD! Premierul care a facilitat închirierea Insulei Belina de către Tel Drum

BOMBA care a EXPLODAT acum în PSD! Premierul care a facilitat închirierea Insulei Belina de către Tel Drum

Dezvăluiri incendiare despre afacerea momentului, care ar putea să cutremure din temelii PSD. Insula Belina și brațul Pavel au fost date spre închiriere companiei Tel Drum SA de Guvernul Boc....

DEZVĂLUIZIRI INCREDIBILE din interior! Judecătoare CSM RUPE TĂCEREA și povestește despre TEROAREA la care este supusă

DEZVĂLUIZIRI INCREDIBILE din interior! Judecătoare CSM RUPE TĂCEREA și povestește despre TEROAREA la care este supusă

Judecătoarea Gabriela Baltag, membră a CSM, a făcut dezvăluiri incendiare în legătură cu ceea ce se întâmplă în Consiliu, în spatele ușilor închise, mărturisind că a văzut-o pe șefa DNA,...

DECIZIE CU FINAL AȘTEPTAT în cazul lui Shhaideh? Cineva din PSD a vorbit despre strategia Biroului Permanent Național

DECIZIE CU FINAL AȘTEPTAT în cazul lui Shhaideh? Cineva din PSD a vorbit despre strategia Biroului Permanent Național

Senatorul PSD, Orlando Teodorovici, a declarat că dosarul „Insula Belina”, anchetat de DNA, este „un subiect sensibil”. De asemenea, el a precizat că partidul va lua decizia corectă în cazul...

BINOMUL A EŞUAT! Dan Andronic a explicat DE CE SRI ŞI DNA AU TRAS PE LÂNGĂ ŢINTELE din PSD. Legea este clară

BINOMUL A EŞUAT! Dan Andronic a explicat DE CE SRI ŞI DNA AU TRAS PE LÂNGĂ ŢINTELE din PSD. Legea este clară

Jurnalistul Dan Andronic a comentat evenimentele recente legate de dosarul „Insula Belina” şi în urma cărora DNA a declanșat urmărirea penală împotriva vicepremierului Sevil Shhaideh (n.r. - fina lui Liviu...

HAOS ÎN JUSTIȚIE! Metode securiste de intimidare și PRESIUNI URIAȘE ÎN CSM: „Viețile pierdute în 1989 au fost irosite în zadar.”

HAOS ÎN JUSTIȚIE! Metode securiste de intimidare și PRESIUNI URIAȘE ÎN CSM: „Viețile pierdute în 1989 au fost irosite în zadar.”

Ingrid Mocanu, fosta şefă a Direcţiei de avizare din Ministerul Justiţiei şi fosta vicepreşedintă de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a scris un editorial în care îşi exprimă îngrijorarea...

DRAGNEA AUDIAT la DNA. Norocul şefului de partid s-a TERMINAT

DRAGNEA AUDIAT la DNA. Norocul şefului de partid s-a TERMINAT

Din primele informaţii reiese că Dragnea va fi anchetat de DNA, deoarece se doreşte extinderea audierilor din faimosul dosar „Belina”. Dragnea nu este printre cei care a semnat acea Hotare...

Kovesi contraatacă! Tăriceanu dezvăluie PLANUL ŞEFEI DNA şi atrage atenţia asupra CAZULUI procurorului PORTOCALĂ: „Lupta disperată din CSM.”

Kovesi contraatacă! Tăriceanu dezvăluie PLANUL ŞEFEI DNA şi atrage atenţia asupra CAZULUI procurorului PORTOCALĂ: „Lupta disperată din CSM.”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că ultimele acţiuni ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (n.r. – declanşarea urmăririi penale împotriva vicepremierului Sevil Shhaideh (PSD), fina lui Liviu Dragnea, și cererea Parlamentului...

SCĂPAREA LUI DRAGNEA în dosarul „Insula Belina”? DNA primeşte o LECŢIE DE CONSTITUŢIE din SUA: „Kovesi şi Coldea AU DISTRUS DREAPTA.”

SCĂPAREA LUI DRAGNEA în dosarul „Insula Belina”? DNA primeşte o LECŢIE DE CONSTITUŢIE din SUA: „Kovesi şi Coldea AU DISTRUS DREAPTA.”

Preotul greco-catolic Chris Terhes, preşedinte al Coaliţiei românilor pentru combaterea corupţiei, critică Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru felul în care a procedat în dosarul „Insula Belina”. Într-o postare pe Facebook,...

Olguţa lansează IPOTEZA-ŞOC: PONTA ŞI KOVESI COLABOREAZĂ? „E clar pentru toată lumea. Avem dovada.”

Olguţa lansează IPOTEZA-ŞOC: PONTA ŞI KOVESI COLABOREAZĂ? „E clar pentru toată lumea. Avem dovada.”

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, l-a atacat dur pe Victor Ponta, pe care îl consideră responsabil pentru punerea sub acuzare a vicepremierului Sevil Shhaideh, care vineri dimineaţa s-a prezentat la...

DNA cutremură GUVERNUL. Care va fi SOARTA MINIŞTRILOR urmăriţi PENAL

DNA cutremură GUVERNUL. Care va fi SOARTA MINIŞTRILOR urmăriţi PENAL

În prezent, trei miniştrii din Guvernul Tudose sunt în vizorul DNA, şi anume Viorel Ilie, vicepremierul Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb. Miniştrii urmăriţi penal de DNA ar putea să demisioneze...

Prima REACŢIE a unui MINISTRU din guvernul TUDOSE la acuzaţiile DNA: „Ambele sunt colege PREŢIOASE”

Prima REACŢIE a unui MINISTRU din guvernul TUDOSE la acuzaţiile DNA: „Ambele sunt colege PREŢIOASE”

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a declarat vineri în ceea ce priveşte ancheta DNA dispusă pentru vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Mediului, Rovana Plumb, că „ambele sunt nişte colege preţioase”. În...

CIOBANUL GHIŢĂ a ajuns la DNA. Ce a păţit VEDETA

CIOBANUL GHIŢĂ a ajuns la DNA. Ce a păţit VEDETA

Ghiţă Ciobanul, oierul din Sibiu care a ajuns vedetă în urma reclamelor pentru o companie de telefonie, dar şi pentru o bancă, s-a prezentat la DNA pentru a denunţa un...

AVANSURILE procurorului PORTOCALĂ i-au adus numai probleme. Andreea COSMA este AUDIATĂ la DNA

AVANSURILE procurorului PORTOCALĂ i-au adus numai probleme. Andreea COSMA este AUDIATĂ la DNA

Atât fostul deputat Vlad Cosma cât şi sora acestuia, Andreea Cosma, implicată într-un scandal imens cu procurorul Mircea Negulescu, au fost citaţi la DNA Ploieşti. Andreea Cosma a dezvăluit modul...

DNA cere urmărirea penală a Rovanei Plumb în dosarul lui Shhaideh

DNA cere urmărirea penală a Rovanei Plumb în dosarul lui Shhaideh

DNA cere Camerei Deputaților să încuviințeze urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, Rovana Plumb, actual ministru delegat pentru fonduri europene și deputat PSD, în dosarul trecerii lacului Belina la...

Mesaj FULMINANT! Cine este  DIAVOLUL în FUSTĂ după modelul Ana Pauker şi Elena Ceauşescu?

Mesaj FULMINANT! Cine este DIAVOLUL în FUSTĂ după modelul Ana Pauker şi Elena Ceauşescu?

Politicianul Gelu Vişan, lansează un mesaj fulminant pe pagina personală de socializare unde, extrem de pragmatic, face cele mai dure comparaţii între Laura Codruţa Kovesi şi cele mai sinistre personaje...

Șantaj marca „Portocală”. Denunțătorii DNA au întors armele

Șantaj marca „Portocală”. Denunțătorii DNA au întors armele

Răzvan Alexe, omul de afaceri a cărui mărturie a stat la baza punerilor sub acuzare a unor personaje grele, precum Mircea Cosma, Sebastian Ghiță sau Victor Ponta, arată cum a...

STENOGRAME EXPLOZIVE în cazul NEGULESCU: „SEMNEAZĂ DENUNȚUL!”

STENOGRAME EXPLOZIVE în cazul NEGULESCU: „SEMNEAZĂ DENUNȚUL!”

Nu mai există suspiciuni despre abuzurile procurorului Negulescu după ce au fost publicate o serie de înregistrări și stenograme în care acesta solicita un denunț. Stenogramele obținute de RomâniaTV, prezintă...