dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

EXLUSIV! Avocatul Elenei Udrea, Florian Șurghie: Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, “cartoful fierbinte”, aruncat între înstanțe și retrimis la DNA

EXLUSIV! Avocatul Elenei Udrea, Florian Șurghie: Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, “cartoful fierbinte”, aruncat între înstanțe și retrimis la DNA

Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care fostul ministru Elena Udrea era cercetată pentru mai multe presupuse fapte de corupție, a fost retrimis, astăzi, procurorilor DNA. Curtea de Apel...

Claudiu Florică a „făcut potecă” la ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, înainte de licitaţia pentru licenţele Microsoft - RECHIZITORIU

Claudiu Florică a „făcut potecă” la ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, înainte de licitaţia pentru licenţele Microsoft - RECHIZITORIU

Omul de afaceri Claudiu Florică a fost de 21 de ori la cabinetul fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, în perioada în care se pregătea licitaţia pentru licenţele Microsoft, potrivit...

Rovana Plumb, despre Dosarul „Belina”: „Un ATAC la Guvern și PSD”

Rovana Plumb, despre Dosarul „Belina”: „Un ATAC la Guvern și PSD”

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a declarat astăzi, după ce şi-a analizat dosarul trimis de procurori Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, că nu a încălcat legea. „Am văzut...

Baron de Arad, trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Nicolae Ioţcu s-a ales cu al doilea dosar penal

Baron de Arad, trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Nicolae Ioţcu s-a ales cu al doilea dosar penal

Fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Arad Nicolae Petru Ioţcu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie alături de doi oameni de afaceri după ce le-ar fi cerut bani...

Udrea, VICTORIE contra DNA. Dosarul Campaniei electorale din 2009, retrimis la procurori

Udrea, VICTORIE contra DNA. Dosarul Campaniei electorale din 2009, retrimis la procurori

Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care fostul ministru Elena Udrea era cercetată, a fost retrimis procurorilor DNA. „Încă nu se înțelege pentru ce fapte am fost eu cercetată...

Toader a criticat DNA. Va fi sesizată CCR cu privire la faptul dacă PROCURORII POT ANCHETA „oportunitatea adoptării unei OUG”

Toader a criticat DNA. Va fi sesizată CCR cu privire la faptul dacă PROCURORII POT ANCHETA „oportunitatea adoptării unei OUG”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut joi dimineaţa o nouă intervenţie în care a criticat felul în care DNA a gestionat cazul celebrei OUG 13. Astfel, acesta a anunțat că...

Elena Udrea: „Nu poți să faci denunțuri mincinoase și pe urmă să beneficiezi trei ani de clemența DNA-ului”

Elena Udrea: „Nu poți să faci denunțuri mincinoase și pe urmă să beneficiezi trei ani de clemența DNA-ului”

Elena Udrea a avut o reacţie extrem de dură după aflarea veştii că Pescariu şi Florică au fost trimişi în judecată. În acestă după-amiază a declarat în exclusivitate pentru PSnews.ro:...

Camen Dan, reacționează la ATACURILE lui Kovesi: „Este o decizie pe care trebuie să o ia rațional”

Camen Dan, reacționează la ATACURILE lui Kovesi: „Este o decizie pe care trebuie să o ia rațional”

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a reacționat, miercuri seara, la Antena 3, după atacurile lansate de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care i-a cerut detașarea a cinci polițiști. „Am cerut...

ÎNFRÂNGERE ISTORICĂ pentru Kovesi! ŞEFA DNA ESTE ÎN GENUNCHI! Curtea de Apel i-a dat lovitura de graţie! Breaking news

ÎNFRÂNGERE ISTORICĂ pentru Kovesi! ŞEFA DNA ESTE ÎN GENUNCHI! Curtea de Apel i-a dat lovitura de graţie! Breaking news

Decizie istorică în procesul dintre fosta procuroră DNA, Mihaela Iorga şi Codruţa Kovesi. Curtea de Apel a sesizat CCR cu privire la art.87, alin.8 din Legea nr.304/2004, iar ordinul semnat...

Dragnea A PUS TUNURILE PE IOHANNIS. Şeful PSD a vorbit despre semnele unei LOVITURI DE STAT: „Multe întrebări şi pentru preşedinte”

Dragnea A PUS TUNURILE PE IOHANNIS. Şeful PSD a vorbit despre semnele unei LOVITURI DE STAT: „Multe întrebări şi pentru preşedinte”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a precizat că printre problemele importante din justiţie se numără abuzuri făcute de unii procurori, situaţia de la Inspecţia Judiciară sau discuţiile din CSM, şi...

DNA A GREŞIT! Culmea, chiar APĂRĂTORUL LUI KOVESI a dezvăluit EROAREA COLOSALĂ pentru o astfel de instituţie

DNA A GREŞIT! Culmea, chiar APĂRĂTORUL LUI KOVESI a dezvăluit EROAREA COLOSALĂ pentru o astfel de instituţie

Jurnalistul Dan Tapalagă, cunoscut ca fiind unul dintre apărătorii statului paralel a încercat să justifice într-un articol, scris pe Hotnews, eroarea procurorilor în cazul Belina. Tapalagă a recunoscut totuşi că...

Denunţătorii din dosarul MICROSOFT au fot trimişi în JUDECATĂ

Denunţătorii din dosarul MICROSOFT au fot trimişi în JUDECATĂ

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților din dosarul Microsoft. Gabriel Sandu, Claudiu Florică,...

REACȚIE! Criticile aduse de preşedintele Klaus Iohannis ministrului Justiţiei, amendate DUR de judecători

REACȚIE! Criticile aduse de preşedintele Klaus Iohannis ministrului Justiţiei, amendate DUR de judecători

Judecătoarea Lăcrămioara Axinte, preşedinta a Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal de la Tribunalul Botoşani a postat pe contul sau de Facebook un mesaj prin care scoate...

Kovesi, în faţa unei PROBE SUPREME cu privire la noaptea alegerilor din 2009. DA, A FOST ÎN SUFRAGERIA lui Gabriel Oprea! Breaking

Kovesi, în faţa unei PROBE SUPREME cu privire la noaptea alegerilor din 2009. DA, A FOST ÎN SUFRAGERIA lui Gabriel Oprea! Breaking

La 10 martie 2017, jurnalistul Dan Andronic publica în Evenimentul zilei primul episod din serialul „Noi suntem Statul!”, un demers jurnalistic în premieră pentru România, amplu şi cu bătaie lungă...

SOLICITAREA urmăririi penale a Rovanei Plumb a ajuns la Parlament

SOLICITAREA urmăririi penale a Rovanei Plumb a ajuns la Parlament

Cererea Parchetului General pentru urmărirea penală a ministrului Rovanei Plumb, acuzată de procurorii DNA de complicitate la abuz în serviciu în dosarul Lacul Belina, a ajuns la Parlament. Biroul Permanent...

Mesaj FULMINANT: „Ca în Coreea de Nord, Klaus și-a chemat Haștagienii în stradă”

Mesaj FULMINANT: „Ca în Coreea de Nord, Klaus și-a chemat Haștagienii în stradă”

Într-adevăr opinia publică a fost şocată de gestul preşedintelui României, care a lansat un îndemn total nepotrivit ţinând cont de funcţia sa, de rolul unui şef de stat, îndemând lumea...

Fosta conducere a Loteriei a fost trimisă în judecată

Fosta conducere a Loteriei a fost trimisă în judecată

Procuorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului director al Loteriei Române. Anchetatorii susțin, prin rechizitoriu, că membrii conducerii Loteriei se fac vinovați de laure de mită, dare de...

Oamenii din binomul SRI – DNA „vor fi lăsați să moară „nedecapați” în paturile lor”

Oamenii din binomul SRI – DNA „vor fi lăsați să moară „nedecapați” în paturile lor”

Blogul „Contele de Saint Germain” oferă un articol despre ultimele evoluții din justiție dar și despre „monștrii”, precum binomul SRI – DNA. Monștrii cu mai multe capete, precum binomul SRI...

Istoria ASCUNSĂ a insulei BELINA. Ce PLANURI SECRETE avea CEAUŞESCU pentru CONTROVERSATA ZONĂ

Istoria ASCUNSĂ a insulei BELINA. Ce PLANURI SECRETE avea CEAUŞESCU pentru CONTROVERSATA ZONĂ

Nicolae Ceauşescu avea planuri măreţe pentru Belina. Fostul dictator îşi doarea să construiască ceva care-i să asiugre României independenţa energetică. Insula Belina, despre care majoritatea oamenilor au aflat după ce...

DEZVĂLUIRI HALUCINANTE! Dosarul tatălui lui Kovesi, rămas în sertarul șefului ANI, până în ziua CLASĂRII

DEZVĂLUIRI HALUCINANTE! Dosarul tatălui lui Kovesi, rămas în sertarul șefului ANI, până în ziua CLASĂRII

Dosarul procurorului Ioan Lascu, tatăl șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a rămas nelucrat mai mulți ani, până a fost clasat. Fostului șef ANI, Horia Georgescu, ar fi fost cel care...