dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

TEL DRUM a câştigat un CONTRACT pentru DEZĂPEZIREA Teleormanului. Firma se află într-o ANCHETĂ a DNA

TEL DRUM a câştigat un CONTRACT pentru DEZĂPEZIREA Teleormanului. Firma se află într-o ANCHETĂ a DNA

Deşi se află în mijlocul unei anchete conduse de DNA, compania Tel Drum a câştigat contractul pentru dezăpezirea drumurilor din Teleorman. Contractul câştigat de Tel Drum se întinde pe o...

Ludovic Orban, așteptat la ÎCCJ. Un nou termen din RĂZBOIUL cu DNA

Ludovic Orban, așteptat la ÎCCJ. Un nou termen din RĂZBOIUL cu DNA

Zi importantă pentru liderul PNL, Ludovic Orban. Liberalul urmează să se prezinte luni la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat...

MINCIUNA IESE LA IVEALĂ! DIPI a informat DNA încă din 2016 despre activitatea infracțională a grupării Kovesi de la Autostrada Sibiu-Orăștie

MINCIUNA IESE LA IVEALĂ! DIPI a informat DNA încă din 2016 despre activitatea infracțională a grupării Kovesi de la Autostrada Sibiu-Orăștie

Cu ocazia ultimului interviu acordat de Laura Codruța Kovesi, în plin scandal public creat în jurul activității DNA, aceasta s-a plâns, printre altele, de lipsa de colaborare cu Direcția Generală...

Kovesi îşi pregăteşte plecarea. Informaţii de ultimă oră despre destinaţia şefei DNA

Kovesi îşi pregăteşte plecarea. Informaţii de ultimă oră despre destinaţia şefei DNA

Jurnalistul EvZ, Mirel Curea, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că are informații referitoare la faptul că Laura codruța Kovesi ar urma să-și dea demisia și că ar urma...

REALITATE GROAZNICĂ pentru Kovesi. Cifrele eşecului DNA sunt clare şi O LASĂ FĂRĂ REPLICĂ. Justiţia din România, încotro?

REALITATE GROAZNICĂ pentru Kovesi. Cifrele eşecului DNA sunt clare şi O LASĂ FĂRĂ REPLICĂ. Justiţia din România, încotro?

Raportul de control al Direcţiei Naţionale Anticorupţie conţine o statistică alarmantă pentru ceea ce reprezintă şi ceea ce ar trebui să reprezinte această instituţie: procentul achitărilor la Secţia a II-a...

Concluzii ȘOCANTE în raportul INSPECȚIEI JUDICIARE de la DNA. Procurori sunt RECUZAȚI dacă nu se poartă FRUMOS

Concluzii ȘOCANTE în raportul INSPECȚIEI JUDICIARE de la DNA. Procurori sunt RECUZAȚI dacă nu se poartă FRUMOS

Noi pasaje din raportul Inspecției Judiciare cu privire la activitatea DNA ies la iveală în presă, indicând abuzuri și fapte grave în interiorul Direcției Naționale Anticorupție. Documentele prezentate de Andreea...

Scenariu halucinant în politică! NEGOCIERI PENTRU SALVAREA CODRUŢEI Kovesi. Sunt semne din ce în ce mai clare

Scenariu halucinant în politică! NEGOCIERI PENTRU SALVAREA CODRUŢEI Kovesi. Sunt semne din ce în ce mai clare

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, are zilele numărate la cârma Direcției Naționale Anticorupției. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, susținătorii lui Kovesi au intrat la negocieri cu PSD pentru a...

HALUCINANT! Ce a făcut DNA cu experții topografi de la Belina care au stat de vorbă cu reporterii unei televiziuni

HALUCINANT! Ce a făcut DNA cu experții topografi de la Belina care au stat de vorbă cu reporterii unei televiziuni

Direcția Națională Anticorupție a decis recuzarea inspectorilor topografi care au făcut măsurătorile pe Insula Belina și care au stat de vorbă cu reporterii Antena 3. Situația este cu atât mai...

Breaking news! Gabriel Oprea adus la DNA!

Breaking news! Gabriel Oprea adus la DNA!

Gabriel Oprea, fost ministru de interne și vicepremier în mai multe guverne, a fost adus în această seară la sediul DNA din Capitală. Stire în curs de actualizare.

„Kovesi a dat DNA prestigiu și putere”: Concluziile din Raportul provizoriu al Inspecției Judiciare

„Kovesi a dat DNA prestigiu și putere”: Concluziile din Raportul provizoriu al Inspecției Judiciare

Controlul activității Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA, realizat de Inspecția Judiciară, se termină la pagina nr. 468 cu apreciarea că șefa anticorupție are „calitățile necesare pentru exercitarea în continuare...

Tudorel Toader despre Kovesi: Revocarea poate veni oricând

Tudorel Toader despre Kovesi: Revocarea poate veni oricând

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a evitat, vineri, la Craiova, să se pronunțe clar cu privire la o eventuală propunere de revocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după...

Tăriceanu, ACUZAȚII împotriva CSM: „Să nu se încerce o mușamalizare”

Tăriceanu, ACUZAȚII împotriva CSM: „Să nu se încerce o mușamalizare”

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reacționat vineri în legătură cu raportul Inspecției Judiciare la DNA, care relevă o serie de de situații grave care se petrec în instituția condusă de...

Tudorel Toader reacționează la CONTROLUL de la DNA

Tudorel Toader reacționează la CONTROLUL de la DNA

Întrebat despre ontrolul Inspecţiei Judiciare la DNA, ministrul justiției aflat la Craiova, Tudorel Toader a spus că acest control "deocamdată nu este gata", pentru a putea da mai multe detalii...

DNA este IMPERIUL KOVESI. Dosare tergiversate 11 ani. Concluziile ȘOCANTE ale raportului Inspecției Judiciare

DNA este IMPERIUL KOVESI. Dosare tergiversate 11 ani. Concluziile ȘOCANTE ale raportului Inspecției Judiciare

Controlul Inspecției Judiciare la DNA arată o serie de situații extrem de grave care se petrec în DNA, instituție numită imperiul Kovesi. Documentele publicate de Antena 3, indică rezultate șocante...

Florian Walter a ajuns la AUDIERI la DNA Ploiești

Florian Walter a ajuns la AUDIERI la DNA Ploiești

Omul de afaceri urmează să dea declarații procurorilor de la DNA Ploiești, fără a se cunoaște în ce calitate a ajuns Florian Walter în fața procurorilor. Vom reveni cu amănunte...

Elena Udrea va fi audiată în dosarul lui Vasile Blaga

Elena Udrea va fi audiată în dosarul lui Vasile Blaga

Fostul parlamentar Elena Udrea a fost citată pentru astăzi, ca martor, de judecătorii Tribunalului București, în dosarul în care este judecat fostul lider al PD, Vasile Blaga. Acesta a fost...

Revista Presei. Alianță Dragnea – Orban contra lui Iohannis. Noi tehnici de luptă împotriva lui Putin. O româncă de Nobel

Revista Presei. Alianță Dragnea – Orban contra lui Iohannis. Noi tehnici de luptă împotriva lui Putin. O româncă de Nobel

Bună dimineața! Curaj, este ultima zi de muncă. Până luni. Azi aveți de unde alege. De la misterele Revoluției și tehnici de luptă împotriva propagandei lui Putin la alianța Orban-Dragnea,...

MITĂ de un MILION de EURO la ANAF. Procurorii au făcut prima REȚINERE

MITĂ de un MILION de EURO la ANAF. Procurorii au făcut prima REȚINERE

Ancuţa Anda Macovei, director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică din cadrul ANAF a fost reținută pentru luare de mită. Este vorba de o mită în valoare de un...

EXPLICAȚII JALNICE ALE DNA! Procurorii au audiat-o pe bunica Anei Maria Pătru pentru că așa spune Codul

EXPLICAȚII JALNICE ALE DNA! Procurorii au audiat-o pe bunica Anei Maria Pătru pentru că așa spune Codul

DNA se simte discrimiat și susține că presa manipulează. Astfel, într-un comunicat emis de Biroul de Presă care reprezintă instituția, se suține că bunica, de 90 de ani, a fostei...

DNA Ploieşti le CONTRAZICE FERM pe Ana Maria Pătru şi Mihaela Iorga

DNA Ploieşti le CONTRAZICE FERM pe Ana Maria Pătru şi Mihaela Iorga

DNA Ploieşti susţine că Ana Maria Pătru şi Mihaiela Iorga nu au fost citate prin intermediul copiilor, precizând că aceştia au fost singurii care au sunat înapoi după ce cele...