dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

DNA a făcut 16 REȚINERI în dosarul fraudării fondurilor de sănătate

DNA a făcut 16 REȚINERI în dosarul fraudării fondurilor de sănătate

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au reţinut, luni, 16 persoane în dosarul privind decontări ilegale de la CASMB, informează DNA. Procurorii DNA au audiat luni mai multe persoane, în dosarul privind...

Noul primar al Devei, făcut praf de de Cris Terheș: „Dacă plagia, ajungea șef la DNA”

Noul primar al Devei, făcut praf de de Cris Terheș: „Dacă plagia, ajungea șef la DNA”

Preotul greco-catolic Chris Terheș, preşedintele Coaliţiei Românilor din SUA, a reacționat la vestea că un politician liberal a obținut primăria Deva, după ce fostul primar a fost condamnat definitiv la...

SECRETUL teribil al supraviețuirii lui Kovesi

SECRETUL teribil al supraviețuirii lui Kovesi

Atunci când am început să scriu despre Operațiunea „Noi suntem Statul”, am făcut- o având în cap să nu amestec amintirile personale cu anchetele jurnalistice. Fiind un apropiat, în calitate...

Curtea Constituțională a stabilit: Șefa DNA a fost în Sufrageria lui Oprea!

Curtea Constituțională a stabilit: Șefa DNA a fost în Sufrageria lui Oprea!

Curtea Constituțională a României a explicat de ce şefa DNA este obligată să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă a Parlamentului pentru a spune dacă a fost sau nu...

DNA nu-l slăbește pe Dan Adamescu nici după moarte! PARADOXUL JUSTIȚIEI: De ce insistă  procurorii să citeze un om decedat

DNA nu-l slăbește pe Dan Adamescu nici după moarte! PARADOXUL JUSTIȚIEI: De ce insistă procurorii să citeze un om decedat

Dan Adamescu nu scapă nici mort de DNA. Pe 25 septembrie, el a fost citat într-un dosar, deşi a murit în penitenciar la începutul anului. Judecătorul de la Curtea de...

Livia Stanciu o dă în gît pe amica sa, Kovesi, dezvăluind în chip oficial că aceasta a fost în sufrageria lui Oprea

Livia Stanciu o dă în gît pe amica sa, Kovesi, dezvăluind în chip oficial că aceasta a fost în sufrageria lui Oprea

Livia Stanciu o dă în gît pe amica sa, Codruța Kovesi, dezvăluind în chip oficial că aceasta a fost în sufrageria lui Gabriel Oprea! Prostie sau viclenie? Cu puțin timp...

EXCLUSIV EVZ - Proiect Guvern: DNA nu poate ancheta oportunitatea actelor miniștrilor

EXCLUSIV EVZ - Proiect Guvern: DNA nu poate ancheta oportunitatea actelor miniștrilor

Aprecierea necesității și oportunitatea emiterii actelor administrative ale miniștrilor aparține exclusiv acestora și nu pot face obiectul controlului altor autorități, se prevede în proiectul de Cod Administrativ pe care proaspătul...

Argumentul care arată DISTANŢAREA lui Iohannis de Kovesi

Argumentul care arată DISTANŢAREA lui Iohannis de Kovesi

Pentru cine nu a fost atent la nuanţe atunci când preşedintele Iohannis a răspuns la întrebrea legată de revocarea Laurei Codruţa Kovesi, într-o postare pe contul persosnal de socializare, Chris...

CE SPUNE Iohannis despre REVOCAREA de la șefia DNA a Laurei Codruța Kovesi

CE SPUNE Iohannis despre REVOCAREA de la șefia DNA a Laurei Codruța Kovesi

Președintele Klaus Iohannis a comentat, într-o conferință de presă susținută joi la Palatul Cotroceni, în legătură cu posibilitatea revocării Laurei Codruța Kovesi din fruntea Direcției Naționale Anticorupție, propunere care poate...

Un secretar de stat din Ministerul Educației, suspect în dosarul ”Cutezătorii”

Un secretar de stat din Ministerul Educației, suspect în dosarul ”Cutezătorii”

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Gabriel Liviu Ispas a anunţat, joi, că este cercetat de DNA, având calitatea de suspect, în dosarul "Cutezătorii", în care au fost puşi sub...

JUDECĂTOAREA care arunca cu ANI GREI de PUŞCĂRIE a fost CONDAMNATĂ

JUDECĂTOAREA care arunca cu ANI GREI de PUŞCĂRIE a fost CONDAMNATĂ

Floriţă Boloş, judecătoarea care „vindea sentinţe ca la piaţă” în schimbul şpăgilor, a mai primit o condamnare cu executare, dar într-un alt dosar. În acest dosar, fosta judecătoare de la...

TĂRICEANU lansează ACUZAŢII extrem de GRAVE la adresa lui KOVESI

TĂRICEANU lansează ACUZAŢII extrem de GRAVE la adresa lui KOVESI

Călin Popescu Tăriceanu a făcut o dezvăluire incredibilă din interiorul Parlamentului. Acesta a devoalat o dsicuţie cu un parlamentar şi a atacat-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. „Modelul din...

Foștii ambasadori ai SUA și Olandei au făcut presiuni pentru numirea lui Kovesi la DNA

Foștii ambasadori ai SUA și Olandei au făcut presiuni pentru numirea lui Kovesi la DNA

Senatorul PSD Titus Corlățean a relatat, ieri, că în anul 2012, în timp ce exercita funcția de ministru al Justiției, foștii ambasadori ai Statelor Unite și Olandei în România, Mark...

Interceptările DNA, LUXUL pe care românii îl SUPORTĂ. Dezvăluiri ULUITOARE

Interceptările DNA, LUXUL pe care românii îl SUPORTĂ. Dezvăluiri ULUITOARE

DNA și Laura Codruța Kovesi continuă să întâmpine, în ciuda popularității și încrederii pe care le are din partea românilor, o serie lungă de acuzații. Fosta șefă a Direcţiei de...

Șeful Senatului O FACE PRAF pe Kovesi: „A încălcat Constituţia de două ori”

Șeful Senatului O FACE PRAF pe Kovesi: „A încălcat Constituţia de două ori”

Călin Popescu Tăriceanu a făcut declarații incendiare, miercuri seară, la România TV, susținând că a primit informații potrivit cărora stoparea unor achitări depinde de arestarea unui judecător. "Modelul din Rusia...

Reacția INCREDIBILĂ a lui Kovesi când un prezentator a instigat oamenii să iasă în stradă

Reacția INCREDIBILĂ a lui Kovesi când un prezentator a instigat oamenii să iasă în stradă

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost invitată, marți seara, în studioul #Rezistenta TV pentru un interviu. În finalul transmisiunii Kovesi a acceptat făsă niciun fel de reacție ca oamenii...

PROBLEME pentru Kovesi şi CSM. Dezvăluiri despre un CONFLICT DE NATURĂ CONSTITUŢIONALĂ. Justiţia este afectată de un nou scandal

PROBLEME pentru Kovesi şi CSM. Dezvăluiri despre un CONFLICT DE NATURĂ CONSTITUŢIONALĂ. Justiţia este afectată de un nou scandal

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a comentat, pe blogul său personal, decizia luată marți de CSM conform căreia raportul întocmit de Inspecţia Judiciară după control efectuat la DNA a fost...

Kovesi N-A REZISTAT şi A SPUS TOTUL despre EPISODUL PORCUL ŞI SISTEMUL. Vor fi multe reacţii după declaraţiile şefei DNA

Kovesi N-A REZISTAT şi A SPUS TOTUL despre EPISODUL PORCUL ŞI SISTEMUL. Vor fi multe reacţii după declaraţiile şefei DNA

Pomana porcului, paranghelia și șoriciul mâncat după tăiere, au deschis o nouă Cutie a Pandorei în peisajul justiției din România. Mai exact, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a...

Anunț BOMBĂ de la CSM! DNA va luată din nou la PURICAT de Inspecția Judiciară

Anunț BOMBĂ de la CSM! DNA va luată din nou la PURICAT de Inspecția Judiciară

Inspecţia Judiciară va efectua un nou control la DNA în următoarele șase luni, a dispus seția pentru procurori a Consiliului Superior a Magistraturii. IJ va verifica situația dosarelor mai vechi...

Plenul CSM a respins solicitarea procurorului Mihaela Iorga de numire în funcţia de judecător

Plenul CSM a respins solicitarea procurorului Mihaela Iorga de numire în funcţia de judecător

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, în ședința de astăzi, solicitarea procurorului Mihaiela Moraru Iorga de numire în funcţia de judecător. Potrivit Agerpres, decizia a fost luată cu...