REACȚIA IRONICĂ a lui DRAGNEA față de KOVESI.
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a avut o reacție ironică la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, spunând că el este foarte liniștit. ”Sunt foarte liniştit. Probele nu s-au falsificat, legea...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a avut o reacție ironică la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, spunând că el este foarte liniștit. ”Sunt foarte liniştit. Probele nu s-au falsificat, legea...
Pe baza înregistrărilor făcute publice de fostul deputat Vlad Cosma, ce fac referire la neregulile din cadrul DNA Ploieşti în care protagonistul principal este procurorul Mircea Negulescu, ministrul Justiţiei, Tudorel...
După conferinţa de presă susţinută miercuri seara, Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef de la DNA primeşte o lovitură de proporţii din partea Inspecţiei Judiciare, iar victimizarea acesteia se pare că a...
Ludovic Orban, preşedintele PNL, o laudă pe Laura Codruţa Kovesi după conferinţa de presă susţinută miercuri seara de şefa DNA. DNA solicită în continuare condamnarea sa la închisoare, Orban se...
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat un mesaj dur pentru șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, după discursul ținut miercuri. Reacție dură a președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu după discursul...
Chemat de urgenţă în ţară la cererea premierului Viorica Dăncilă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va avea, joi, la întoarcerea din Japonia, o discuţie aceasta privind situaţia de la DNA. Ministrul...
Procurorul Mircea Negulescu are din ce în ce mai multe probleme. Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat, miercuri seară, la Antena 3 cel de-al treilea episod în care este demascată...
Laura Codruța Kovesi a așteptat trei zile să dea explicații cu privire la la dezvăluirile extrem de grave pe care le-a făcut fostul deputat Vlad Cosma prin înregistrările prezentate în...
Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a susținut miercuri, 14 februarie, o conferință de presă în care a dezbătut toate acuzațiile lansate în direcţia instituţiei pe care o conduce din momentul...
Vlad Cosma a arătat cum procurorii DNA Savu și Negulescu schimbau datele declarațiilor primite de la diferiți martori și antedatează denunțuri și acte din dosar. „Toate aceste lucruri au fost...
Jurnalistul Cătălin Tolontan a avut aseară la TVR, în emisiunea lui Ionuț Cristache, o intervenție extrem de dură la adresa Laurei Codruța Kovesi, continuând dialogul de la conferința de presă...
Şefa DNA a ţinut aseară prima sa conferinţă de presă în sediul instituţiei. Vă prezentăm cele mai importante declaraţii ale ei. ● Strict pe modul în care au ajuns la...
Scandalul declanşat în urma apariţiei înregistrărilor despre modul de anchetă de la DNA Ploieşti a provocat, ieri, reacţii din partea instutiţiilor statului. Ceea ce a atras atenţia au fost poziţiile...
Miercurea trecută am așteptat și eu, cu interes, reuniunea Parlamentului European de la Strasbourg, în care era anunțată dezbaterea intitulată „Amenințări la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului...
Dragnea a spus ieri că se așteaptă ca ministrul Justiției, Tudorel Toader, „să facă ceea ce crede că trebuie făcut” în contextul acuzațiilor aduse DNA privind fabricarea unor probe în...
Nu comentez afirmațiile unor inculpați! Acesta este răspunsul standard al procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Unora li se pare o găselniță deșteaptă, dar ea ascunde o fractură logică evidentă....
Sorin Ovidiu Vântu consideră că este greşită tactica de atac asupra şefei DNA, explicând că răzbunarea se face tăcut, fără zgomot, fără milă și fără să învrăjbești o nație întreagă...
Conferința de presă susținută de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a înfuriat-o la culme pe Elena Udrea. Blonda a avut o reacție destul de violentă față de declarațiile procurorului-șef și,...
Imediat după ce DNA a hotărât să iasă în public în cazului marelui scandal, ziariștii au simțit nevoia să își spună părerea. Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a susținut o...
S criam în ediția anterioară că interviul dat de Mihaela Iorga Antenei 3 a conținut dezvăluiri interesante din interiorul DNA, urmărite de mine din perspectiva celui care a susținut și...