Miercurea trecută am așteptat și eu, cu interes, reuniunea Parlamentului European de la Strasbourg, în care era anunțată dezbaterea intitulată „Amenințări la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din România”, și aplaud sincer televiziunile noastre care au transmis în direct desfășurarea reuniunii.

Așa am putut constata și noi, de acasă, că în uriașa sală a Parlamentului European, din cele 751 de locuri au fost ocupate doar ...50 și ceva, tabloul fiind de-a dreptul dezolant și ilustrând astfel interesul europarlamentarilor pentru subiectul cu pricina. Mai mult chiar, reuniunea - care s-ar fi cuvenit condusă de Frans Timmer mans, vicepreședintele Comisiei Europene și responsabil de „Dosarul Statului de drept”- s-a dovedit un fel de tranca-fleanca, fără vreo concluzie, fără o rezoluție, deci fără nici un fel de finalitate. 

Iar acest vax monumental a durat aproape trei ore, în care mi-am amintit remarcabila prestație a lui Petre Roman, din 1991, în sala arhiplină a PE, prim-ministrul de atunci al României făcând față cu brio tirului de întrebări.

Or, acum nici măcar Tudorel Toader, ministrul justiției, n-a avut acces în plenul prin care bătea vântul, deși, la cadența moldovinească a discursului său tradițional, nu prea văd cum putea aduce vreo lămurire nelămuriților parlamentari continentali, în minutul alocat fiecărui vorbitor!

În consecință, a rezultat un mare fâs (european), presărat cu momente de harță ca la ușa cortului, în care, cum era de așteptat, reprezentanții dreptei - care mai populari, mai verzi și mai nu știu cum, dar vajnici apărători ai luptei contra corupției de la București - își exprimau îngrijorarea față de respectarea statului de drept și a independenței sistemului judiciar.

Chiar o căutam din ochi (dar n-am zărit-o!) pe doamna Viviane Reding, fosta comisăreasă a poporului care, luxemburgheză fiind, încercase să-i ia pâinea de la gură exact compatriotului său Jean-Claude Juncker, după anii în care distinsa europarlamentară ne hingherise non-stop cu MCV-ul (și cu securizarea granițelor aferente).

Conform semnalelor venite recent de la Bruxelles, de astă dată era denunțată modificarea legilor justiției (și a Codurilor penale!?!), iar bună parte din europarlamentarii noștri se străduiau să explice că, de fapt, abuzurile justiției autohtone sunt mult prea numeroase, provenind tocmai din „reforma” operată în 2005 și adoptată prin... asumare, în ministeriatul Monicăi Macovei şi în timpul preşedinţiei europene a domnului Manuel Barroso (care continuă să lupte de atunci contra corupției, dar nu la Bruxelles, ci în Manhattan, la Banca Goldman Sachs).

Era de așteptat, aşadar, ca Monica Macovei să nu rateze prilejul de a se da din nou în stambă și cu ocazia dezbaterii de la Strasbourg. Totuși, m-a șocat de-a dreptul când am auzit-o spunând că „… La noi, prezumția de nevinovăție este mult mai protejată decât prevede directiva!” Asta chiar era o culme a manipulării și intoxicării audienței, iar replica i-a venit prompt de la Renate Weber: „Am auzit multe minciuni la viața mea, dar Monica Macovei a întrecut orice limită!”

Ulterior, Traian Băsescu a completat-o, de la Bucureşti: „S-a spus că se ia independența justiției. Este o mare minciună! În primul rând că toate aceste legi împing la mai multă responsabilitate și aș vrea să vorbesc puțin despre manipulare. Eu nu o să contenesc să spun că, pe fond, modificările care s-au făcut la legile justiţiei sunt în regulă, democratizează şi consolidează funcţionarea sistemului de justiţie, dar voi fi foarte atent la modificările de la Codul penal”!

N-o să reiau acum și celelalte contre pe care și le-au servit în așa-zisa dezbatere europarlamentarii români - care de dreapta, care de stânga, trimiși acolo de partidele lor din țară -, deși mă îndoiesc că mulţi dintre ei vor mai pupa, de anul viitor, traiul pe vătrai (și pe vreo 6.000 de euro lunar!) de la Bruxelles și de la Strasbourg.

Mă uitam însă la circul pe care l-au oferit, țigănindu-se și sub cupola Parlamentului European, și o priveam pe doamna Vera Jurova, comisarul pe justiție al C.E., care asista împietrită, ca Maica Tereza, la această parodie de ședință, pe care avusese obligația să o și conducă. Oare câți dintre ei erau la curent cu faptul că doamna Jurova însăși simțise pe pielea ei, acasă, în Cehia, ce înseamnă să nu fie respectată prezumția de nevinovăție, după ce fusese acuzată de corupție și executase peste 30 de zile de arest, întrun dosar încheiat cu...achitarea, dar în urma căruia soțul ei a divorțat și a plecat cu unul dintre cei doi copii?

Tocmai de aceea m-aș fi așteptat ca măcar unul dintre europarlamentarii noștri să prezinte la Strasbourg numărul achitărilor dictate în ultimul an de instanțele românești, în dosare cercetate și instrumentate abuziv, în care prezumția de nevinovăție a fost ignorată scandalos, costându-i pe inculpaţi nu numai oprobriul public, ci luni întregi de arest în penitenciarele noastre insalubre.

Totuși, doamna Vera Jurova - care aflu că a și consiliat timp de cinci ani chiar la noi, în România - ar fi trebuit să fie la curent cu atâtea și atâtea abuzuri din parchete și instanțe, cum ar trebui să dețină, în calitatea domniei sale de comisar de specialitate, și statistica condamnărilor noastre de la CEDO (consultând-o, eventual, pe Raluca Prună!), la care, iată, suntem în topul european, pe baza „reformei în justiție” din 2005.

În temeiul acelorași legi strâmbe și al abuzurilor dovedite - comise de o serie de magistrați, care pornesc invariabil de la prezumția de... vinovăție, măsluind sau chiar fabricând și probe atunci când nu există! - încrederea populației în Justiția română a scăzut continuu în ultimii ani, cifrele Eurobarometrului fiind lipsite de echivoc: 48% în 2015, 35% în 2016 și numai 24% în noiembrie 2017.

Și tocmai acum avem în față mega-scandalul provocat de felul în care s-a instrumentat la DNA dosarul Microsoft, urmează să se lă- murească și scandalul EADS – la noi, pe cale de mușamalizare, după cum se aude, în vreme ce în Germania abia s-a redeschis, după ce fusese clasat pentru...prescrierea faptelor de corupție! Nu vă sună cunoscut?!

Dar uriașul nou scandal de la DNA Ploiești, cu dezvăluirile din ultimele zile, adăugat numeroaselor dovezi de politizare a actului juridic, verdictelor Inspecției Judiciare și ale CSM, nu ar trebui să ne trezească și să impună o adevărată reformare a legilor justiției, trecând, evident, prin sita Curții Constituționale, care iată că cerne deja, în mod salutar?

Se spune că Justiția e oarbă și așa ar trebui să fie, dar ceea ce se întâmplă la noi de câțiva ani mă face să cred că, în ciuda atâtor magistrați valoroși pe care-i avem, a tradițiilor și culturii juridice românești, justiția noastră pare să sufere acum de...orbul găinilor, atâta timp cât nu vede, nu elimină și nu sancționează propriile sale nedreptăți.

Eu, unul, sunt partizanul ideii ca noile legi din domeniu, ca și modificările care vor fi aduse Codurilor penale, să fie trecute obligatoriu prin filtrul competent și imparțial al Comisiei de la Veneția. Abia după aceea vom putea spera că justiția română e din nou dreaptă. Sau oarbă!...