ancheta

Anchetă înseamnă o activitate de investigare, cercetare sau examinare sistematică, desfășurată pentru a stabili faptele, cauzele și responsabilitățile într-o situație dată.

Termenul provine din limba franceză („enquête”) și este folosit în mai multe sensuri:

În sens juridic: o procedură oficială desfășurată de organele de cercetare penală (poliție, parchet) pentru a aduna probe și a clarifica împrejurările unei infracțiuni.
Exemplu: „Procurorii au deschis o anchetă privind faptele de corupție.”

În sens jurnalistic: o investigație realizată de presă, destinată descoperirii și prezentării unor fapte ascunse sau controversate, cu scopul de a informa opinia publică.

În sens sociologic sau statistic: o cercetare bazată pe chestionare, interviuri sau observații, menită să colecteze date despre comportamente, opinii sau fenomene sociale.

În esență, ancheta presupune o căutare metodică a adevărului, folosind mijloace specifice domeniului (juridic, jurnalistic, științific sau administrativ).

TEORIA care poate SCHIMBA TOTUL despre MOARTEA Stelei Popescu. A fost actrița OMORÂTĂ? Martori, audiaţi în SECRET

TEORIA care poate SCHIMBA TOTUL despre MOARTEA Stelei Popescu. A fost actrița OMORÂTĂ? Martori, audiaţi în SECRET

A trecut o săptămână de la moartea Stelei Popescu, dar ancheta poliției privind decesul neașteptat al actriței este departea de a se fi terminat. Surse citate de Cancan.ro spun că...

SCANDAL „DE SPIONAJ” sau PETARDĂ fâsâită? Informații EXPLOZIVE în SCANDALUL MOMENTULUI. CINE a stat înainte de Carmen Dan în casa cu MICROFON

SCANDAL „DE SPIONAJ” sau PETARDĂ fâsâită? Informații EXPLOZIVE în SCANDALUL MOMENTULUI. CINE a stat înainte de Carmen Dan în casa cu MICROFON

Ițele cazului microfoanelor găsite în locuința ministrului de Interne, Carmen Dan, nu sunt deocamdată deslușite deși mai multe instituții au transmis puncte de vedere pertinente cu privire la această speță....

Generalul chinez anchetat pentru corupție și-a luat viața

Generalul chinez anchetat pentru corupție și-a luat viața

Un general chinez, care a dispărut din viața publică de două luni, în timp ce era anchetat pentru corupție, a fost găsit mort în locuința sa din Beijing, după ce,...

Patru polițiști și patru jandarmi PUȘI SUB ACUZARE în dosarul în care e cercetată bătaia aplicată unor tineri NEVINOVAȚI

Patru polițiști și patru jandarmi PUȘI SUB ACUZARE în dosarul în care e cercetată bătaia aplicată unor tineri NEVINOVAȚI

Patru polițiști și patru jandarmui din Timișoara au fost puși sub acuzare în dosarul în care sunt cercetați pentru că au bătut doi tineri pe care i-au confundat cu un...

Dragnea a reactivat teoria distrugerii PSD

Dragnea a reactivat teoria distrugerii PSD

Apariția dosarului „Belina” în care procurorii DNA au pus sub acuzare doi miniștri PSD, precum și ancheta DNA la TelDrum, companie controlată de apropiați ai liderului PSD, au fost catalogate...

MOARTEA Stelei Popescu anchetată de polițiști. CE A FĂCUT ÎN ULTIMELE CLIPE

MOARTEA Stelei Popescu anchetată de polițiști. CE A FĂCUT ÎN ULTIMELE CLIPE

Actrița Stela Popescu a murit. Polițiștiii au deschis o anchetă și fac cercetări pentru moarte suspectă. Autopsia va stabili cu exactitate momentul în care s-a petrecut tragedia. Trupul neînsuflețit al...

Urs împușcat ilegal la Gurahonț. A fost deschisă o anchetă

Urs împușcat ilegal la Gurahonț. A fost deschisă o anchetă

Un urs a fost împușcat fără drept, joi, într-o pădure din Gurahonț, județul Arad. S-a întâmplat în timpul unei partied de vânătoare organizată pentru niște străini. A fosat deschisă o...

Parlamentar-miliardar rus, anchetat în Franța pentru evaziune fiscală

Parlamentar-miliardar rus, anchetat în Franța pentru evaziune fiscală

Rusia a protestat față de arestarea unui miliardar apropiat al Kremlinului, acuzat de evaziune fi scală pe Coasta de Azur Reținerea lui Suleiman Kerimov (51 de ani), descris ca un...

Familia jurnalistei malteze UCISE dă în judecată POLIȚIA

Familia jurnalistei malteze UCISE dă în judecată POLIȚIA

Familia spune că polițiștii nu desfășoară o anchetă imparțială și independentă a asasinării jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia. Familia jurnalistei malteze asasinate, Daphne Caruana Galizia, care era un critic acerb...

Lafarge - TAXĂ de PROTECȚIE de 500.000 de dolari către ISIS

Lafarge - TAXĂ de PROTECȚIE de 500.000 de dolari către ISIS

Compania de ciment este acuzată că a achitat această sumă grupării teroriste pentru a fi lăsată să opereze în teritoriile ocupate din Siria. Potrivit unor dezvăluri făcute de săptămânalul francez...

Ministrul Justiției: DNA nu poate ancheta o Hotărâre de Guvern

Ministrul Justiției: DNA nu poate ancheta o Hotărâre de Guvern

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a susținut joi, in fața judecătorilor Curții Constituționale, sesizarea depusă de Călin Popescu Tăriceanu în privința anchetei DNA declanșate asupra hotărârii de Guvern din Dosarul Belina....

Sevil Shhaideh nu vrea să dea EXPLICAȚII Parlamentului despre SCUMPIREA energiei

Sevil Shhaideh nu vrea să dea EXPLICAȚII Parlamentului despre SCUMPIREA energiei

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh, actual membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, nu s-a prezentat joi la audierea Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE. Ea a trimis...

Petcu: Evoluția prețurilor la energie electrică și gaze, afectate de condițiile meteo

Petcu: Evoluția prețurilor la energie electrică și gaze, afectate de condițiile meteo

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a spus, joi, la audierea comisiei parlamentare de anchetă ANRE, că de la 1 ianuarie nu vor mai exista tarife reglementate și aprobate de Autoritatea Națională...

Mirel Curea: DNA a manevrat avocați cu informații din Arhiva SIPA! „NOI SUNTEM STATUL!”

Mirel Curea: DNA a manevrat avocați cu informații din Arhiva SIPA! „NOI SUNTEM STATUL!”

Jurnaliștii EVZ Dan Andronic și Mirel Curea, care au dat în vileag controversatele vizite ale Monicăi Macovei și Dan Tapalagă în Arhiva SIPA, au oferit ieri noi detalii în Comisia...

Videanu la Comisia de anchetă: „Lăsând ipocrizia la o parte toate partidele ajunse la guvernare au schimbat oameni în teritoriu”

Videanu la Comisia de anchetă: „Lăsând ipocrizia la o parte toate partidele ajunse la guvernare au schimbat oameni în teritoriu”

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a spus, miercuri, la audierile Comisiei de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009, cu referire la schimbarea prefecților, înaintea alegerilor, că toate partidele au...

Ambii candidați prezidențiali anchetați pentru complicitate cu Rusia

Ambii candidați prezidențiali anchetați pentru complicitate cu Rusia

Procurorul General al Statelor Unite analizează posibilitatea de a demara o anchetă cu privire la implicarea lui Hillary Clinton în vânzarea a 20% din uraniul american Rusiei contra unei mite...

Kovesi, chemată din nou la audieri în Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009

Kovesi, chemată din nou la audieri în Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 au hotărât, luni, să o cheme din nou la audieri pe procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Hotărârea a...

AVOCATA lui DRAGNEA va fi AUDIATĂ în COMISIA DE ANCHETĂ pentru alegerile PREZIDENŢIALE din 2009

AVOCATA lui DRAGNEA va fi AUDIATĂ în COMISIA DE ANCHETĂ pentru alegerile PREZIDENŢIALE din 2009

Avocata lui Liviu Dragnea, Maria Vasii va fi audiată, luni, în Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. Maria Vasii a fost chemată în Parlament după ce a...

FIICA afaceristului găsit cu GÂTUL TĂIAT şi-a RECUNOSCUT FAPTA. Motivul INCREDIBIL pentru care un COPIL şi-a UCIS PĂRINTELE

FIICA afaceristului găsit cu GÂTUL TĂIAT şi-a RECUNOSCUT FAPTA. Motivul INCREDIBIL pentru care un COPIL şi-a UCIS PĂRINTELE

Fiica afaceristului din Fălticeni găsit cu gâtul tăiat și-a recunoscut fapta. Ea le-a povestit anchetatorilor și care a fost motivul care a împins-o să își ucidă tatăl într-un asemenea mod....

CAZ UNIC ÎN LUME. Poliţia a ELIBERAT un deţinut din cauza MIROSURILOR NEPLĂCUTE pe care le emana

CAZ UNIC ÎN LUME. Poliţia a ELIBERAT un deţinut din cauza MIROSURILOR NEPLĂCUTE pe care le emana

Poliţia e eliberat un deţinut în timpul interogatoriului, deoarece emana mirosuri neplăcute. Acesta era cercetat pentru posesie de arme, dar şi de cocaină şi marijuana. Poliţia a oprit un întreg...