al doilea razboi mondial

Istoricii l-au avertizat pe Joe Biden despre amenințarea la adresa democrației

Istoricii l-au avertizat pe Joe Biden despre amenințarea la adresa democrației

Printre membrii întâlnirii se numărau profesorul de istorie de la Universitatea Princeton, Sean Wilentz, istoricul Allida Black de la Universitatea din Virginia, jurnalista Anne Applebaum și istoricul prezidențial Michael Beschloss....

Șeful NATO dă fiori: „Europa se află în cel mai periculos moment al său după cel de-al Doilea Război Mondial”

Șeful NATO dă fiori: „Europa se află în cel mai periculos moment al său după cel de-al Doilea Război Mondial”

Vorbind într-o tabără de vară din Norvegia sa natală, Stoltenberg a spus că NATO are responsabilitatea morală de a sprijini Ucraina și poporul ucrainean care a fost supus unui război...

Tensiuni între Polonia și Ucraina. Președintele polonez îi cere Kievului să recunoască adevărul din cel de-al Doilea Război Mondial

Tensiuni între Polonia și Ucraina. Președintele polonez îi cere Kievului să recunoască adevărul din cel de-al Doilea Război Mondial

Andrzej Duda, președintele Poloniei, a adus informații despre ceea ce au făcut naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în contextul celei de-a 79-a aniversare de la crimele...

Rusia amenință din nou cu un Război Mondial, care ar însemna Apocalipsa. Mișcarea care pune omenirea în pericol

Rusia amenință din nou cu un Război Mondial, care ar însemna Apocalipsa. Mișcarea care pune omenirea în pericol

Rusia amenință din nou cu izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial. Despre acest conflict apocaliptic a vorbit fostul președinte, mâna dreaptă a lui Vladimir Putin, Dimitri Medvedev. El a afirmat...

Soros vs. Kissinger. EVZ Play cu Robert Turcescu

Soros vs. Kissinger. EVZ Play cu Robert Turcescu

Kissinger e de părere că Ucraina trebuie să cedeze teritorii în favoarea Rusiei și în felul acesta să se încheie cât mai rapid conflictul armat din zonă. Soros, din contră,...

S-a aflat suma cheltuită cu războiul din Ucraina. Costurile sunt uriașe

S-a aflat suma cheltuită cu războiul din Ucraina. Costurile sunt uriașe

Ucraina a fost nevoită să cheltuiască aproximativ 8,3 miliarde de dolari pentru armată în loc să investească în dezvoltare. Suma a fost risipită de la declanșarea războiului declanșat de Vladimir...

Război în Ucraina. Ziua 76. Rusia lovește cu rachete orașul Odesa. SUA a reactivat un program din cel de-Al Doilea Război Mondial

Război în Ucraina. Ziua 76. Rusia lovește cu rachete orașul Odesa. SUA a reactivat un program din cel de-Al Doilea Război Mondial

Război în Ucraina. Ziua 76. Forțele ruse, susținute de tancuri și artilerie, au desfășurat „operațiuni de asalt” asupra uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, unde ultimii apărători ai orașului din sud...

Nicolae Ciucă dă de pământ cu Vladimir Putin! "Să nu tolerăm". Avertisment pentru toată Europa

Nicolae Ciucă dă de pământ cu Vladimir Putin! "Să nu tolerăm". Avertisment pentru toată Europa

Sferele de influență și suveranitățile limitate nu-și mai au locul în secolul XXI, a spus Nicolae Ciucă, în mesajul adresat cu ocazia zilei de 9 mai, când Rusia celebrează „Ziua...

Sirenele au sunat în Israel. Cei șase milioane de evrei uciși în timpul Holocaustului au fost comemorați

Sirenele au sunat în Israel. Cei șase milioane de evrei uciși în timpul Holocaustului au fost comemorați

O zi importantă pentru Israel Oamenii s-au oprit din mers, șoferii și-au oprit mașinile și au ieșit din ele, iar în același timp, toți oamenii își plecau capul în memoria...

A 56-a zi de război. 80% din Luhansk, sub control rusesc. Putin salută „eliberarea” orașului Mariupol. Peste 1.000 de cadavre de civili în morgile din jurul Kievului. UPDATE

A 56-a zi de război. 80% din Luhansk, sub control rusesc. Putin salută „eliberarea” orașului Mariupol. Peste 1.000 de cadavre de civili în morgile din jurul Kievului. UPDATE

UPDATE 14: Rusia „bombardează cu furie” Harkov, a afirmat primarul orașului. Într-o alocuțiune televizată, Ihor Terejov a declarat că aproximativ un milion de persoane au rămas în orașul din nord-estul...

Vladimir Putin îşi joacă ultima carte! Avertismentul lui Volodimir Zelenski. Bătălia din Donbas va arăta ca Al Doilea Război Mondial

Vladimir Putin îşi joacă ultima carte! Avertismentul lui Volodimir Zelenski. Bătălia din Donbas va arăta ca Al Doilea Război Mondial

Președintele Zelenski a anunțat aseară că o parte foarte mare a întregii armate ruse este acum concentrată pe această ofensivă şi că indiferent câți soldați ruși sunt acolo vor lupta...

Amenințările lui Putin cu al Treilea Război Mondial, doar propagandă. Vasile Dâncu despre armata rusă: Colos cu picioarele de lut

Amenințările lui Putin cu al Treilea Război Mondial, doar propagandă. Vasile Dâncu despre armata rusă: Colos cu picioarele de lut

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, spune că amenințările Rusiei cu un nou război mondial sunt doar o metodă de propagandă. Pierderea crucișătorului Moskva este greu de digerat pentru Vladimir Putin, dar...

Alertă mondială! Cea mai mare criză alimentară de după al Doilea Război Mondial. Se cere raționalizarea

Alertă mondială! Cea mai mare criză alimentară de după al Doilea Război Mondial. Se cere raționalizarea

Ucraina a pierdut deja exporturi de cel puţin 1,5 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit minis­tru­lui adjunct al Agriculturii. Livrările din Rusia, cel mai mare exportator de cereale...

Mircea Geoană, despre ce se va întâmpla în Ucraina: Va semăna cu Al Doilea Război Mondial. Rusia va declanșa o ofensivă masivă

Mircea Geoană, despre ce se va întâmpla în Ucraina: Va semăna cu Al Doilea Război Mondial. Rusia va declanșa o ofensivă masivă

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat într-un interviu că, din păcate, vedem că acest război se prelungeşte. Iar ONU anticipează că în următoarele zile va avea loc...

Vine foametea! Anunțul care îngrozește Planeta: „Vorbim despre o catastrofă”. Va fi mai rău ca după Al Doilea Război Mondial

Vine foametea! Anunțul care îngrozește Planeta: „Vorbim despre o catastrofă”. Va fi mai rău ca după Al Doilea Război Mondial

David Beasley, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial al ONU, a declarat marți Consiliului de Securitate al ONU că agenția sa, care hrănea 125 de milioane de oameni înainte de...

Ameninţare teribilă la adresa Europei! Planul monstruos al Rusiei. Al Treilea Război Mondial nu e departe: "Suntem în alertă maximă"

Ameninţare teribilă la adresa Europei! Planul monstruos al Rusiei. Al Treilea Război Mondial nu e departe: "Suntem în alertă maximă"

Rușii avertizează asupra consecințelor unui Al Treilea Război Mondial. Care ar fi, fără îndoială, devastator pentru omenire. Despre acest subiect apocaliptic a vorbit ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov....

America trimite o undă de șoc: Al treilea Război Mondial este aproape. Biden a dat ordin în miez de noapte

America trimite o undă de șoc: Al treilea Război Mondial este aproape. Biden a dat ordin în miez de noapte

Avertismentul a fost lansat de președintele Statelor Unite, Joe Biden. Acesta le-a transmis cetățenilor americani, aflați pe teritoriul statului ucrainean, că nu va trimite trupe pentru a-i salva, în cazul...

Raed Arafat. Întâiul sacrificat

Raed Arafat. Întâiul sacrificat

Faptul că realitatea contrazice flagrant previziunile cioclilor virusaţi, faptul că multe ţări normale la cap anulează cu totul restricţiile, faptul că năpraznicul certificat verde, mai al dracului decât galbena Stea...

Cum a fost transformat Nostradamus dintr-un astrolog mediocru într-un prezicător al Apocalipselor. Aparatul de propagandă care l-a folosit fără scrupule

Cum a fost transformat Nostradamus dintr-un astrolog mediocru într-un prezicător al Apocalipselor. Aparatul de propagandă care l-a folosit fără scrupule

Celebrul profet Nostradamus și-a câștigat notorietatea la sute de ani după moarte sa. Francezul s-a născut în 1503 și a murit în 1566. A devenit cunoscut în epoca sa, ca...

Scrisoare din al Doilea Război Mondial, livrată destinatarului după peste șapte decenii. „Dragă mamă, mâncarea aici e destul de proastă”

Scrisoare din al Doilea Război Mondial, livrată destinatarului după peste șapte decenii. „Dragă mamă, mâncarea aici e destul de proastă”

Scrisoarea redactată de sergentul de armată John Gonsalves, în vârstă de 22 de ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost livrată destinatarului zeci de ani mai târziu....