Vladimir Putin îşi joacă ultima carte! Avertismentul lui Volodimir Zelenski. Bătălia din Donbas va arăta ca Al Doilea Război Mondial

Vladimir Putin îşi joacă ultima carte! Avertismentul lui Volodimir Zelenski. Bătălia din Donbas va arăta ca Al Doilea Război Mondial

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a intrat într-o a doua fază, potențial decisivă, cu un nou asalt rusesc în est marcând cel mai mare test de până acum pentru apărătorii ucraineni. Volodimir Zelenski a anunțat aseară târziu că „trupele ruse au început bătălia pentru Donbas”.  Președintele Ucrainei a mai declarat că armata tării sale va lupta până la capăt şi că nu contează câte trupe vor trimite rușii acolo.

Președintele Zelenski a anunțat aseară că o parte foarte mare a întregii armate ruse este acum concentrată pe această ofensivă şi că indiferent câți soldați ruși sunt acolo vor lupta şi se vor apăra. Preşedintele a semnalat că o ofensivă rusă concentrată în est este acum în desfășurare, ambele părți fiind conștiente că oricine câștigă bătălia ar putea dicta direcția viitoare a războiului.

Dacă va fi un eşec în Donbas, Putin nu va sta cu brățele încrucișate

Ucraina a dat deja Rusiei o lovitură serioasă, forțându-și trupele să renunțe la încercarea de a captura capitala Kiev. Dacă forțele ucrainene îi pot împiedica pe soldații Rusiei să-și atingă obiectivele în est, aceasta ar întări semnificativ mâna Ucrainei în negocierile de pace – cu excepția cazului în care președintele Vladimir Putin, retras într-un colț, alege să escaladeze și mai mult prin declanșarea unui atac nuclear.

Pentru Rusia preluarea controlului asupra Donbasului, care se întinde pe regiunile Donețk și Luhansk, este vitală pentru a recupera impulsul într-un război care a fost afectat de eșecuri şi pierderi mari pentru trupele ruse.

Succesul rusesc în est l-ar încuraja, de asemenea, pe Putin să-și trimită forțele înapoi spre nord pentru a finaliza o captura completă a țării, răsturnând guvernul de la Kiev. Oficialii occidentali încă cred că acesta este obiectivul final al invaziei Rusiei. Înseamnă că miza nu ar putea fi mai mare.

Ucraina spune că bătălia pentru Donbas va fi ca cel de-al Doilea Război Mondial

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a spus că este nevoie de ajutor „acum”, pentru a evita înfrângerea. Subliniind despre gravitatea situației, Kuleba a comparat luptele care se vor da în Donbas vor arăta cu cel de-al Doilea Război Mondial.

Vă va aminti de al Doilea Război Mondial, cu operațiuni mari... implicarea a mii de tancuri, vehicule blindate, avioane, artilerie. Aceasta nu va fi o operațiune locală bazată pe observațiile actuale ale pregătirilor rusești. Rusia are planul său, noi îl avem pe al nostru – iar rezultatul acestei bătălii va fi decis pe câmpul de luptă, a adăugat el.

Forțele armate ale Rusiei au lansat luni noaptea ofensiva așteptată în estul Ucrainei, încercând să străpungă apărarea ucraineană pe aproape întreaga lungime a frontului la primele ore ale zilei de marți Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că „Bătălia pentru Donbas” a început: „Nu contează câte trupe vor trimite rușii acolo, vom lupta. Ne vom apăra”, a declarat preşedintele aseară.

Andrei Yermak, șeful cancelariei prezidențiale a spus că forțele ucrainene vor putea să țină piept ofensivei rusești în această „a doua fază a războiului”. „Credeți în armata noastră, este foarte puternică”, i-a îndemnat el pe ucraineni.

Cum arată Harta în timpul bătăliei pentru Donbas

Presa ucraineană monitorizează războiul din Ucraina vorbesc de o serie de explozii, unele dintre ele puternice, de-a lungul liniei frontului din regiunea Donețk, trupele rusești bombardând localitățile Marinka, Slaviansk și Kramatorsk.

Explozii au fost de asemenea auzite în nord-vestul țării la Harkiv, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina și scena unor lupte grele încă din primele zile ale invaziei ruse.

Harta estului UcraineiHarta estului Ucrainei

Au mai fost auzite explozii în orașul Nicolaev din sud și Zaporojie din sud-est în timp ce sirenele antiaeriene au început să sune în toate centrele urbane principale aflate de-a lungul liniei frontului. Alexei Danilov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, afirmă că forțele rusești au încercat să străpungă apărarea ucraineană „aproape de-a lungul întregii linii a frontului din regiunile Donețk, Luhansk și Harkiv”.

Noua ofensivă pe scară largă a Moscovei vine la mai puțin de o lună după ce ministerul rus al Apărării a anunțat pe 29 martie că își va reduce „drastic” operațiunile din regiunile Kiev și Cernihiv.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat la puțin timp după anunțul făcut de oficialii militari ruși că mutarea este menită să arate bunăvoința Moscovei în ceea ce privește negocierile de pace cu Kievul, informează BBC.